Este o poezie filozofica in care poetul propune un cod etic al
omului superior, alcatuit pe baza cunoasteri lumii, a
autocunoasterii si a experientei filozofice.
Dintre poeziile cu forma fixa: Sonetul, Rondelul, Gazelul,
Glosa este cea mai cultivata, cea mai perfecta.
Datorita cunstructiei ei (sobrietate) putini poetii o
aprecieaza la justa ei valoare.
Cugetarea filozofica si sfaturile poetului sint exprimate
printr-o poezie cu forma fixa, pretentioasa: Glosa (Glosa este
alcatuita dintr-un numar de strofe egal cu numarul versurilor din
prima strofa) incepind cu strofa a II-a, fiecare strofa
comenteaza un vers din prima strofa reluat cu o concluzie a
strofei respective. Glosa se incheie cu reluarea in ordine
inversa a versurilor din prima poezie.

Ideea esentiala a poeziei este: ca omul superior trebuie sa se
ridice deasupra omului obisnuit, sa se detaseze de
framintarile vietii, a oamenilor obisnuiti.
Poezia are 10 strofe.
I. strofa este strofa tema a intregii poezii,cuprinde
exprimarea concisa a unor adevaruri general valabile:
" Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama;
Ce e val, ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramii la toate rece. "