REFERAT PSIHOLOGIE: TULBURAREA DE PERSONALITATE

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56
Tulburarea de personalitate sau psihopatia a avut o intrare anevoioasa si intarziata in limbajul si preocuparile psihiatriei, nefiind o boala psihica propriu-zisa. Dificultatea de cristalizare a conceptului a fost cauzata si de fapt ul ca termenul a fost folosit si in limbajul comun fara sa existe un consens unanim asupra semnificatiei lui.

Mai mult decat atat, termenul de psihopatic a fost multa vreme "cosul de gunoi" al acelor lucruri care nu se incadrau in nosologia timpului sau al acelor comportamente neintelese. Cu alte cuvinte, ce semnificatie putea avea o boala psihica fara idei delirante si fara halucinatii, o boala care nu are un debut delimitat in timp, fara remisiuni sau vindecari?



Philippe Pinel, intemeietorul psihiatriei clasice franceze, a fost primul care a vorbit despre personalitatea anormala, in lucrarea "Mania fara delir", descriind un pacient care, fara a avea probleme de perceptie, memorie, judecata, prezinta "izbucniri nervoase", impulsivitate, putand deveni chiar criminal (1801). Acest mod de descriere prin comparatia cu marile psihoze si cu apelare la "facultatile morale" pare sa fi prins foarte bine in primele decenii ale secolului XIX, cu specificatia ca acceptiunea de moral era una mai degraba cu referire la manifestarile afective decat o acceptiune etica.

Inscriindu-se pe aceeasi linie, Jean Etienne Dominique Esquirol descrie pacientul non-psihotic, dar cu gandire si comportament distorsionate. In Anglia, Cowles Prichard introduce un termen nou: nebunia morala, care defineste pacientul fara halucinatii, idei delirante sau probleme de rationament, dar cu probleme in ceea ce priveste afectele, sentimentele, inclinatiile. Se considera ca acesta este primul moment de definire si clasificare a tulburarilor de personalitate. Preocuparea pentru acest tip de pacient devine cu timpul tot mai elaborata, astfel ca B.A. Morel (1839) considera aceasta tulburare ca pe un proces degenerativ, iar in 1893, Magnan preia notiunea de "idiotie morala" si descrie "degeneratii morali" (actualele tulburari de personalitate) alaturi de "degeneratii ereditari", in care erau incluse toate formele de deficiente mintale.