"Eminescu […] a fost si ramane cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator romanesc, atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si insondabile ale unui fond autentic."(St. Aug. Doinas, Lectura poeziei. Urmata de tragic si democratic, Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1970, p.342.).

"Cantaret al elanurilor omenesti indreptate spre scrutarea universului si […] al umanitatii ancorate in viata sociala […], Eminescu s-a aplecat cu aceeasi cuprinzatoare intelegere si asupra vietii intime a omului. A cantat sperantele, dorintele, modurile bucuriei omenesti de a se afirma prin dragoste si comuniune cu viata naturii, dar si modurile – mult mai numeroase in vremea sa – ale insatisfactiei sufletesti a omului, exprimate prin sentimentul singuratatii, […], al durerii de a nu fi inteles sau de a fi tradat in dragoste, afirmand […] idealul unei vieti de onestitate si plinatate sufleteasca, de traire sincera si pasionata a sentimentelor." (G. Munteanu, Prefata si note la vol. M. Eminescu, "poezii", Bucuresti, Ed. Tineretului, 1966, p. 32.)