REFERAT LIMBA ROMANA: MODELE ALE NUVELEI ROMANESTI

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Razvan24
Nuvela istorica romaneasca are doua mari directii in care isi dezvolta naratiunea. Prima este cea a lui Alexandru Odobescu care in "Doamna Chiajna" ramane fidel istoriografiei inovand doar la nivelul cadrului acolo unde are descrieri de o remarcabila finete cum ar fi cele ale palatului domnesc despre care George Calinescu afirma ca "Acest palat domnesc e personajul principal al nuvelei ca Notre Dame in romanul lui Victor Hugo". Acelasi critic remarca in primul rand arheologia si afirma despre descrierea palatului ca este "un studiu de arhitectura istorica, o intaie incercare verbal de a determina stilul romanesc ". Odobescu are o apetenta deosebita pentru detaliu, el incercand o redare cat mai fidela aproape de fotografie a cadrului. Spre exemplu in descrierea caselor domnesti, Alexandru Odobescu se foloseste de toate elementele din care sunt alcatuite acestea "Drept in mijlocul ograzii d-a stanga bisericii lui Mircea se aflau casele domnesti, cladire patrata, mare, aridicata cu ziduri late in poale si fara tencuiala, purtand pe d-asupra lor un coviltir cu ceardac nalt si intins un adevarat munte de sindrila. ". Se poate identifica in acest citat predilectia lui Odobescu spre localizarea si prezentarea cat mai obiectiva a locului.Atunci cand descrie inmormantare lui Mircea Ciobanul si face referire la curtile domnesti Odobescu utilizeaza acelasi procedeu al detaliului, apeland in descriere la o suma de elemente precum locul, materialul din care e construit acoperisul sau felul in care arata marginile acestuia "sus in casele domnesti al caror lat acoperis de sindrila se-ntindea de jur imprejur cu stresinile late si revarsate.". Acest tip de procedeu domina nuvela, de altfel modul de expunere cel mai folosit fiind descrierea. De altfel, afirmand ca palatul domnesc este personajul principal, George Calinescu ajunge la concluzia ca "Nuvela propriu-zisa lipseste." Naratiunea se construieste in jurul unui fapt istoric, iar personajele lui Odobescu sunt dinainte etichetate ele neavand nicio posibilitate de evolutie. in acest sens este relevant portretul doamnei Chiajna care e prezentata ca o femeie puternica prin insasi aspectul ei fizic "trupul sau era inalt, portul ei drept si falnic ochirea-i strasnica si hotarata capu-i cata mandru fara grija si fara sfiala". Practic, portretul impune trasaturile Chiajnei fara urma de indoiala. Spre exemplu sintagma "ochirea-i strasnica " dovedeste taria si forta interioara pe care o are Chiajna, forta dovedita mai tarziu in timpul bataliei cand sta in fruntea unei armate pe care o imbarbateaza.Ca si doamna Chiajna, domnita Ancuta este construita linear fara o posibilitate de evolutie iar starile ei sufletesti sunt dinainte cunoscute sau hotarate de narator. "insa o jale adanca ii cuprinsese mintile." Naratorul omniscient ii ofera lui Odobescu posibilitatea de a controla evenimentele asa cum doreste si de a emite judecati de valoare prin care caracterizeaza in mod direct personajele. in momentul in care doamna Chiajna o reintalneste pe Ancuta si aceasta ii cere iertare, iar Chiajna i-o refuza, naratorul concluzioneaza "Vinovatul impietrit in rele fuge chiar si de umbra mustrarii". Procedeul este cu atat mai important in economia nuvelei cu cat dialogul nu este foarte folosit, el devenind astfel unicul mod de a caracteriza personajele. Din punct de vedere al constructiei protagonistului se poate spune ca doamna Chiajna este un personaj viu, insa doar prin decizia arbitrara a naratorului care nu ii da voie sa evolueze ea fiind un personaj liniar. Aceasta liniaritate este pusa de George Calinescu pe seama lipsei de talent a lui Odobescu. El afirma ca "Odobescu n-are geniul inventtiei literare si figura Chiajnei ramane mai prejos de promisiunile intrevazute la inceput. Programul personajului este insa bun si prin cateva miscari sumare s-ar putea spune ca traieste." Construita printr-o singura viziune doamna Chiajna se contureaza ca o figura, puternica si darza care stie foarte bine ce are de facut pentru a-si atinge scopurile. Pe ea nu o afecteaza evenimentele neprevazute, cum ar fi fuga Ancutei cu Radu Socol. Ea stie sa se stapaneasca si mai mult stie sa controleze evenimentele pentru a reusi sa aduca totul in favoarea ei. Acest lucru este afirmat de Odobescu printr-o exclamatie elocventa "Tot Chiajna era mai tare."Personaj atipic pentru sexul feminine doamna Chiajna da dovada de sange rece si cruzime ea reusind sa isi castige prieteni la inalta Poarta prin solul ei care "cercase mai din vreme Portile si mituise pe mai multi din inaltii dregatori." Ea are sangele rece al lui Alexandru Lapusneanu dar nu si pofta teribila de sange a acestuia deoarece ea ordona asasinarea boierilor, dar nu o face la un ospat asa cum se intampla in cazul personajului lui Negruzzi. Moartea lui Radu Socol este doar una din seriile de asasinate ordonate de catre doamna Chiajna, dar este cel mai dramatic atat prin felul in care moare acesta ("Palosul Radului zbura un minut, facand roata imprejuru-i, dar sabiile si lancile il inconjurau. Strapuns de toate partile arma ii pica din mana, si el cazu mort la pamant"), cat si prin consecintele pe care moartea lui le are asupra Ancutei.Tabloul mortii lui Radu Socol e zugravit fara un mare numar de detalii dar dramatismul vine tocmai din acest stil telegrafic, fara complicatii pe care Alexandru Odobescu il foloseste. Simbolul icoanei care aduce ghinion este invocat in conversatia anterioara acestui tablou de catre Radu cand evoca pierderea surorii sale "La lumina unui fulger, vazui odaia pustie, si in fata-mi lucea tot icoana aceasta" Icoana pare a fi un simbol al vietii lui Radu Socol, dar si mai important probabil este faptul ca simbolul ei difera de cel sfant prin asocierea cu focul distrugator. ("Un nor de fum umplu chilia, valvori de foc ieseau pe gura vetrei si grinzile trozneau scaparand tandari inflacarate. Atunci icoana cea mare cazu din perete cu un rasunet lung si tanguios."). Icoana reprezentata ca simbol al ghinionului este relevanta pentru epoca deoarece descrierea lui Alexandru Odobescu arata o perioada tulburata in care povesti de dragoste ca cea dintre Ancuta si Radu Socol sunt imposibile. Elementul predominant al acestei epoci este haosul si cea mai buna reprezentare a sa se gaseste la inceputul nuvelei atunci cand boierii in frunte cu Patru se bat cu garzile Chiajnei. Tabloul este dominat de deruta si este zugravit cu aceeasi atentie la detalii. ("zanaganitura ostasilor ce dau navala, larma gloatei turbate ce se imbrancea, cantarile preotilor zorind a sfarsi slujba, izbucnirile tunurilor faceau la un loc un vuiet incurcat, un fel de lupta amestecata din care fiesicine cauta sa-si scape zilele astfel incat in putina vreme se strecurara toti si biserica ramase desarta. "). Adjectivul "desert" ca si simbolul crucii sunt relevante pentru aceasta epoca si ele sugereaza haosul care domnea in acea perioda, haos din care cel mai castigat era cel care il declansa, adica doamna Chiajna. Personaj puternic, Chiajna stie sa profite de slabiciunile celorlalti si foloseste orice mijloc pentr a dobandi puterea: de la aliante cu "juni din Fanar", pana la mituirea dregatorilor turci pentru a obtine domnia pentru cei doi fii ai ei. Interesant in constructia Chiajnei este insa felul in care ea simte un posibil esec al inscaunarii lui Petru si incearca mereu sa ii avertizeze pe fiii ei de acest pericol. Nici acest simtamant insa nu poate fi pus pe seama evolutiei Chiajnei deoarece el este denotat de narator: "La Cerneti, la Rusava, s-apoi la Targu-Jiului cercetarile sale avura acelasi sfarsit, ea gasi o aromire nepasatoare din acelea ce zic <<>Sa n-aibi teama> si adesea ascund un jaratic". Un alt mijloc de caracterizare foarte folosit de Odobescu este observarea vestimentatiei. El insista asupra elementelor vestimentare incercand sa descopere cititorului prin aceasta metoda trairile personajelor. in momentul in care relateaza aparitia Ancutei el prezinta vestimentatia acesteia "Trupul ei despuiat ce abia-l inveleau niste toale sfasiate." Vestimentatia nu este insa numai un mijloc de caracterizare a starilor sufletesti ci si de reflectare a statutului social. Atunci cand il prezinta pe Andronic Cantacuzerul naratorul afirma "Vesmintele sale-l aratau ca este unul din naltii dregatori ai Bisericii bizantine." Nuvela lui Alexandru Odobescu se construieste insa in jurul Chiajnei, personaj care declanseaza toate conflictele si prin care naratorul isi construieste intreg firul epic. Cea mai valorousa parte a acestei nuvele sunt insa descrierile care, prin detaliile lor, constituie adevarate tablouri in proza. Imaginile par desprinse din fotografii deoarece autorul foloseste imagini brute, fara complicatii. Spre exemplu, atunci cand descrie drumul dintre Gorj si Ramnicu Valcea, el se foloseste doar de imaginile pe care i le ofera peisajul fara a le conota prin tropi deosebiti: "D-a stanga raului sunt dealuri pe care cresc amestecati brazi si paltini, frasini si mesteceni; de cealalta parte munti cu inalte piscuri isi arata coastele lor aprigi, rapoase si surpate ce se destind ca un vechi perete de uriasi, mancat de umezeala si de putregai". Practic, singurele figure de stil folosite sunt: epitetul "coastele lor aprigi", comparatia "ce se destind ca un vechi perete de uriasi", si enumeratia -figura de stil foarte des folosita in text-.