REFERAT LIMBA ROMANA: POETI AUGUSTEICI

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Gabriela
Pentru moderni, elegia constituie un mic poem liric, care exprima sentimente triste si traduce o melancolie dureroasa, Anticii au conferit insa termenului de elegie, elagheia in greceste, alte acceptiuni, desi, in incercarile lor de stabilire a etimologiei acestui cuvant, prevala relatia cu deplorarea funebra 1. Baza utilizarii elegiei rezida in versificatia specifica ei, adica in distihul elegiac, structura metrica alcatuita dintr-un hexametru dactilic si dintr-un pentametru. Cum s-a remarcat, pentametrul, care venea dupa hexametru, vers amplu, lasa impresia unei muzicalitati abrupte, a unui planset deznadajduit, violent 2. Desi distihul elegiac a putut exprima si emotii mai calme.La greci, distihul elegiac a putut traduce cele mai diverse sentimente si situatii, incat s-a afirmat ca nici nu se poate vorbi de o elegie greaca. Se pare ca numai romanii au creat elegia ca specie literara lirica autonoma 3. Dar desigur mai multi poeti greci, inclusiv si mai ales Callimah, au pregatit emergenta elegiei4. La Roma, distihul elegiac incepe sa fie folosit chiar de catre Ennius, iar comedia palliata si saturele lui Lucilius vehiculeaza o tematica erotica. Adeptii callimahis-mului roman, poetii neoterici, anunta constituirea elegiei ca specie literara independenta. Catul a utilizat distihul elegiac in scopurile cele mai diverse, dar o parte dintre poemele sale reprezinta preelegii. Unii cercetatori il considera adevaratul intemeietor al elegiei, desi el a fost mai degraba creatorul celui mai semnificativ arhetip al ei. Abia in "secolul" lui August distihul elegiac se specializeaza in exprimarea sentimentului de dragoste. La Roma elegia nu traduce neaparat melancolia, suscitata de tribulatii erotice, ci se impune mai cu seama ca un poem esentialmente erotic, concomitent sentimental si senzual, redactat in distih elegiac. Desigur elegia n-a dispus niciodata la Roma de frontiere ferme si inchise, manifestandu-se in special ca o atitudine spirituala si utilizand teme si o metrica intrebuintate si in alte specii literare. Totusi ea si-a dobandit o autonomie clar constientizata de Ovidiu si de alti scriitori romani. S-a pus problema sinceritatii pasiunii, pe care o exprima poetii elegiaci. Savantul francez Paul Veyne a sustinut ca elegia romana nu urmarea transmiterea anumitor emotii, ci ca ea nu reprezenta decat un bibelou gratios si ireal, similar stampelor japoneze. Totul ar fi fictiv in aceste elegii. Iar eul liric n-ar semnifica decat o conventie literara, asemanatoare celei folosite in romanele latine, unde naratia la persoana intai, "Ich-Erzahlung", constituie un simplu tipar literar5. Totusi s-a remarcat abundenta detaliilor realiste din poemele elegiace si s-a aratat ca, in elegii, este firesc ca imaginarul sa se amalgameze cu realul, ca fantasmele sa populeze expresia lirica, intrucat sunt concrete din punct de vedere literar. Dupa parerea noastra, elegiacii romani purced de la un nucleu de sentimente reale, dezvoltate, amplificate de imaginatia lor.Elegia n-a putut aparea decat in conditii istorice bine determinate. Ea este mai ales produsul a ceea ce a fost definit ca "generatia elegiaca", cea a barbatilor si femeilor, care aveau douazeci de ani, in deceniul dintre 30 si 20 i.e.n., deci dupa batalia de la Actium si sfarsitul razboaielor civile. Ca si neotericii, elegiacii s-au detasat partial de viata politica. in conditiile in care statul apartinea unui singur om, August, elegiacii au preferat sa se orienteze, de preferinta, spre relatiile private, spre viata individului, spre dragoste, prietenie, arta si existenta mondena. De altfel poetii elegiaci raspundeau unui anumit orizont de asteptare, mai putin receptiv la poemele de suflu larg. in cercul lui Messala Corvinus sau chiar in cel al lui Mecena putea fi apreciata o poezie intimista. indeosebi tineretul roman pretuia poezia elegiaca. Iar, in epoca lui August, se impune si un public feminin, care, daca putem sa-l credem pe Propertiu, se pasiona de lirica sentimentala.Marcile fundamentale ale elegiei au rezultat partial din ceea ce am relevat mai sus. Poetii elegiaci canta in primul rand dragostea. Este greu de stiut carei categorii de femei apartin iubitele elegiacilor. Fac parte din randurile asa numitelor meretrices, hetairele romane, femei libere, care cer plata pentru favorurile lor, bijuterii, stofe de lux, parfumuri si bani, sau mondenelor din inalta societate, ca Lesbia lui Catul? Este dificil de raspuns la o asemenea intrebare. Pasiunea elegiaca implica o serie de motive concrete: lamentatia poetului, aflat in fata usii inchise a iubitei lui Aparaklausithyron), invectivele impotriva slabiciunii iubitelor pentru lux, impotriva batranelor intermediare avide, regretul fata de disparitia varstei de aur, cand nu existau lacomia, tradarea si perfidia. in plus, elegiacii consoleaza in legatura cu pierderea unei fiinte iubite sau, dimpotriva, adreseaza cele mai bune urari, cu prilejul unei casatorii, prin poemul numit epitalam, ori al unei zile de nastere, eventual unei allte aniversari, cu ajutorul asa numitului genethliacon. De asemenea elegiacii exprima o atitudine nonconformista, chiar contestatara fata de practicarea marilor virtuti romane traditionale. Adesea ei par ostili valorilor si discursurilor mentale traditionale. S-au putut detasa termenii si conceptele cheie ale elegiacilor, care sunt: refuzul avutiei, "saracia", paupertas, respingerea angajarii politice, "inertia", inertia, recuzarea gloriei si demnitatilor,"lipsa de faima", infamia. Toate aceste cuvinte exprima predicarea inactiunii, refuzul valorilor si metavalorilor traditionale, bravarea ordinei sociale 6. Concomitent, elegiacii incrimineaza moravurile corupte ale epocii lor. in legatura cu acest nonconformism moral si social se afla pacifismul elegiacilor. insa acesti poeti nu se multumesc sa exacerbeze eul liric, sa potenteze un subiectivism mult mai accentuat decat cel al neotericilor, ci manifesta si o tendinta "de obiectivare, din dorinta de a inscrie experienta erotica personala intr-o ordine valorica superioara" 7. Elegiacul se prezinta ca un prototip al indragostitului, "exemplu de dragoste", care adopta un ton sententios, ca sa invete pe altii secretele iubirii. El opune serviciului militar, militia, slujirea aproape ostaseasca a Venerei, zeita iubirii, militia Veneris 8.Concomitent, in legatura cu aceasta obiectivare a sentimentelor personale, dar si cu traditiile romane, emerge o elegie "romana", chiar civica. Dupa ce contrapusesera vietii active (negotium) tihna, otium, elegiacii recupereaza partial primul concept si valorile pendinte de el. Dar desigur nu se poate considera ca poezia elegiaca sustinea total politica lui August, in special eforturile de restaurare a vechilor moravuri si valori. Totodata, acesti poeti utilizeaza abundent aparatul mitologic, mostenit din poezia elenistica, susceptibil sa potenteze nazuinta pilduitoare a erosului. Legatura cu epiliul, scurtul poem callimahian cu subiect mitologic, consacrat unui aspect minor al miturilor, se impune cu evidenta. Elegiacii se inscriu, intr-o anumita masura, in cohorta adeptilor callimahis-mului roman. Totodata elegiacii refuza romanescul. Ei (indeosebi Propertiu) nu-si infatiseaza peripetiile dragostei in ordine cronologica, care sa aibe un inceput si un sfarsit, ci amesteca intre ele, intentional confuz, etapele pasiunii lor, ca si cum ar dori sa scoata expresia lirica din orice flux temporal. Rafinarea scriiturii elegiace nu implica doar uzitarea antiromanescului si a unui metaforism mitologic erudit, criptic. Aceasta rafinare comporta si notatia lirica fulguranta, manuirea sofisticata, atent elaborata si bogata in reverberatii artistice, a epitetelor, de altfel intens utilizate de elegiaci. in elegiile lui Tibul apar uneori doua cupluri substan-tiv-adjectiv, dintre care unul este intercalat in interiorul celuilalt. incat cele doua elemente ale unui asemenea cuplu sunt separate intre ele de termenii celuilalt cuplu nominal. Totodata elegiacii epocii lui August practica o scriitura clasicizanta, intemeiata pe simetrie si armonie desavarsita. in ultima analiza, callimahis-mul si clasicismul fac jonctiunea in arta elegiacilor augusteici. Inventorul elegiei a fost Cornelius Gallus, prietenul lui Parthenios din Niceea, insa si al lui Vergiliu 9.