REFERAT RELIGIE: CATEHUMENATUL, BOTEZUL.CELELALTE TAINE

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Anonim
CATEHUMENATUL, BOTEZUL. CELELALTE TAINE.Catehumenatul era pregatirea pe care o primea inainte de botez cei care doreau sa imbratiseze crestinismul. La inceput foarte sumara, ea s-a organizat si a precedat inca de timpuriu botezul, ca un stagiu de invatatura crestina. invatatura celor doisprezece Apostoli presupune o asemenea pregatire inainte de botez, iar Clement Romanul vorbeste despre "viitorii credinciosi".Catehumenatul a fost o necesitate a vietii crestine. El initia pe "pagani" in invatatura religioasa si morala a crestinismului, care era atat de deosebita de a lor. Interesul de a recruta credinciosi convisi, alesi, care sa reziste in persecutii si in fata ereziilor, ca si a ispitelor vietii, indemna Biserica sa organizeze cu deosebita grija pregatire acelor pe care avea sa-i primeasca pentru crestinism, ci si de cunoastere de incercare si de intarire a moralului celor care aveau sa fie credinciosii ei. Catehumenii erau alesi, supravegheati si supusi disciplinei bisericesti.In general erau primiti in sanul catehumenilor oameni care puteau sa dispuna liber de ei insisi, cu profesiune sau meserie onorabila, cu viata morala. Sclavii erau primiti cu voia stapanului, sotii daca traiau imreuna. Admiterea in catehumenat o aprecia si aprecia si aproba episcopul.Catehumenenii erau incredintati unui catehet, de obicei preot, sau chiar unui crestin laic, capabil sa-i invete. Acesta ii invata treptat adevarurile de credinta si de morala, in adunarile tinute in unele locuri, poate in scolile crestine, iar pentru cei mai inaintasi, in biserici. Catehetii puteau fi ajutati de lectori. Ei se imparteau in doua categorii: incepatorii, numiti de regula catehumeni, auditori sau cei care vin sa se apropie, si cei mai inaintati numiti alesi, luminati, competenti pentru primirea botezului. La inceputul secolului IV-lea, se constata in orient trei categorii de catehumeni. Sinodul de la Neocezareea (314-325) ii numeste auditorii, genunchetori si iluminati.Catehumenii se deosebeau de credinciosi (fideles), dar nu erau socotiti "pagani". Cei care mureau martiri, primind "botezul sangelui", erau socotiti sfanti, ca si crestinii. Pentru abateri grave, catehumenii erau supusi penitentei, iar in caz de recidiva indepartati din catehumenat. Viata lor era supravegheata de diaconi si de diaconese.Catehumenatul a fost o instituie de mare importanta pentru Biserica, asigurand alegerea si pregatirea viitorilor crestini in conditiuni care faceau posibila posibila cunoasterea lor. Organizetia lui facea crestinismul mai atragator, mai interesant si-i da o mare autoritate in fata anticilor si a neofitilor.Disciplina arcana. Din faptul ca Biserica nu ingaduia catehumenilor si necredinciosilor sa asiste la savarsirea Sfintei Euharistii si a Botezului, precum si din acela ca unele invataturi crestine se comunicau dupa botez, s-a dedus ca Biserica urma in aceasta o hotarare, care a fost numita de un teolog protestant din secolul XVII, Dallus (1670), disciplina arcana. Se pare in adevar ca Tainele de credinta si de cult eru ferite de ochii si de auzul necrestinilor. Temei pentru aceasta puteau fi cuvintele Mantuitorului (Matei7,6).SfinteleTaine. Instituite de Mantuitorul Iisus Histos, cifra lor de "sapte" a fost confirmata apoi in Apocalipsa Sfantului Apostol si evanghelist Ioan, unde este scris, dupa descoperirea divina, despre "cele 7 carne si 7ochi ai Mielului" si despre "cele 7 duhuri ale lui Dumnezeu, trimise peste tot pamantul" (Apoc. 5,6). Botezul era actul de credinta si de cult, prin care se intra in sanul Bisericii. El avea caracter sacramental, de taina: stergea pacatele si acorda darul Sfantului Duh. Botezul ra numit baie de spalare , renastere, baia renasterii, luminare, pecetea credintei, ha desavarsit.Botezul era unit cu o serie de acte legate de institutia catehumenatului. Ritul lui s-a dezvoltat odata cu catehumenatul, inbogatindu-se mult din secolul II. El era savarsit de regula de catre episcopi. Din insarcinarea lui, il putea savarsi si preotii, si chiar diaconii, iar la mare nevoie, in lipsa de preot, si de laici credinciosi. Sinodul de la Elvira a oprit de la savatsiea lui pe laicii bigami si pe cei care au cazut in pacat greu dupa botezul lor.Biserica a continuat sa faca botezul, ca si Sfintii Apostoli, in ape curgatoare sau statatoare. Dupa ridicarea locasurilor de cult, au inceput sa se construiasca pe langa ele si bazine speciale pentru botez (baptisterii).Cu organizarea catehumenatului, botezul se savarsea de obicei in grup, ceea ce ii conferea un caracter mai sloemn si mai important. Desi el se putea savarsi in orice timp al anului, practica Bisericii a stabilit ca zile speciale Pastile si Cincizecimea (in ajunul lor). in orient se facea si la Epifanie (Botezul Domnului).Botezul se putea savarsi si prin varsare de apa pe cap sau prin stropire, dupa cum arata unele picturi apusene. Botezul copiilor era obisnuit, desi nu general. Din marturii de la Iustin Martirul, Irineu Tertulian, se stie ca se practica. La botezul copiilor s-a introdus regula de a fi asistati de un crestin matur, care facea pentru ei lepadarile si marturisirea de credinta.Ungerea cu untdelemn sfintit (mirungerea) urma indata dupa botez, ca rit cu caracter sacramental, inlocuind punerea mainilor, pe care o savarsisera Sfintii Apostoli. Ca si botezul, mirungerea poarta nume simbolice: pecete, pecetea Duhlui Sfant, confirmare adica intarire a marturisirii, desavarsire, ungerea. Mirungerea era insotita de formula: "te umg cu untdelemn sfintit in numele lui Hristos". Ca si botezul, ungerea cu untdelemn sfintit nu se repeta. Dupa ungere, cel botezat se imbraca in vsminte albe, pe care le purta opt zile.Botezat si uns, noul credincios era introdus in biserica. Episcopul rostea o rugaciune cu mainile puse pe cel botezat, sau intinse asupra grupului intreg. Cei botezati si miruiti asistau la toata Liturghia, aduceau primele lor ofrande, se impartaseau prima data.Marturisirea pacatelor a fost unita de la inceput cu celelalte doua taine, Botezul si Euharistia. Ea se intemeia pe puterea data Sfintilor Apostoli si urmasilor lor de a ierta pacatele. Marturisirea avea, pe langa caracterul ei de taina, un rol moralizator foarte important in viata credinciosilor. Importanta ei a crescut din faptul ca botezul nu se putea repeta, pentru iertarea pacatelor posterioare lui, care se iertau prin marturisire si penitenta.Marturisirea pacatelor era urmata de indeplinirea faptelor de indreptare (epitimie) indicate de duhovnic (post, rugaciune, fapte de milostenie). Desi unii episcopi si scriitori crestini s-au aratat rigurosi in privinta iertarii pacatelor grele, ca apostasia, adulterul, uciderea, in practica Bisericii s-a impus totusi ideea mai moderata ca ele se pot ierta in urma unei penitente corespunzatoare, singurul mijloc de iertare a pacatelor grele savarsite dupa botez.Hirotonia este intre cele dintai taine savarsite si cunoscute in Biserica. Numele obisnuite sunt punerea mainilor. Dupa Sfintii Apostoli, au hirotonit episcopii. Ritualul hirotoniei s-a dezvoltat odata cu cultul si cu cresterea importantei clerului. Hirotoniei i se atribuia si efectul iertarii pacatelor, afara de cele trupesti cunoscute dupa hirotonie (sinodul ce la Neocezareea, canon 9 si 10, sinodul de la Elvira, canon 76). Respectul de care se bucura hirotonia il arata calitatile cerute clericilor si grelele pedepse canonice pentru pacatele lor.Casatoria a fost ridicata de la inceput la rangul si importanta de institutie sfanta si de legatura indisponibila (Matei 5, 32; 19, 4-6; Efes. 5, 32). Crestinii incheiau cununia cu binecuvantarea Bisericii. Tinerii care voiau sa se casatoreasca instiintau pe episcop sau pe preot despre dorinta lor, primeau sfatul si binecuvantarea lui. Sfantul Ignatie scrie lui Policarp ca sotii sa se uneasca "cu aprobarea episcopululu, ca sa fie casatoria dupa Domnul, iar nu dupa pofta: toate spre cinstirea lui Dumnezeu sa se faca". inainte de a se binecuvanta casatoria, clericii se informau despre tineri prin diaconi si diaconese. Biserica oprea desfacerea casatoriei, afara de caz de adulter; oprea chiar desfacerea logodnei. Daca un sot parasea fara motiv pe celalalt si se casatorea cu alta persoana era exclus pentru totdeauna din comunitatea crestina. Prin asemenea masuri, Biserica da familiei crestine o baza religios-morala sacra si solida cu consecinte sociale si juridice foarte importante.Maslul. Dintru inceput Biserica a savarsit rugaciuni pentru cei bolnavi si ungerea cu untdelemn, in numele Domnului, cum recomandase Sfantul Iacob (5, 14). ingrijirea si vindecarea bolnavilor a fost una din grijile si datoriile morale ale Bisericii. intre harisme sunt numite si "harismele vindecarilor",(I cor. 2, 28 si 30 ). Vindecarile au avut in primele trei secole mai mult acest caracter ritual si harismatic. Ele faceau obiectul rugaciunilor preotilor ale celor inzestrati cu harul tamaduitor sau celor inzestrati cu hramul tamaduitor sau chiar ale exorcistilor.Practica aceasta este bazata pe conceptia ca de multe ori boala se datoreste pacatului, iar uneori este cauzata de duhuri rele. Ea devine astfel obiectul unui tratament moral duhovnicesc; vindecarea ei devine rugaciune si act ritual. Se cunosc si episcopi si preoti care a avut darul vindecarolor si al alungarii duhurilor rele. Cuvintele Sfantului Iacob despre Maslu nu erau scrise pentru rugaciunile harismaticilor, ci ale preotilor; ele au fost deci valabile in Biserica totdeauna, nu numai in epoca harismelor. Asa cum Biserica a intocmit rugaciuni prntru alte nevoi sufletesti si trupesti, va fi intocmit si pentru vindecarea bolnavilor. Ungerea cu untdelemn sfintit avea caracter sacramental (la botez se facea "in numele Domnului"), iar in caz de boala era de uz medical (Luca 10, 34).