REFERAT PSIHOLOGIE: PERSONALITATEA O CONSTRUCTIE SOCIALA

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Gabriela
Psihologia "clasica" ne propune un model de abordare a personalitatii prin "unitatea sistemelor dinamice" (Allport), ca "un sistem al deprinderilor proprii subiectului" (Cattell) sau "un tot functional, structurat, orientat finalist, articulat intr-un sistem ierarhic" (Stern). Mediul in care se formeaza si evolueaza individul este aici evacuat, ignorat, eliminat.Sub influenta interactionismului, situationismului, teoriei constructelor sau a Scolii de la Chicago (Scoala antropologiei culturale), s-a nascut o noua perspectiva: personalitatea este rezultat al relatiilor interpersonale in care individul este plasat, al mediului social si cultural si activitatii in care este implicat.Perspectiva constructivista asupra personalitatiiAlaturi de punctul de vedere potrivit caruia personalitatea este vazuta ca o unitate existand exclusiv in individ, ca "emanatie" a trasaturilor sale, s-a dezvoltat un punct de vedere dupa care personalitatea este o constructie (psiho)sociala, "esenta" sa putand fi identificata in cadrul procesului interactional, a procesului social care are loc intre indivizi. Specificul personalitatii trebuie cautat nu prin inregistrarea unui numar cat mai mare de trasaturi, reunite in aceasta "sinteza" unica pentru fiecare individ, ci in modul in care individul interactioneaza cu ceilalti!Punctul de vedere constructivist, desi recent, are precursori mai indepartati sau mai apropiati. Pierre Janet scria in 1929: "personalitatea reprezinta un ansamblu de operatii, de acte mici si mari, care servesc individului pentru a construi (s.n.), mentine si perfectiona unitatea sa si distinctia sa fata de restul lumii", precizand ca distinctia este in primul rand sociala, apoi materiala". Un autor mai apropiat de timpul nostru considera ca, departe de a fi conditionat, omul "se construieste el insusi", "factorii" nefiind decat "materia bruta" pentru aceasta opera de autoconstruire prin fapte, prin acte responsabile (Frankl, 1971).Cheia conceptiei constructiviste asupra personalitatii este aceea de a considera trasatura de personalitate drept un concept categorial (Hampson, 1982). Trasaturile nu sunt entitati corespunzatoare lumii reale, ci categorii semantice, etichetari pentru anumite atribute. in loc sa descriu comportamente de tipul "impinge", "se pripeste", "nu are rabdare", "taie vorba", spun ca respectivul individ este un "impulsiv", comunicand celorlalti sinteza modului sau de a intretine relatii. Atat cei ce comunica, cat si cei ce recepteaza utilizeaza un cod comun pentru a denumi semnificatia sociala a unor comportamente; un limbaj acceptat atat de actorii sociali, cat si de observatorii sociali, pentru a denumi anumite "stiluri" comportamentale. Limbajul trasaturilor traduce aceste comportamente in calitati structurale, dar eticheteaza entitati care n-au putut fi cunoscute. Exista oare aceste trasaturi in psihicul Actorului sau numai in mintea Observatorului? Trasaturile inventariate de observatori externi, fie ei si avizati, sunt percepute ca atare de actor si se reflecta intr-o consistenta de comportare a acestuia, in comportamentul sau manifest sau, in autoevaluarile sale, acesta actioneaza "altfel"? Semnificatia auto-aprecierii, auto-perceptiei, se stie, are un loc central in construirea personalitatii.Personalitatea, in termenii trasaturilor, rezuma si comunica semnificatia unor comportamente, ea este socialmente construita din comportamentele Actorului si din semnificatia atribuita acestui comportament de catre Observatorul si de actorul insusi. La Conferinta Europeana asupra Personalitatii, care a avut loc la Tilburg in 1982, Sarah Hampson (1984) avanseaza un punct de vedere dupa care trei componente pot fi identificate in aceasta "constructie": a) comportamentul pe care Actorul, ca individ biologic distinct, il aduce pe scena sociala: b) semnificatiile pe care le ataseaza acestui comportament actorul insusi si c) semnificatiile atasate comportamentului actorului de catre ceilalti.Mai intai, Actorul: individul furnizeaza materia prima - comportamentul - din care este construita personalitatea. inzestrarea sa biologica imprima anumite limite personalitatii individului, dar aceste diferente individuale nu sunt suficiente pentru a intelege personalitatea. Diferentele de comportament trebuie sa fie sesizate si recunoscute si de catre actorul insusi si de catre observatori si trebuie incarcate cu semnificatie sociala pentru a putea deveni personalitate. Actorul trebuie sa-si asume roluri sociale, sa participe, sa devina "personaj", sa rezolve satisfacator raportul "existenta/aparenta", pentru a fi recunoscut ca personalitate. Ca auto-observator, individul actor trebuie sa dobandeasca capacitatea de a se vedea cu ochii altora, de a se recunoaste ca individ distinct si de a se observa. Nu suntem numai constienti ca altii gandesc despre noi, suntem chiar in stare sa ne formam o impresie despre ceea ce gandesc despre noi, despre imaginea lor referitoare la persoana noastra. in centrul conceptiei despre personalitate ca o constructie sociala sta "competenta" omului de a se vedea asa cum il vad altii. Primul pas e dobandirea capacitatii de a se intoarce spre sine, de a se observa. E cucerirea constiintei de sine, a capacitatii de a controla auto-controlul. Al doilea: recunoasterea acestei competente la ceilalti, constientizarea constiintei de sine a celuilalt. in felul acesta putem ajunge sa ne facem o impresie despre imaginea noastra in constiinta celorlalti. Paradoxul cunoasterii de sine, spune V. Pavelcu (1970) e urmatorul: cu cat mai departe de mine, cu atat mai aproape. E nevoie de o veriga intermediara, de o relatie indirecta, mediata intre mine ca subiect si mine ca obiect. Aceasta veriga e Altul. Prin El ajungem sa ne facem o impresie despre imaginea noastra in constiinta celorlalti. "Altul" reprezinta o sursa cruciala de informatii despre mine. Eul propriu se construieste confruntand imaginile celorlalti despre mine, comparand aceasta multitudine de euri, manifestata prin roluri pe care le joaca el in raport cu situatia sociala. Acelasi individ, mai multe roluri pe "scena" vietii. "Cariera de actor" a fiecarui individ este determinata de dorinta de a dobandi stima publica, prestigiu, reputatie morala si de a evita etichetarile negative. Ne construim rolul functie de asteptarile celorlalti. Parafrazand pe M. Mead: existenta noastra ca euri depinde de existenta altor euri cu care intram in relatii. in sfarsit, Actorul-observat: componenta observator a personalitatii construite se refera la convingerile pe care le au oamenii despre personalitate. Componentele, intr-un context social, sunt inzestrate cu semnificatie sociala de catre cei care le observa. Mentalitatile, nivelul cultural, mediul de formare creeaza o "grila de lectura" a personalitatii, potrivit unui model ideal si cu acest instrument evaluam pe ceilalti. Construim personalitatea altora functie de "teoria" pe care ne-am format-o despre rolul social al personalitatii, functie de imaginea noastra despre personalitatea realizata. G.A. Kelly, autorul teoriei "constructelor", considera ca interpretam, anticipam, actionam functie de aceste "constructe" personale - idei, conceptii, convingeri, atitudini, mentalitati. Un exeget al acestei teorii afirma: "O persoana anticipeaza evenimentele prin intermediul replicilor lor" (Bannister, 1973). Cu alte cuvinte, nu reactionam la un stimul, ci la ceea ce credem noi ca reprezinta acel stimul. Acelasi eveniment poate avea o rezonanta afectiva deosebita si inregistra reactii pe potriva pentru un individ si poate ramane fara efect pentru altul. Conteaza semnificatia pe care o dam evenimentului. "Constructul" reprezinta insa o imagine-standard, un set de caracteristici interne cu care individul opereaza invariabil. in teoria lui Kelly, crede S. Hampson, actorul e caracterizat printr-un set unic de constructii cu care interpreteaza lumea. El a plasat personalitatea in actor. Dar pentru a putea interpreta lumea, individul are nevoie de feed-back-ul pe care il ofera alte "constructii". Perspectiva constructivista asupra personalitatii depaseste conceptia lui Kelly, nu departe de teoria trasaturilor, prin aceea ca gandeste "constructia personalitatii nu ca pe un set inchis, finit de variabile, chiar daca legate armonios intre ele, ci ca un sistem relational: imi construiesc imaginea despre mine luand in consideratie "constructiile" altora, inclusiv imaginea lor despre mine. Dobandirea capacitatii empatice aduce cu sine modificari ale sistemului propriu de constructii. Competenta empatica ne ajuta sa construim cu mai mare succes, lipsa acesteia duce la "constructii" distonante, care ofera adesea prilej de insatisfactii. Ne construim ca personalitati deci apeland la o varietate de surse, multe din afara noastra (observatiile si aprecierile celorlalti), chiar auto-observarea si auto-controlul fiind determinate de grile de evaluare oferite de grup, de colectivitatea sociala. Conceperea personalitatii drept constructie sociala merge insa si mai departe, sustinand ca personalitatea este de fapt creata de catre relatiile sociale si deci nu poate fi localizata exclusiv in individ. Numai interactiunea sociala da forma personalitatii; ne modificam comportamentele functie de expectatiile celor pe care-i pretuim, avem sentimentul realizarii numai daca constructia a fost validata social.O variabila neglijata: situatiaIn abordarea personalitatii, psihologii au luat prea putin in consideratie interactiunea dinamica si continua cu mediul inconjurator. Abia interactiunea persoana-situatie ne dezvaluie insa particularitatile specifice ale sistemului mediator: cunostintele si conceptiile individului, modul sau de prelucrare a informatiei, emotiile si procesele sale fiziologice. De la nastere pana la varsta adulta un individ este implicat intr-o actiune bidirectionala continua in mediul sau, comportamentul variind dupa caracteristicile situatiei. Un cercetator al personalitatii ca Raymond Cattell (1963) a putut sa afirme, nu fara temei: "Neluarea in seama a situatiei este una din principalele cauze de judecare gresita a personalitatii". Cadrul contextual solicita intreaga personalitate, nu doar sectiuni cum ar fi sistemul cognitiv sau afectiv. Nu o persoana abstracta, rupta de context, ci persoana in situatie - iata cheia abordarii fiecarei personalitati pe care o propune pozitia "situationista".In teoriile asupra personalitatii, rolul situatiei a fost adesea subliniat: behavioristii, teoria dinamicii campului, personologii, interactionistii au aratat importanta contextului situational. Dar consecintele asupra cercetarii personalitatii au fost reduse. W. Mischel (Personality and assessment, 1968), observand ca diferitele "dispozitii" nu coopereaza decat slab cu indicatorii empirici, sustine ca variatiile se explica prin schimbarile situatiei. S-ar impune deci o taxonomie pentru a clasifica caracteristicile situationale, pentru o codare a stimulilor, din partea persoanei care percepe. Potrivit acestui punct de vedere, relevante nu sunt dispozitiile ca "introversiunea-extraversiuinea" sau "anxietatea", ci cognitiile, care trebuie sa functioneze ca mediatori intre modificarile mediului si comportament, "aptitudini discriminative". Parametrii esentiali ai acestei teorii sunt: competentele individului de a "construi" forme deosebite de comportare in conditii corespunzatoare, "asteptarile" sale fata de anumite evenimente, valoarea pe care o poseda, "consecintele" pentru persoana care actioneaza, sistemul autoreglator al individului. Analizand stadiul actual al cercetarii acestei probleme, David Magnusson (1984), profesor la Universitatea din Stockholm, constata: ducem lipsa de un limbaj cotidian, cat si de unul stiintific, care sa posede conceptualizarile, distinctiile si categoriile relevante care sa ne permita sa comunicam sistematic despre situatii si persoana, prin interactiuni situationale. Se ignora inca posibilitatea diferentierii comportamentelor in functie de contextele in care apar. Teoreticienii "trasaturilor" au neglijat sau subestimat rolul situatiei pentru intelegerea si explicarea comportamentului. Consecinta? Atribuirea unor cauze comportamentului individual, fara a acorda atentie contextului situational. Probabilitatile determinate de situatie inseamna ca anumite conditii situationale vor duce la anumite urmari in plan comportamental. De aici se pot deduce doua aspecte: a) pe de o parte, in anumite situatii, individul va astepta sa se intample anumite evenimente, el va percepe viitorul functie de contextul situational; b) pe de alta parte, vom constata ca indivizii ataseaza anumitor situatii o incarcatura afectiva de natura sa determine un anumit comportament. Situatia contine deci suport pentru dirijarea, orientarea, stimularea comportamentului. Iata o ilustrare empirica, relatata de Magnusson: pe baza unor cercetari intreprinse in patru tari diferite, s-a constatat ca diferentele de varsta si sex influenteaza considerabil perceptia cadrului situational. Asteptarile, precum si predictiile asupra evenimentelor viitoare sunt dependente de modul in care indivizii au receptat in trecut situatiile din mediu, iar scenariile actiunilor viitoare sunt dependente de aceste perceptii.Orice incercare de studiere a personalitatii, deci, trebuie sa contina si o posibilitate de a utiliza "proprietatile situationale" si "tipurile de situatii". E necesara, fara indoiala, o taxonomie a situatiilor, asa cum a incercat Van Heck (1984), care a selectionat 20 situatii cu o rata mai inalta de aparitii in viata cotidiana, intre care: conflictul, conversatia, cooperarea, declaratia de dragoste, discutia, examenul, lectia, vizita etc. David Magnusson, la randul sau, crede ca o taxonomie a situatiilor e posibila atat timp cat exista ordine si regularitate in mediu. Daca aceste conditii ale mediului sunt indeplinite, e de asteptat o comportare logica, subordonata unui scop, din partea indivizilor. Stimulii, evenimentele pot fi grupati in categorii omogene, pe baza unor caracteristici comune. Culturile pot fi categorisite, de exemplu, dupa caile folosite de indivizi pentru a-si atinge scopurile, dupa tipul recompensarii oferite pentru un anumit tip de comportament. Ordinea si regularitatea din mediul fizic si social pot fi exprimate in termeni de proprietati fizice, in termeni de norme culturale, reguli, roluri, identificandu-se semnificatiile acestora pentru indivizi. Prin interactiunile pe care le intreprind in viata de fiecare zi, indivizii achizitioneaza "masinarii conceptuale", crede De Raad (1986), prin care fac plauzibila lumea din jurul lor si experientele lor in aceasta lume. Iar prin acest mecanism, pe care il putem numi si "invatare sociala", se nasc si se schimba conceptiile despre oameni, despre personalitatea si caracterul lor. Marthe Takala (1984), profesor la Universitatea din Jyvskyl (Finlanda), crede ca situatia poate cuprinde atat "istoria invatarii" realizata de individ, cat si "tranzactiile" lui cu medii din trecut sau situatii prezente. Acest mod de abordare a personalitatii apartine, de fapt, conceptiei constructiviste: personalitatea este "un act social artificial", un set de categorii pentru a da un sens varietatii comportamentale si nu poate fi inteleasa decat doar in "context", prin recurgerea la relatia dintre continutul enunturilor si intentiile celor care comunica. Modul in care cei implicati se orienteaza este ghidat de intelegerea pragmatica a rolurilor cu care ei sunt echipati. Scenariile pe care le construiesc apoi descriu diferitele modalitati in care participantii isi organizeaza activitatile, comportamentele unuia fata de celalalt, conceptiile lor despre calitatea implicarii.