REFERAT PSIHOLGIE: JOCUL DE COOPERARE

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Gabriela
"Nu exista nici individ in sine, nici societate in sine. Exista relatii interindi-viduale, dintre care unele nu schimba cu nimic structura mentala a indivizilor, in timp ce altele transforma in acelasi timp spiritul individual si grupul" (Piaget, 1916b, 80). Atunci cind Piaget scria aceste rinduri, in 1928, el se referea la doua tipuri polarizate de interactiune : constringerea, in care intervine un element de autoritate si cooperarea, care nu implica nici autoritate, nici prestigiu. Aceasta a doua forma de raport social constituia in ochii sai un proces creator de noi realitati, fara ca societatea sa-si explice siesi gindirea individului. A porni de la o constringere sociala pentru a ajunge la un echilibru in cooperarea dintre parteneri egali, aceasta era ideea centrala a lui Piaget.Cum se dezvolta atunci o astfel de cooperare ? Unele experiente (Nielsen, 1951) relative la dezvoltarea sociala a copilului ar parea sa arate ca respectiva cooperare nu este posibila decit tirziu si ca ea constituie ultima etapa a dezvoltarii. Sa luam ca exemplu al unei asemenea dezvoltari una dintre sarcinile propuse copiilor, sarcina prezentand similitudini interesante cu cea pe care o vom studia in acest capitol. Este vorba, de "desenul cu creioanele legate". Doi copii sint asezati fata in fata la o masa. Ei trebuie sa execute cu creionul acelasi desen, in ocurenta o casa. Creionul fiecarui copil este legat de creionul celuilalt printr-o sfoara, prea scurta pentru ca amindoi copiii sa poata trasa simultan partile desenului cele mai apropiate de ei: pentru ca un copil sa poata desena partea de jos a casei sale, trebuie ca tovarasul sau sa se ocupe cu desenarea, de exemplu, a acoperisului la a sa. Se constata ca, pina la zece ani, copiii, intimpina mari dificultati in a realiza corect aceasta sarcina. La sapte ani, aproape 50% dintre copii nu reusesc sa se "adapteze reciproc". La zece ani, inca aproape 30% prezinta conduite "egocentrice". Va fi necesar sa asteptam ultima virsta studiata, treisprezece ani, pentru ca aceasta rata a egocentrismului sa se reduca la zero.Cooperarea "autentica" constituie in aceasta perspectiva ultimul stadiu al dezvoltarii cognitive. Nu vom pretinde aici ca aceasta conceptie este eronata: este sigur, intr-adevar, ca, in sine, cooperarea pune probleme ce nu sint rezolvate dintr-o data de catre copil (de altfel, nici de catre adult intotdeauna). Ne vom distanta de aceasta abordare in masura in care nu vom considera cooperarea ca o variabila dependenta (definind-o a priori prin raporturi sociocognitive echilibrate carora li se studiaza stadiul ultim), ci ca o variabila independenta, intr-o sarcina in care actiunile diversilor indivizi nu au sens decit daca ele sint coordonate. Considerind astfel cooperarea drept un proces social de construire, vom fi arunci determinati sa luam drept cooperative activitatile realizate de catre copiii mult mai mici, chiar atunci cind acestea nu sint inca organizate in forme foarte avansate de echilibru.Experienta "desenului cu creioanele legate" nu permite nici studierea cu adevarat a comportamentelor de cooperare in sine: intr-adevar, sarcina nu implica in mod intrinsec o coordonare reala a actiunilor, din moment ce desenul fiecarui copil poate, si chiar trebuie, sa fie realizat individual. Cooperarea este ceruta copiilor printr-un ordin verbal, si ne putem intreba daca dificultatea intimpinata de cercetatori in obtinerea unei cooperari nu tine mai curind de aceasta dificultate metodologica decit de dificultatile proprii gindirii infantile. Voind sa studiem cooperarea, reactivam in mod paradoxal o norma de competitie.Oricum ar fi, vom fi atenti ca, in stabilirea sarcinii noastre de cooperare, cooperarea sa fie o necesitate intrinseca situatiei propuse copilului. in acest sens, ne vom inspira din studiile facute asupra conduitelor de cooperare si de competitie ale copiilor din diverse subcuituri, punind in evidenta capacitati de cooperare satisfacatoare la virste mai precoce, prin urmare atunci cind realizarea sarcinii implica in mod necesar o astfel de cooperare (Madsen, 1967).Sarcina pe care ne-am imaginat-o pentru a studia cooperarea ca proces dinamic al dezvoltarii cognitive raspunde la aceeasi exigenta: cooperarea interindividuala nu va rezulta dintr-un consemn verbal, ci din caracteristicile insesi ale sarcinii propuse. in plus, nu ne vom multumi numai sa studiem geneza cooperarii per se. O vom studia in situatii sociale pe care le vom face sa varieze experimental.Dar, indeosebi, vom cauta sa evaluam progresele cognitive consecutive cooperarii interindividuale : pina acum, am neglijat sa-i atribuim cooperarii un statut dinamic.3.1. Jocul de cooperare"Jocul de cooperare" se poate practica de unul singur sau in mai multi. Principiul sau : din mai multe locuri, coordonarea actiunilor in scopul miscarii unui mobil legat de aceste locuri cu fire. Din fiecare loc este posibil sa tragem firul, fie sa-1 lasam, fie sa-1 incordam. Numai prin coordonarea diverselor actiuni directe, nule sau inverse, poate fi aplicata o miscare coerenta mobilului. Atunci cind mai multi copii lucreaza concomitent, numai coordonarea sociala a acestor actiuni permite o astfel de miscare : jocul cooperativ cere, in mod intrinsec, o astfel de coordonare sociala, fara ca un ordin specific de cooperare sa fi fost dat copiilor. De aceea s-a gasit numele de "joc cooperativ".Sa vedem detaliile tehnice ale jocului cooperativ, a carui versiune informatizata a fost realizata de catre Miiller (1994). Este format dintr-un platou de 60 cm diametru in jurul caruia sint dispuse bare fixate pe o baza metalica si sustinind cite un scripete (se pot pune pina la sase). Scripetii sint formati dintr-un cilindru (cu un sistem de rulare cu bile) inconjurat de doua "roti" de prindere. Pe cilindru, un surub mentine o extremitate a firului legind fiecare scripete de mobil. Cealalta extremitate este prinsa de mobil printr-un mic surub. Firul de pescuit utilizat, destul de lung, nu risca sa se rupa. Rotile de prindere sint de un diametru suficient pentru a fi tinute bine in mina de catre copil, dar nu prea mari, in scopul de a-1 feri de eforturi importante. Una dintre roti este strapunsa de gauri. Un sistem permite, cu ajutorul unui surub, apropierea unei bile de roata si reglarea in acest fel a rezistentei scripetelui la miscarea care ii este impusa manual. Sint posibile trei reglaje :1) Atunci cind surubul este la maxim, scripetele este blocat total, oricare ar fi forta exercitata.2) Atunci cind surubul este usor infundat, el asigura o miscare "pas cu pas", fiecare miscare desfasurind (sau infasurind) aproximativ jumatate de centimetru de fir. Este de obicei reglajul cel mai utilizat, pentru ca el cere de la copil o miscare voluntara, pentru a exercita o actiune asupra firului, permitindu-i in acelasi timp sa blocheze cu usurinta roata de scripete atunci cind el considera necesar. Acest reglaj limiteaza mai ales efectul miscarilor involuntare. Miscarea "pas cu pas" impiedica in plus ca, prin simpla presiune asupra unui alt scripete, firul sa fie miscat automat; dar el permite totusi ca o presiune puternica sa slabeasca putin firul, fara insa ca tot firul sa se desfasoare dintr-o data, cum ar fi cazul cu numerosi copii tentati sa rezolve dificultatea de coordonare prin forta.3) Atunci cind surubul este desurubat, el asigura o rulare libera a scripetelui, care urmeaza miscarea data de catre un alt scripete. Acest reglaj este putin utilizat; nu se va recurge la el decit in ultima experienta care va fi prezentata, in timpul fazei experimentale, cu scopul de a permite subiectilor (indeosebi celor care lucreaza singuri) sa exercite o presiune chiar indirecta pornind de la un alt scripete si sa realizeze jocul pina la capat. intr-adevar, cei mai mici dintre copiii studiati nu ajung adesea nici macar sa inceapa jocul atunci cind scripetii opun o rezistenta (pas cu pas, si mai ales blocaj), pentru ca ei sint incapabili sa coordoneze actiunile directe (de a trage) si inverse (de a retine si de a da drumul).Jocul consta in deplasarea mobilului de-a lungul unui parcurs. Acest parcurs este imprimat cu foi mari prinse cu agrafe de platou, locurile (fiind) indicate prin insemne. Mobilul este legat printr-un fir de doi sau trei scripeti, in functie de experiente.in centrul mobilului este fixat un creion cu virful gros care deseneaza parcursul realizat. Subiectii au, prin urmare, un suport perceptiv, intrucit ei dispun astfel de un feed-back direct al performantelor lor. Sa adaugam ca inaltimea scripetilor este calculata asa incit, chiar cu o puternica intindere a celor trei fire, mobilul nu paraseste niciodata platoul; astfel, nici o intrerupere a desenului nu poate sa faca dificila evaluarea performantelor.ConsemneSa ne imaginam ca un copil participa pentru prima data la experienta (sa amintim ca in anumite experiente el va avea de executat aceasta sarcina in mai multe reprize); el este luat in grija in clasa sa, experimentatorul asigurindu-se ca accepta sa participe la joc (refuzurile sint rare si in general nu sint definitive). Condus asadar la localul de experienta, el este pus in fata jocului cooperativ.Experimentatorul ii spune ca este vorba de un joc constind in dirijarea mobilului ("chestia", "lucrul") de-a lungul drumului desenat. Experimentatorul pune mobilul la inceputul parcursului si il face sa urmeze drumul, miscindu-1 cu mina sa, pina la punctul de sosire, insistind asupra faptului ca trebuie urmat bine drumul raminind cit mai mult posibil la mijloc. Copilul trebuie apoi sa respecte ordinul.Experimentatorul continua : "Jocul presupune sa urmezi drumul, pe cit se poate la mijloc, dar nu o vei face cu mina ta, pentru ca ar fi prea usor, si apoi, va fi mult mai amuzant cu rotile" (desemnind scripetii). Ei arata atunci cu un singur scripete (unul singur, pentru a nu indica posibile coordonari cu un alt scripete) diversele actiuni posibile : "Vezi, daca faci roata sa se invirta catre tine, tragi firul; daca impingi roata inapoi, dai drumul firului; si daca o tii bine ea nu se misca" (totul sprijinit pe demonstrarea efectelor). Este vorba de fapt de a se asigura ca materialul nu pune dificultati pur tehnice. De aceea, experimentatorul ii cere copilului sa repete fiecare actiune (in general, fiecare dintre cele trei actiuni posibile : Cum faci pentru a trage firul ? Si pentru a-1 lasa larg? Si daca vrei sa retii roata?" Daca acel copil nu-si aminteste miscarile de executat, experimentatorul le repeta si efectueaza o noua verificare. Numai unii subiecti, cei mai tineri, desigur, s-au aratat incapabili sa realizeze actiunile corespunzatoare. Lor li s-au adus multumiri si au fost condusi in clasa lor. Sa subliniem, intrucit este de o importanta capitala, ca. experimentatorul se asigura ca copiii stiu sa execute cele trei tipuri de actiuni, dar ca o face evitind cu grija sa dea vreo indicatie, oricare ar fi, despre coordonarile necesare ale actiunilor simultane ale mai multor scripeti.Parcursurile si dificultatea lorParcursurile imaginate implica folosirea a doi sau trei scripeti. Cu ocazia primelor cercetari, s-a ales un parcurs conceput pentru doi scripeti: deci el putea sa fie realizat usor de catre un singur copil (manevrind fiecare scripete cu o mina) sau de catre doi copii. Ulterior, s-a utilizat un parcurs ce implica trei indivizi actionind fiecare cite un scripete. De altminteri, a fost mai usoara decit s-a prevazut realizarea acestui parcurs cu trei scripeti de catre un singur subiect.Parcursul cu doi scripeti este mai simplu decit cel cu trei. De altfel, este vorba, dupa cum indica figura 3.1., de un dublu parcurs, copiii realizindu-le unul dupa celalalt.Scripete ScripeteFig. 3.1. - Schema parcursurilor din jocul cooperativ cu doi scripetiCare sint coordonarile de actiuni necesare realizarii precise a acestui parcurs? in mod schematic, trebuie sa luam in considerare urmatoarele secvente (exemplul este valabil pentru parcursul din stinga, coordonarile fiind simetrice pentru parcursul din dreapta; A si B corespund celor doi scripeti manevrati fie cu ambele miini de catre acelasi subiect, fie de catre doi copii):- De la 1 la 2 este vorba de tragerea scripetelui A, nefiind necesara nici o actiune asupra scripetelui B (la inceputul parcursului, cele doua fire sint intinse).- De la 2 la 6, trebuie sa traga de cei doi scripeti (fie simultan, fie prin smucituri succesive de slaba amplitudine asupra celor doi scripeti, ceea ce practica cel mai frecvent copiii).- De la 6 la 9, trebuie sa traga de scripetele B si sa slabeasca scripetele A.- De la 9 la 13, este vorba din nou de tragerea concomitenta de cei doi scripeti.Remarcam ca parcursul cu doi scripeti implica mai ales actiuni directe (tragerea), actiunile inverse (cele mai dificile pentru subiectii nostri) raminind putin uzitate, mai ales atunci cind copilul nu face mobilul sa iasa din centrul parcursului. Aceste actiuni inverse nu sint totusi inexistente prin faptul ca, inselindu-se frecvent, copiii trebuie sa faca mobilul sa revina in centrul parcursului, ba chiar pe parcursul insusi, atunci cind s-a indepartat complet de el. Totusi, acest lucru nu este posibil intotdeauna, si avem aici o dificultate a respectivului tip de parcurs, mobilul nefiind legat de un al treilea scripete care i-ar permite sa "revina inapoi".