REFERAT RELIGIE: MONAHISMUL APUSEAN

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Anonim
MONAHISMUL APUSEAN STUDIU DESCRIPTIV AL FENOMENELOR CE AU CONTRIBUIT LA INTEMEIEREA SI DEZVOLTAREA ACESTUIA - de la inceputuri pana in secolul XVI - 1. CONSIDERATII PRELIMINARE:1. 1. ASPECTE METODOLOGICE. METODA DE STUDIU SI PERIOADA ISTORICA SUPUSA ATENTIEI:Studiul de fata, care se doreste a fi o incercare cat mai obiectiva de reliefare a modului in care viata monahala a fost organizata si s-a dezvoltat in Apusul Europei, este structurat din punct de vedere metodologic, in cadrul fiecarei subteme, in doua directii principale, in cadrul carora vor fi dezvoltate, intr-o prima faza, elemente de ordin istoric-descriptiv referitoare la dezvoltarea monahismului apusean, pentru ca mai apoi sa fie enuntate o serie de concluzii sau succinte caracterizari ale proceselor interne ce au stat la baza dezvoltarii monahismului de tip apusean.In acest sens, in ceea ce priveste modul in care consideram sa evidentiem din punct de vedere stiintific tema de studiu propusa, vom proceda metodic la descompunerea fiecarei teme principale in sectiuni interne, pentru ca mai apoi, in faza interpretativa, sa reluam in discutie ideile fundamentale enuntate si sa incercam sa reconstruim realitatea istorica in desfasurarea ei. In acest sens, urmam metoda istorica pe care o propune Raymond Aron, care considera ca: "Aceasta dialectica a detasarii si a apropierii... dezvaluie telul autentic al stiintei istorice. Aceasta, ca orice reflectie, este, ca sa spunem asa, pe cat de practica, pe atat de teoretica. Ideile pe care le cercetam vrem sa le integram in sistemul actual, monumentele transmise sunt chemate sa ne imbogateasca cultura, existentele pe care le reconstruim trebuie sa serveasca drept exemple sau drept referinte, intrucat omul nu se recunoaste si nu se determina decat prin confruntare" .Trebuie sa mai evidentiem, in acelasi rand, faptul ca perioada istorica asupra careia ne vom indrepta atentia in cadrul acestui studiu incepe cu momentele si personalitatile care au contribuit la fondarea monahismului apusean, cu secolul IV, cel in care monahismul occidental se organizeaza in mod efectiv, mergand pana in secolele XIV - XV, care marcheaza epoca in care vor lua fiinta ultimele ordine calugaresti apusene importante.1. 2. ACTUALITATEA SUBIECTULUI SI RELEVANTA SA IN CONTEXTUL DIALOGULUI INTERCONFESIONAL:In ceea ce priveste reflectarea subiectului de fata in literatura teologica romaneasca, trebuie afirmat faptul ca acesta nu s-a bucurat de o reflectare larga, probabil si datorita faptului ca indreptarea studiilor teologice inspre descoperirea patrimoniului crestin comun, intr-un demers lipsit de partinire, dand dovada de obiectivitate, se afla intre preocuparile teologilor ortodocsi romani doar de putini ani, ceea ce explica situatia de fapt evidentiata.Actualitatea subiectului prezentat este cu atat mai pregnanta daca ne gandim ca, in lumea crestina, Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica sunt singurele care detin o viata monahala consacrata, lucru ce le apropie si mai mult in perspectiva descoperirii patrimoniului comun, in vederea dialogului teologic. Prin urmare, finalitatea acestui studiu consta in aceea de a evidentia modul in care monahismul, unitar la origine, s-a dezvoltat in cele doua Biserici surori, evidentiind acum in mod particular acest proces evolutiv in cadrul Bisericii Apusene.2. TRATAREA TEMEI:2. 1. ORIGINILE MONAHISMULUI CRESTIN:La originea vietii monahale crestine sta dorinta de desavarsire, in acest sens desavarsirea crestina insemnand implinirea datoriei de a pazi toate poruncile lui Dumnezeu .In secolele primare ale crestinismului, celibatul reprezenta forma cea mai obisnuita a ascezei, pentru ca treptat sa primeasca conotatiile unui martiriu pentru Hristos , a unei morti pentru lume si a unei vietuiri in si cu Hristos. Sensul primar al cautarii desavarsirii monahale tinea de trairea in cumpatare, de renuntarea la avere si la viata traita in lux, in deplina feciorie si ascultare. In ceea ce priveste primele exemple de viata monahala crestina, este cunoscut faptul ca inca din secolul III, fecioarele consacrate (virgines consecretae) depuneau un vot de castitate in fata episcopului, primind cu aceasta ocazie, ca semn distinctiv, un val pentru acoperirea capului . insusi Fericitul Augustin va compune o celebra regula monahala pentru comunitatile de fecioare consacrate, denumita pana astazi "regula augustiniana".Inca de la inceputul secolului IV, monahismul crestin era deja o institutie constituita, castigand multi adepti, prin autoritatea morala pe care o exercita in Biserica .2. 2. ORGANIZAREA MONAHISMULUI RASARITEAN:In Orient, viata monahala va lua o amploare deosebita. Astfel, numerosii asceti vor incepe sa formeze grupuri restranse, sub conducerea unui monah mai batran sau mai distins. Este cat se poate de cunoscut faptul ca organizatorul acestui tip de monahism primar a fost Sfantul Antonie cel Mare (251 - 356), pentru ca mai apoi, Sfantul Pahomie (276 - 349), sa organizeze grupurile mari de calugari, ce formau chinovii sau manastiri extinse.Observam faptul ca monahismul crestin primar, care presupunea trairea in feciorie, in saracie in ascultare si in practicarea ascezei, tocmai pentru a fi ferit de o serie de exagerari sau pericole, ajunge sa fie organizat intr-un mod cat mai conform cu scopul sau, astfel ca apar primele reguli monahale, adevarate acte constitutionale pentru organizarea vietii monahale , ceea ce marcheaza de acum inainte o dezvoltare deosebita a monahismului crestin.2. 3. INCEPUTURILE MONAHISMULUI APUSEAN:Inca de la inceput, trebuie spus faptul ca originea monahismului apusean a stat in stransa legatura cu amploarea pe care a luat-o viata ascetica in Rasarit , ceea ce ne conduce la concluzia ca linia inspre care s-a indreptat dezvoltarea monahismului apusean, in faza sa primara, a fost aceea a urmarii traditiei monastice rasaritene, care se va impune in Occident mai ales datorita exemplului de virtute morala pe care il evidentiau calugarii rasariteni. In acest sens, referitor la impactul moral si social pe care l-a avut imaginea monahismului apusean asupra occidentalilor, Peter Brown scria: "in siria si Egipt, monahismul constituia o miscare complexa si in multe privinte lipsita de spectaculos. Ori, din perspectiva Occidentului latin, el se adresa in mod melodramatic nelinistilor noii clase superioare crestine. saeculum - "lumea", perceputa indeosebi prin prisma cautarii specifice si a imenselor ei averi, era condamnata de viata plina de miracole a acestor veritabili crestini din departare" .Primele contacte ale apusenilor cu viata monahala din Rasarit, care vor conduce mai apoi la infiintarea de manastiri in Apus, vor avea loc dupa ce Sfantul Atanasie cel Mare, biograful Sfantului Antonie, parintele monahismului oriental, se va refugia in Italia, aducand cu sine exemplul unui monahism viu, o adevarata alternativa la o viata morala crestina ce aluneca din ce in ce mai mult inspre alterarea duhului primar . In mod reciproc, o importanta deosebita in ceea ce priveste intemeierea monahismului apusean l-a avut si exilul din anul 355 al episcopului Eusebiu de Vercelli in Tebaida din Egiptul de sus, unde va cunoaste monahismul oriental, pentru ca mai apoi sa il raspandeasca in Apus, odata cu reintoarcerea sa in scaunul episcopal, in anul 362 .Trebuie sa observam faptul ca desi Apusul a cunoscut o serie de forme de monahism, un exemplu edificator fiind acela al existentei fecioarelor consacrate, mediul cultural complet diferit de cel al Orientului nu va permite o dezvoltare autonoma a unei linii monahale originale, asa cum s-a intamplat in Rasarit, fapt pentru care Apusul va ajunge sa adopte ca atare modelul monahal rasaritean, pentru ca de-acum inainte sa il aseze in liniile specificului vietii si culturii sale ecleziastice. Chiar daca apusenii au ramas cat se poate de impresionati de modelul de virtute pe care il propuneau monahii orientali, totusi, au fost extrem de putini cei care, intr-o prima faza, le vor fi urmat exemplul . Reticenta initiala de care au dat dovada occidentalii reprezinta, intr-un anume sens, o urmare directa a faptului ca monahismul apusean nu cunostea inca acele linii directoare in cadrul carora sa se afirme. Astfel, manastirile nu fusesera inca intemeiate, regulile dupa care trebuiau sa se ghideze viata monahala nu existau, iar, mai mult decat atat, nu erau evidente inca acele figuri proeminente de organizatori ai vietii monahale, care ii vor influenta inevitabil dezvoltarea monahismului occidental in urmatoarele secole.Totusi, in curand, de-a lungul secolului al IV-lea, vor aparea primele manastiri mari, infiintate in mod direct de catre diferiti episcopi, dintre aceste manastiri putandu-le aminti pe cele de la Marmoutiers, Ligug, Rouen, Arles, Lrins, Vercelli, Milano sau Acvileea, de unde rezulta, pe de-o parte, interesul crescand al autoritatii ecleziastice pentru crearea unor anumite cadre institutionalizate in liniile carora monahismul sa sa poate desfasura ca atare, dar si dorinta din ce in ce mai crescanda a apusenilor de a urma exemplul monahal al orientalilor .In cadrul acestor linii esentiale s-au inscris inceputurile vietii monahale in Apus, pentru ca de-acum inainte sa fie organizate o serie de manastiri, fundamentate pe diferite reguli de vietuire monastica, dintre care importanta cea mai mare a avut-o regula Sfantului Benedict de Nursia. Mai tarziu, se vor pune bazele si se vor dezvolta numeroase ordine monahale apusene, pornind atat de la dorinta de a experia o viata monahala cat mai conforma cu preceptele Evangheliei, cat si de la intentia fiecarui ordin monahal de a trai fie un monahism contemplativ, fie unul cu implicatii directe sociale in viata social-caritativa. In sectiunile urmatoare, pornind de la aceste premise, vom aborda metodic fiecare personalitate, miscare sau ordin monahal care au contribuit la dezvoltarea monahismului apusean , evidentiind cu precadere particularitatile fiecarui aspect si modul in care acestea s-au manifestat de-a lungul perioadei istorice supuse atentiei.2. 4. SFANTUL MARTIN DE TOURS SI MONAHISMUL IN GALIA:Martin, episcop de Tours (335 - 397), cel despre care se considera ca a influentat in mod decisiv inceputurile vietii monahale in Apus, a intemeiat o manastire pe inaltimile stancoase ce strajuiau tinutul Loarei, in afara reseditei sale episcopale.Manastirea pe care a infiintat-o este cu atat mai deosebita cu cat calugarii care vietuiau in manastirea sa proveneau, cu precadere, din randul aristocratiei, ceea ce are o importanta considerabila, in sensul ca viata monahala raspundea cautarii de desavarsire pe care o manifestau reprezentantii claselor sociale inalte. in acest sens, viata monahala a fost perceputa intr-un mod oarecum miraculos, dintr-o persepectiva exterioara, adesea nefiind inteles duhul si sensul vietii monahale. Astfel, este memorabil exemplul sfintei Melania cea Batrana (342 - 411), de origine nobila, care in anul 399 se va intoarce din Ierusalim, unde traise 20 de ani printre calugari, rudele sale crezand ca vor fi curatate de "murdaria averilor" daca vor aduna putina tarana de pe picioarele ei .Martin de Tours va colabora intens cu membrii aristocratiei funciare, pentru care prezenta unui adevarat "vir apostolicus" si a manastirii sale pe domeniile lor avea un rol spiritual cat se poate de important, viata ecleziastica gravitand in jurul acestui centru de traire crestina.Sulpicius severus (363 - 425), biograful principal al lui Martin de Tours, il va descrie pe mentorul sau sub forma unui "profet ridicat de Dumnezeu in apus ca sa previna o generatie de crestini indiferenti de apropierea grabnica a zilei de Apoi" .Observam din activitatea episcopului Martin de Tours primele ecouri de ordin practic pe care le-a avut monahismul in Apus. Astfel, intr-o prima faza, apusenii, in special reprezentantii claselor sociale privilegiate, au perceput monahismul ca fiind calea cea mai potrivita prin care, renuntand definitiv la bunurile materiale, isi vor asigura mantuirea si iertarea pacatelor. In acest stadiu, viata monahala apuseana nu cunoaste nici profunzimea dimensiunii sale contemplative de mai tarziu, dar nici deschiderea larga inspre solutionarea diferitelor probleme de ordin social. sensul vietii monahale in acest moment vizeaza un scop imediat, legat de starea sociala, acela al renuntarii la posesiunile sau averile lumesti si accederea la o noua viata, in care finalitatea este perfectiunea morala.2. 5. SFANTUL IOAN CASIAN SI "ASEZAMINTELE (INSTITUTIILE) MONAHALE": Venind in Marsilia in jurul anilor 410 - 420, Sfantul Ioan Cassian avea sa isi indeplineasca vocatia sa fundamentala, aceea de organizator al vietii monahale, dar si sa isi descopere deschiderea totala fata de teologia monahala, incepand de acum sa redacteze faimoasele sale scrieri referitoare la viata monahala, adevarate pietre de capatai in ceea ce priveste intemeierea si organizarea vietii monahale .Sfantul Ioan Cassian va aduce cu sine in Galia experienta monahala fundamentala dobandita prin contactul direct cu viata calugareasca din Bethleem, din pustia sketica, din Kellia sau din Egipt, punand bazele a doua manastiri, una de barbati, inchinata martirului marsilian din secolul III, Sfantul Victor, si una de femei, intemeiata, probabil, pentru sora sa .Aspectul cel mai important referitor la activitatea Sfantului Ioan Cassian in Marsilia este reprezentat, in mod evident, de Asezamintele sale calugaresti, scrieri de ordin practic-organizatoric in cadrul carora este prezentat modelul vietii monahale rasaritene in contrast cu traditia monahala autohtona, asociata in special cu numele lui Martin de Tours. Astfel, in scrierea sa, Sfantul Ioan Cassian se concentreaza pe invatatura traditionala referitoare la indreptarea greselilor si dobandirea desavarsirii, mai degraba decat pe povestiri miraculoase, care abundau in acea vreme, in special referitoare la viata lui Martin de Tours. Sfantul Ioan Cassian face o caracterizare contrastanta a modului in care monahismul apusean s-a indepartat de duhul originar al monahismului primit pe filiera orientala, considerand ca monahismul din Galia era un mod de viata slab organizat si lipsit de disciplina, care pune preferintele individuale in locul regulilor traditionale, monahii fiind departe de a implini porunca saraciei depline, ca unii ce isi pastreaza lucrurile de pret sub cheie, poarta inele cu sigiliu si au nevoie de dulapuri in care sa isi depoziteze posesiunile .2. 6. HONORAT DE ARELATE SI VIATA MONAHALA IN LRINS:In apropiere de Marsilia, pe insula Lrins, inspre sfarsitul secolului V, Honorat (Onoriu) de Arelate va pune bazele unei manastiri din care se va naste un nou curent monastic, directionat, in principal, pe linia clericala. Astfel, multi monahi de la Lrins vor deveni episcopi ai Galiei, cel mai celebru dintre acestia fiind Cezar de Lrins, episcop de Arles in secolul VI. Toti acesti monahi lerinezi, deveniti ulterior episcopi, vor raspandi in diecezele lor idealul monastic. in acest sens, starea infloritoare a Bisericii din Galia in timpul primilor merovingieni trebuie atribuita in cea mai mare parte modelului de viata monahala de la Lerins. Cu atat mai mult, monahii de aici vor fi scriitori de teologie deosebit de profunzi, dintre care se cuvine sa ii amintim pe Vincentiu de Lerin, pe salvian din Marsilia si pe Faustus de Riez .In paralel cu viata monahala care se dezvolta la Lerins, monahismul occidental din secolele V - VI va cunoaste inflorirea unui alt centru monastic, cel de la Luxeuil, care a fost infiintat de Columban.Importanta monahismului de la Lrins, in raport cu monahismul promovat de Martin de Tours, se vadeste din aceea ca linia excesiv pietista, insistand exagerat pe latura miraculoasa a vietii monahale, promovata de episcopul de Tours, fusese clar depasita, fiind adoptat modelul unei vieti monahale bazate pe cultura teologica, calugarii lerinezi fiind adevarate exemple de eruditie pusa in slujba organizarii Bisericii in Galia. Punctele de legatura intre viata monahala de la Lerins si cea din Marsilia constau, in primul rand, in conceptul general de reformare a vietii cenobitice, care se axa, in principal, pe oferirea unei directii concrete inspre care sa se indrepte trairea si activitatea monahilor. Iar daca Sfantul Ioan Cassian aduce cu sine in Marsilia modelul de viata ascetica al calugarilor orientali, la Lerins va fi promovat un tip de monahism activ pe plan bisericesc si teologic, manastirea devenind in timp o adevarata scoala de formare a viitorilor episcopi. Totodata, monahii si episcopii formati la Lerins vor avea un rol deosebit in increstinarea Irlandei, pentru ca regulile monahale instituite de Cezar de Lerins sa reprezinte o adevarata sinteza a regulilor monahale anterioare, in special cea a Fericitului Augustin si cea a Sfantului Ioan Cassian.2. 7. COLUMBANUS SI MONAHISMUL IN IRLANDA:Viitorul apostol al Irlandei, Sfantul Patriciu, locuise pentru o perioada la manastirea din Lrins, de unde va pleca cu intentia de a implanta viata monastica in asa-numita "Insula verde". Cand va muri, in anul 461, Irlanda nu numai ca era increstinata, dar aici intreaga Biserica era condusa de calugari . Acest lucru se intampla mai ales datorita faptului ca Irlanda nu fusese nicioadata in posesia romanilor.Primele centre de cultura in Irlanda vor fi manastirile, Biserica fiind aici eminamente monastica, iar episcopii, daca nu erau ei insisi abati, atunci depindeau direct de unul.Secolul V reprezinta perioada in care vor aparea cele mai multe manastiri irlandeze, acum fiind ridicate manastirile Clonard, Maghbile sau Clonfert.Nascut in Leinster, in jurul anului 540, Columbanus beneficiase de noua cultura crestina ce inflorea in tara Galilor si in Irlanda celtica, fiind calugar la manastirea Bangor, in apropiere de Belfast.Va parasi aceasta manastire inspre sfarsitul secolului VI, pentru a predica Evanghelia pe continentul european. Astfel, intr-o prima faza se va indrepta inspre Burgundia, unde va infiinta marea manastire din Luxeuil, locul sau de resedinta atunci cand nu era angajat in misiuni, pentru ca mai apoi sa se indrepte inspre regiunea lacului Konstanz, de unde va cobori in Italia, la manastirea de la Bobbio, pe care o infiintase cu putin timp mai inainte .Mai tarziu, va pune bazele unor mari manastiri in Franta, la Corbie, Rebais sau Remiremont. Regula de vietuire monahala pe care Columban o va da manastirilor sale era scurta si severa, ea constand in aceea ca abatele de Luxeuil exercita un fel de rol de conducere peste celelalte manastiri. Astfel, in istoria dreptului canonic romano-catolic, Columbanus este citat in legatura cu existenta asa-numitei "exemptiuni claustrale", adica independenta manastirilor si a conducatorilor ei de jurisdictia episcopului, situatie canonica ce exprima relatiile manastirilor intemeiate de Columbanus cu episcopii diecezani.Columbanus va elabora o serie de scrieri, intitulate "Penitentele", care "nu reprezinta altceva decat coaja uscata a unei secvente pline de viata... cele mai marunte abateri de la ordinea sacre... fiind gravate in constiinta calugarului prin ispasiri corespunzatoare... orice pacat putea fi iertat, dar iertarea urma sa vina numai daca sinele era expus pe deplin ca obiect al judecatii competente a unei persoane din afara" . Deci, asemanarile tipului de monahism propus de Columbanus cu monahismul rasaritean, mai ales in aspectele referitoare la pocainta si ispasirea pacatelor sunt evidente, cu toate ca metodele utilizate in vederea indeplinirii acestui scop erau, adesea, total diferite .In ceea ce priveste tipul de monahism pe care Columbanus il va impune in manastirile sale, trebuie luat in considerare faptul ca acesta urmeaza in linii esentiale tipul de crestinism ce s-a dezvoltat in spatiul irlandez-celtic. Astfel, "crestinismul lumii celtice era mult mai apropiat de cel rasaritean decat de pietatea fundamental colectiva a Europei continentale. Laicii, calugarii si clericii inclinau deopotriva sa se adreseze propriului "indrumator spiritual" pentru iertarea pacatelor" .Observam in ceea ce priveste monahismul promovat de Columbanus o serie de caracteristici specifice, deosebit de importante. Astfel, in cadrul manastirilor intemeiate de caulgarul irlandez, rolul abatelui, al indrumatorului spiritual, era deosebit de important, el fiind acela care indruma viata monahilor pe linia ascultarii si penitentei. Viata monahala in acest tip de manastiri contrasta cu traditia monahala anterioara, de-acum inainte accentul major fiind pus pe viata interioara a calugarului, pe ispasirea pacatelor sale si pe dobandirea unui sentiment continuu de pocainta pentru toate momentele in care acesta nu a indeplinit la adevarata sa inaltime idealul desavarsirii monastice.2. 8. SFANTUL BENEDICT, "PATRIARHUL MONAHISMULUI APUSEAN" :Sfantul Benedict de Nursia este considerat, pe buna dreptate, principalul organizator al monahismului occidental. si chiar daca activitatea precursorilor sai nu poate fi trecuta cu vederea, deschizand calea pentru cel mai important ordin monahal apusean, Sfantul Benedict a fost cel care, pentru prima oara, a realizat o remarcabila sinteza intre traditia ascetica rasariteana si cea apuseana, asezand monahismul apusean pe o linie proprie, determinata de contextul istoric si cultural in care s-a dezvoltat.Viata Sfantului Benedict, relativ lipsita de prea multe informatii istorice veridice, compusa in mare parte dintr-o succesiune de fapte miraculoase, a fost descrisa de catre Sfantul Grigorie cel Mare, in cea de-a doua carte a "Dialogurilor" sale.Sfantul Benedict a fost originar din Nursia (Nurcia), din tinutul Umbria. in anii tineretii frecventand diferite scoli in Roma, pentru ca mai apoi, inainte de anul 500, sa se retraga in singuratatea muntoasa de la subiaco, la est de Tivoli, unde va trai ca eremit, adunandu-i acum in jurul sau pe primii sai ucenici. Din cauza unor conflicte cu clerul local, isi va cauta refugiul pe o intindere vasta la sud de saint Germano, unde va construi marea manastire de la Montecassino si unde va compune celebra sa regula monastica. Benedict va muri la Montecassino, in anul 547. Pentru ca in anul 581, Montecassino va fi distrus de longobarzi, calugarii de aici isi vor gasi refugiul la Roma, in Lateran, unde vor fi cunoscuti de Grigorie cel Mare. Mai tarziu, devenind papa, Grigorie nu numai ca il va face celebru pe Sfantul Benedict in toata crestinatatea prin biografia acestuia introdusa in Dialogurile sale, ci chiar va trimite calugari benedictini ca misionari in Anglia.Inca din anul 610, la doar sase ani de la moartea papei Grigorie, papa Bonifaciu al IV-lea il numeste pe Benedict "sublimul legislator al monahilor" .Treptat, toate manastirile intemeiate de Columban vor primi regula benedictina, incepand de acum construirea unor noi manastiri, dintre care cea mai importanta este cea de la Albi, din Franta meridionala.Sfantul Benedict nu trebuie inteles ca fiind un fondator al unui ordin, in sensul ca toate manastirile din vremea lui si de dupa el ar urma linia manastirii intemeiate de el la Montecassino. Astfel, manastirile care vor urma regula sa, si cu timpul aproape toate, nu vor forma o uniune juridica intre ele, pe baza autoritatii fondatorului acestui tip de reguli.Regula benedictina, compusa din 63 de capitole, ce sintetizeaza itinerariul spiritual al intoarcerii la Dumnezeu prin intermediul ascultarii, sub conducerea lui Hristos, nu reprezinta doar o unica directiva pentru o realizare personala a desavarsirii crestine, ci constituie, in acelasi timp, o adevarata legislatie pentru viata monahala, aceasta regula dand nastere tipului de manastire occidentala, abatia .Fundamentul regulei benedictine este stabilitatea, la care monahul se obliga in momentul in care intra in manastire. Astfel, el nu mai merge de la un ascet la altul, asa cum era in Egipt, pentru ca manastirea reprezinta universul de desfasurare al vietii sale, nemaiavand nici o urma de nostalgie pentru viata externa. Totodata, manastirea nu este un spatiu al claustrarii, ci mai degraba este comoda si placuta. in acest sens, Dom Leclerq spunea ca "La Monte Cassino, calugarul primeste vesminte, incaltari, este hranit, doarme intr-un pat, se roaga si munceste, se bucura chiar de cateva libertati , remarcand faptul ca Benedict nu foloseste niciodata termenul de "mortificare". Abatele este parintele comunitatii monahale, conducand-o nu pe baza unui cod penal sau prin mijloace coercitive, ci cu autoritate paterna. serviciul liturgic, principala ocupatie a calugarului, este bogat, edificator si nu apasa prin lungi ore de rugaciune. Astfel, calugarul isi iubeste manastirea, care este patria sa, unde domneste pax benedictina, acea pace pe care lumea nu o poate oferi .Foarte repede, mai ales dupa pontificatul lui Grigorie cel Mare, o retea de manastiri benedictine s-a extins in Occident, fie ca este vorba de noi constructii (cum sunt cele de la Westminster, Lindisfarne, Ripon, Jarrow, Malmesbury), fie ca regula a fost adoptata de alte manastiri (manastirile Lrins si Marmoutiers) .Ordinul benedictin a avut merite deosebite pentru cultura europeana. Astfel, este cat se poate de adevarat faptul ca putine din valorile spirituale ale Antichitatii ar fi ajuns la noi, daca nu ar fi fost acei monahi ai Evului Mediu, care in acel timp nu numai ca erau singurele persoane culte, dar si profitau de pacea manastirilor pentru a se dedica din ce in ce mai profund studiilor, fiind mereu in cautarea vechilor manuscrise, adunandu-le, recopiindu-le si punandu-le in circulatieEste meritul incontestabil al acestor calugari faptul ca astazi cultura europeana are o legatura reala cu cea a vechilor greci si romani. Totusi, nu trebuie crezut ca Sfantul Benedict, sau oricare alt fondator de ordine religioase, ar fi scris propria sa regula cu intentia de a contribui la progresul culturii, ci beneficiile pentru progresul culturii au fost, intr-un anume sens, o consecinta naturala a intentiilor de imbogatire a vietii spirituale pe care le-au manifestat aceste ordine .2. 9. ABATIA DE LA CLUNY SI STATUTUL SAU PRIVILEGIAT:Abatia de la Cluny a fost intemeiata in anul 910, de catre ducele Wilhelm de Aquitania, fiind situata in apropiere de manastirea de la Luxeuil, cea de la Citeaux si cea de la Prmontr.Conform documentului de infiintare, noua manastire nu trebuia sa se supuna nici unui stapan, nici laic, nici bisericesc, ci numai Sfantului scaun si in acest scop trebuia sa dea un tribut feudal cu caracter tipic medieval: cinci florini de aur la fiecare cinci ani, pentru procurarea candelelor care ardeau in fata mormintelor apostolilor.Faptul ca manastirea de la Cluny era supusa direct Sfantului scaun nu reprezenta tocmai o noutate, insa tocmai in acest fapt se ascundea unul dintre germenii viitoarei maretii a manastirii de la Cluny si unul dintre punctele esentiale ale viitorului sau program.Astfel, daca ne gandim la faptul ca in Evul Mediu practica infiintarii de "biserici private" de catre seniorii feudali, care aveau ca vasali preotii ce urmau sa slujeasca in respectiva biserica era cat se poate de raspandita, intelegem de ce manastirea de la Cluny a fost intemeiata sub forma unei abatii in mod expres ecleziastice, eliminandu-se asfel pericolul de a deveni proprietate feudala privata .Emanciparea Bisericii de sub tutela feudalismului medieval a devenit cu timpul unul dintre punctele principale ale dezvoltarii vietii monahale la Cluny. De asemenea, faptul ca manastirea de la Cluny s-a supus in exclusivitate Sfantului scaun a avut semnificatia unui simbol. Astfel, la dispozitiile initiale de ascultare fata de papa s-au adaugat, cu timpul, ca si o consecinta naturala, programul de lupta pentru eliberarea papalitatii de sub puterea civila .De la Cluny va porni intemeierea de noi manastiri, mai important fiind faptul ca alte manastiri care existau deja vor forma un sistem comun de colaborare, astfel incat in timpul abatelui Oddon, manastirea Cluny isi extindea autoritatea asupra altor 65 de manastiri.Cauzele care au condus manastirea Cluny la o anumita dezvoltare si la influenta enorma pe care a avut-o in intreaga Biserica prin reformele sale trebuie cautate inainte de orice in personalitatea exceptionala si in perioada neobisnuit de lunga a activitatii abatilor ei. Astfel, in cele doua secole si jumatate care au urmat de la fondarea manastirii si pana la moartea remarcabilului abate Petru Venerabilul, Cluny a avut opt abati, in timp ce in acelasi interval au activat mai mult de 52 de papi. Prin opera infaptuita de abatii sai, manastirea Cluny, precum si celelalte manastiri cu care se afla in legatura, a dobandit stabilitate si claritate a intentiilor. Aceste intentii nu urmareau castigarea puterii politice sau iesirea in lume pentru atragerea oamenilor la credinta, tocmai pentru ca monahii de la Cluny doreau sa fie, pur si simplu, calugari, traind o viata ascetica si contemplativa riguroasa .2. 10. EREMITII:Alaturi de calugarii de la Cluny si in parte sub influenta lor, inca de la inceputul secolului al XI-lea si tot in cadrul regulei benedictine, va aparea o noua miscare monastica, cea a congregatiilor de eremiti, al caror centru a fost Italia meridionala.Separarea de lume, cea mai completa posibila, a reprezentat intotdeauna idealul monastic, inca din timpul calugarilor egipteni. insa experienta demonstrase ca singuratatea totala, departe de orice comunitate si independenta de orice ascultare, nu contribuia la implnirea acestui ideal.In schimb, se prefera ca una sau mai multe persoane sa se retraga intr-o chilie de langa biserica manastirii unde, ramanand sub ascultare si participand la randuiala slujbelor, puteau sa traiasca retrase intr-o izolare voluntara. Astfel de chilii ale reclusilor sau inchisilor existau in multe manastiri si erau mereu locuite.Astfel, sfanta Viborada a fost inchisa langa manastirea Sfantul Gall, ea instruindu-l in viata spirituala, printr-o ferestruica a chiliei sale, pe tanarul Ulrich, devenit mai tarziu celebrul episcop de Augsburg. Un alt exemplu celebru de "reclus" a fost cel al calugarului simon, armean de origine, care, dupa ce a calatorit mult ca pelerin, s-a inchis langa manastirea Polirone din regiunea Mantovei, unde va si muri, in anul 1016.Inca din secolul al XI-lea, preotul Grimlach va compune la Reims o regula pentru reclusii care nu locuiau singuri, ci cate doi sau trei intr-o chilie.Ideea de a institui o manastire de eremiti apartine Sfantului Romuald, care incepand cu anul 992 va organiza comunitatile de la Fonte Avellana, Pomposa si Pereo, pentru ca mai tarziu sa puna bazele manastirii de la Camaldoli, cea mai importanta dintre abatiile infiintate de acesta. Manastirile intemeiate de Sfantul Romual au format in timp o comunitate foarte libera, insa toate au fost puse sub protectia speciala a Sfantului scaun.Inca de la inceput, datorita austeritatii exceptionale a vietii, aceste manastiri nu au fost niciodata numeroase; totusi, ele vor contribui intr-o masura destul de mare la reinnoirea religioasa din secolul al XI-lea.Ceea ce a fost cu adevarat eficace in opera infaptuita de camaldulenzi si a monahilor de la Cluny a fost exemplul pe care il dadeau printr-o profunda traire religioasa.2. 11. CANONICII REGULARI:Sinodul de la Lateran din anul 1059 va oferi Bisericii Romano-Catolice un nou impuls, astfel incat cu aceasta data incepe o adevarata miscare de reformare a monahismului si in general a clerului catolic.Astfel, vor lua fiinta o serie de manastiri pentru clerici, in care viata comuna se asemana cu cea a calugarilor, in sensul ca excludea proprietatea privata. Astfel va aparea un nou ordin religios, cel al canonicilor regulari, care mai tarziu vor primi denumirea de "canonicii regulari ai Sfantului Augustin", pentru faptul ca regula Sfantului Benedict, nefiind adaptata preotilor ocupati cu pastorirea sufletelor credinciosilor, a fost inlocuita cu cea a Fericitului Augustin, care avea un caracter mai larg si care la origine fusese scrisa pentru comunitatile de fecioare consacrate lui Dumenzeu.La inceputul secolului al XII-lea, regula augustiniana va fi introdusa in majoritatea comunitatilor de canonici regulari (canonicate), care vor fuziona curand in congregatii speciale.Dintre congregatiile de canonici augustinieni, o importanta deosebita a avut-o in secolul al XII-lea cea a Sfantului Victor din Paris, iar in secolul al XV-lea cele de la Windesheim, in Olanda si din Germania de nord.Totusi, cea mai importanta congregatie de canonici regulari a fost aceea a premonstratenzilor, intemeiata de Sfantul Norbert, viitorul episcop de Magdenburg.In numeroase eparhii, canonicii regulari reprezentau nucleul slujitorilor total dedicati bisericii diecezane in care slujeau, fapt ce corespundea exact ideii initiale a canonicilor regulari, aceea de a fi un cler diecezan dedicat.Datorita ordinului canonicilor regulari, sfarsitul secolului al XI-lea si inceputul secolului al XII-lea vor fi marcate de activitatea unui mare numar de preoti dedicati slujirii credinciosilor, mereu la inaltimea slujirii lor, fapt pentru care erau extrem de apreciati de catre popor .2. 12. CISTERCIENII:Inspre sfarsitul secolului al XI-lea, abatia de la Cluny se afla la apogeul puterii sale. Astfel, cinci benedictini de la Cluny vor fi, unul dupa altul, papi la Roma, pentru ca in aceasta perioada manastirile care urmau uzante diferite de cele de la Cluny aproape sa dispara. Totusi, manastirea de la Cluny nu degenerase, insa a ramas unilaterala. Astfel, ea reprezenta o forma ideala de viata religioasa, insa nu forma ideala, fapt pentru care, odata cu trecerea secolelor, vor aparea pe rand manastiri care vor merge pe drumuri diferite de cele parcurse si propuse de Cluny.Astfel vor fi, in Franta, manastirea Fontevrault, in apropiere de Poitiers, savigny in Normandia, iar in Italia, Montevergine si Pulsano.Cea mai importanta dintre aceste manastiri nou-infiintate va fi cea fondata in anul 1098, nu departe de Dijon, in tinutul Cistercium , de catre abatele stephan Harding. Manastirea va lua un nou avant deosebit incepand cu anul 1111, cand la Citeaux va veni tanarul cavaler Bernard, care va cere sa devina novice in aceasta manastire, insotit fiind de alti treizeci de nobili si cavaleri, avand aceeasi intentie. Din acest moment, spre Citeaux se vor indrepta multe persoane, pentru ca in anul 1115, la numai 25 de ani, Bernard sa devina abatele manastirii de la Clairvaux, o filiala a manastirii de la Citeaux .In anul 1119, Bernard, impreuna cu stephan Hartling, vor elabora statutele noului ordin monahal, pe care le-au intitulat carta caritatis, adica "constitutia iubirii", regula adoptata in mod oficial de papa Eugeniu al III-lea, el insusi cistercian.Specific ordinului cistercian era modul sever de a trai, pe care il uneau cu o saracie absoluta pentru fiecare calugar. Organizarea ordinului se baza pe stabilitatea calugarilor si autonomia manastirii, asemenea benedictinilor.Raspandirea cistercienilor in Europa occidentala a fost extrem de rapida, astfel incat pana in anul 1350 vor aparea peste 600 de abatii, pe langa cele vechi, care vor adopta regula lor. Motivul fundamental al respectului de care se bucurau cistercienii si al rapidei lor expansiuni a constat, pe langa organizarea sa, in importanta de prim rang a personalitatii Sfantului Bernard de Clairvaux.Bernard personifica Evul Mediu si spiritul national francez in sensul lor cel mai deplin. Din scrierile sale emana o dedicare totala pentru idealurile crestine, precum si sclipirea de geniu de care a dat dovada.2. 13. ORDINELE CAVALERESTI:Alaturi de cistercieni si, in parte, sub inspiratia acestora, din randurile cruciatilor din Palestina va aparea un nou val de ordine calugaresti, ordinele cavaleresti, care, raspandite apoi in Europa, se vor bucura pentru un timp de o mare popularitate.In anul 1119, cruciatul francez Hugo (Hugues) de Payens, impreuna cu alti sapte insotitori, vor depune votul de ascultare inaintea patriarhului de Ierusalim, vot unit cu promisiunea de a oferi protectie pelerinilor crestini impotriva atacurilor venite din partea necredinciosilor. Cei care faceau parte din aceasta comunitate isi duceau existenta asemenea canonicilor regulari .Dupa ce regele Balduin al II-lea le va incredinta o parte din palatul sau, in apropierea templului din Ierusalim, membrii acestei noi comunitati vor primi numele de templieri.In anul 1128, in cadrul sinodului de la Troyes, ordinul templierilor primeste recunoasterea necesara din partea papei. Sfantul Bernard va scrie pentru acesti templieri o regula monastica, precum si o carte cu titlul "Elogiul noilor cavaleri", care a contribuit la popularizarea ordinului in Europa.Marea popularitate a templierilor, mai ales in Franta, le va aduce acestora mari bogatii, care au reprezentat cauza sfarsitului lor tragic din anul 1312.Mai celebru decat ordinul templierilor a fost un alt ordin cavaleresc, aparut tot in Ierusalim, tot in aceesi perioada, si anume "ordinul fratilor ospitalieri" sau ai Sfantului Ioan Botezatorul, iar apoi ordinul cavalerilor de Rhodos sau de Malta, in functie de diferitele lor resedinte. Prima regula a acestui ordin a fost compusa de Raymond de Puy, in anul 1125.Putin mai tarziu, cruciatii din Bremen si Lbeck vor intemeia in spitalul Sfantului Ioan din Acra ordinul teuton. Totusi, adevaratul fondator al ordinului a fost ducele Frederic de schwaben. Teutonii vor adopta regula templierilor, pentru ca in anul 1197 sa primeasca de la Henric al IV-lea prima lor manastire pe teritoriu european, cea de la Palermo.Ordinele cavaleresti medievale erau prea legate de evenimentele epocii si de feudalismul medieval, pentru a putea sa aiba o importanta durabila in Biserica.Desi nu toate actiunile pe care aceste ordine le-au intreprins nu sunt demne de idealurile propuse initial, totusi, aceste ordine religioase sunt cu atat mai importante cu cat, pentru prima oara, au pus la temelia activitatii lor o activitate specific exterioara, cu toate ca tindeau in mod vadit inspre perfectionarea spirituala a fiecarui individ, pregatind astfel terenul pentru viitoarele ordine monahale cu implicare activa in viata sociala .2. 14. FRANCISC DE ASSISI:Despre viata Sfantului Francisc de Assisi exista numeroase informatii istorice. Astfel, este cunoscut faptul ca el s-a nascut la Assisi, in anul 1182, ca fiu al unui negustor bogat. inca de tanar, desi a cunoscut si anumite perioade de regres spiritual si moral, Francisc s-a indreptat inspre o viata profund ascetica, pentru ca in anul 1206, dupa ce a renuntat la mostenirea care i se cuvenea, sa inceapa sa duca o viata de eremit.Din anul 1208 incepe sa predice pocainta, cu toate ca era inca laic si astfel isi va castiga primii adepti. Totusi, papa Inocentiu al III-lea ii va acorda verbal permisiunea de a continua predicarea pocaintei, ii primeste votul de ascultare neconditionata si ii acorda tonsura, ca semn al noii sale stari bisericesti.In anul 1219, va avea loc la Assisi o adunare generala, care va conferi ordinului un fel de organizare stabila. Astfel, vor fi stabiliti ministri provinciali si vor fi trimisi primii misionari in Africa. Un an mai tarziu, Francisc va renunta la conducerea ordinului si isi va alege un vicar, caruia ii va incredinta un sistem de reguli generale referitoare la organizarea comunitatilor franciscane.Despre Sfantul Francisc se spune ca a primit stigmatele la 14 septembrie 1224, cand se afla pe muntele Verna, langa Arezzo, unde se retrasese in singuratate. Curand, boala i se va agrava si, la 3 octombrie 1226, va muri la Porziuncola, langa Assisi, in varsta de 44 de ani.Om tacut si foarte modest, Francisc va accepta de bunavoie ca si alte persoane sa participe la greutatea fondarii ordinului sau, dand dovada mereu de intelepciune, prudenta si spirit realist. si cu toate ca nu era nici macar un organizator de viata monahala, Francisc va da nastere unei adevarate miscari populare, insa fara sa strecoare in randul maselor un entuziasm dezordonat, unilateral .2. 15. DOMINICANII:Complet diferit de Sfantul Francisc a fost celalat mare intemeietor de ordin monahal din secolul al XIII-lea, Sfantul Dominic. si desi s-a bucurat de o popularitate mai redusa decat cea pe care a avut-o "saracutul" , opera sa nu este mai putin importanta in istoria Bisericii Apusene.Dominic s-a nascut in anul 1170, la Calleruega, in Castilia, spania, a studiat teologia la Palencia si a devenit canonic al catedralei din Osma in anul 1195, pentru ca in anul 1201 sa transforme catedrala intr-o comunitate de canonici regulari, organizati conform regulei Fericitului Augustin.Convins de faptul ca lupta militara impotriva ereticilor, in special a albigenzilor, nu aducea dupa sine rezultate vizibile, Dominic se hotaraste sa intemeieze un ordin de maestri-predicatori, reusind sa il castige pentru aceasta cauza pe arhiepiscopul Fulco de Toulouse si sa obtina aprobarea de infiintare a ordinului din partea papei Inocentiu al III-lea, care i-a recomandat sa adopte ca regula de traire monahala una dintre regulile deja aprobate, in acest sens el alegand regula augustiniana. Recunoasterea oficiala a ordinului dominican, pe baza Constitutiilor elaborate de Dominic, va veni din partea papei Honoriu al III-lea, in anul 1216.Constitutiile ordinului dominican au fost privite intotdeauna cu admiratie si au servit drept model pentru toate ordinele care au aparut ulterior, mai ales lui Ignatiu de Loyola, tocmai pentru ca dominicanii formeaza primul ordin religios cu o conducere centralizata, in special fiind accentuata virtutea ascultarii, vot ce cuprinde in sine toate celelalte indatoriri ale viatii religioase.Dominicanii nu erau atat de radicali precum franciscanii in ceea ce priveste saracia si severitatea vietii. Pentru ei, totul era orientat spre scopul pastoral-misionar, spre invatatura si predica. inca de la inceput, dominicanii au fost un ordin format din preoti ce au pus pe primul loc studiile, ca baza pentru predicile adresate poporului .Astfel, inca din timpul vietii Sfantului Dominic (1218), dominicanii au inceput sa predea la Universitatea din Paris, unde au dobandit un prestigiu deosebit prin Albert cel Mare sau Toma de Aquino. Totusi, asupra ordinului dominican se rasfrange intr-o oarecare masura consecinta istorica a faptului ca majoritatea judecatorilor din tribunalele inchizitoriale medievale au fost dominicani, tocmai datorita eruditiei si fidelitati lor pentru doctrina Bisericii.2. 17. IEZUITII:Desi apar relativ tarziu in comparatie cu celalalte ordine monahale catolice, care s-au desfasurat cu precadere intre secolele V - XI, iezuitii vor reprezenta, intr-o oarecare masura, o sinteza spirituala, dar si intelectuala, a trecutului, o societate cu caracter monastic in cadrul careia devotiunea fata de Mantuitorul Iisus Hristos ocupa locul central.Fondatorul "societatii lui Iisus", Ignatiu de Loyola, s-a nascut, dupa toate probabilitatile, in anul 1491, intr-o familie de rang nobiliar dintr-o provincie basca din spania. Astfel, inca din copilarie, Ignatiu va avea contacte directe cu curtea regala spaniola, pentru ca o buna parte din tinerete sa o petreaca in acest anturaj, adesea imoral.Ignatiu ajunge sa isi descopere propria pacatosenie prin intemediul unor lecturi duhovnicesti, dar si prin aratarea Fecioarei Maria cu Pruncul, lucruri care vor determina indreptarea vietii sale si mai ales decizia de a actiona in folosul Bisericii dand dovada de dedicare totala. Framantat de numeroasele intrebari carora nu le gasea raspuns, Ignatiu incepe sa studieze intens teologia si limbile clasice, si sa contureze in timp imaginea unei societati dedicate total Bisericii si misiunii ei in lume, "societatea lui Iisus". Prin urmare, scopul fundamental al "societatii lui Iisus" era directionat inspre taramul misionar, intr-un secol in care numeroase miscari sau chiar ordine monahale ajusesera sa isi piarda considerabil din credibilitate.Iezuitii erau supusi in totalitate Bisericii si consimteau sa mearga oriunde vor fi trimisi de catre papa, renuntand la dreptul individual de proprietate si acceptand angajarea la o viata traita in saracie.Iezuitii vor incepe sa joace un rol considerabil in viata culturala a universitatilor europene, punand bazele unor noi institutii de invatamant sau promovand mesajul evanghelic si valorile crestine, in linia promovata anterior de calugarii dominicani.Societatea pe care Ignatiu de Loyola a intemeiat-o este cu atat mai deosebita cu cat, dintru inceput, intentia fondatorului ei nu a fost neaparat de a crea un ordin monahal inscris in limitele clasice ale intelegerii, ci de a pune bazele unei societati crestine, ai carei membri, in mod constient, liber-consimtit, urmau sa activeze pe taram misionar in folosul propovaduirii Evangheliei, ca trimisi ai Bisericii in acele locuri in care misiunea crestina trebuia sa se faca auzita .3. APRECIERI FINALE:Am incercat sa prezentam in acest studiu o serie de informatii esentiale, de intepretari si concluzii fundamentale, referitoare la modul in care monahismul crestin s-a dezvoltat in Apusul Europei, pornind de la modelul de organizare al comunitatilor monahale rasaritene.Trebuie afirmat cu claritate faptul ca monahismul crestin nu este o descoperire, o practica inventata intr-un anumit moment din istoria Bisericii, de catre crestinii care isi doreau o viata duhovniceasca mult mai riguroasa. Chiar daca in cuprinsul acestei lucrari am folosit expresii de genul "intemeierea", "originile", "dezvoltarea" monahismului, nu trebuie sa intelegem monahismul ca o stare aparte, desprinsa de experienta Bisericii. Dimpotriva, latura monahala ii este proprie Bisericii lui Hristos, ii este definitorie, si aceasta pentru ca monahismul crestin, in formele sale latente, primare, a existat dintotdeuna in viata Bisericii.Prin urmare, nu vorbim despre o aparitie a monahismului in Rasarit sau in Apus la un moment dat, ci ne referim la momente cheie, la repere istorice care au marcat organizarea eficenta, raspandirea si dezvoltarea monahismului crestin. Conform acestei perspective trebuie sa intelegem faptul ca practici monastice existau si in Biserica Apuseana, insa nu a ajuns sa cunoasca un asemenea grad de dezvoltare, de inraurire in vietile oamenilor, cum s-a petrecut in Rasarit.Pornind de la aceasta premisa, in ceea ce priveste monahismul apusean, trebuie sa recunoastem ca impulsul organizarii si dezvoltarii sale primare a venit din Rasarit, in sensul ca modelul de virtute crestina al monahilor rasariteni s-a dovedit a fi unul cat se poate de relevant din punct de vedere axiologic pentru occidentali.Prin urmare, daca stam si reflectam la modul in care a fost organizat monahismul rasaritean, care a urmat mereu linia trasata de marii povatuitori ai comunitatilor monahale in raport cu monahismul apusean, care a izvorat continuu nenumarate ordine, fratii spirituale sau societati misionare sau caritative, cu specific eminamente monahal, trebuie sa recunoastem ca premisele initiale, cele ale dezvoltarii unui monahism unitar, unic chiar au fost directionate in mod diferit in ceea ce priveste monahismul apusean.Totusi, nu trebuie sa uitam faptul ca in ceea ce priveste regasirea principiilor de viata monahala autentica, pe baza unei reguli monahale statutare, in Biserica Apuseana se petrece numai in ceea ce ii priveste pe calugarii benedictini. si aceasta cu atat mai mult cu cat regula pe care a elaborat-o Sfantul Benedict de Nursia, pe langa faptul ca a reprezentat sinteza perfecta a regulilor sau constitutiilor monahale anterioare lui, a venit sa clarifice definitiv modul de traire, modul de asceza al monahului occidental, in raport cu mediul cutural si istoric in care era integrat. Chestiunea tratata aici ramane mereu un subiect deschis si o tema ce vizeaza, in primul rand, specificul "spiritual" pe care l-a dobandit monahismul ortodox, pe de-o parte, si cel catolic, pe de alta parte, precum si modul in care putem identifica un fond, un patrimoniu comun in ceea ce priveste viata monastica a celor doua Biserici, care ar trebui sa fie un spatiu al regasirilor, al consensului fratern.BIBLIOGRAFIA UTILIZATA:A. DICTIONARE. ENCICLOPEDII:1. BERARDINO, ANGELS DI, ed., Dictionnaire encyclopedique du christianisme ancien, adaptation francais sous la direction de Francois Vial, vol. I - II, Paris, Editions du Cerf, 1999.2. BROSSE, JACQUES, Les maitres spirituels de lhumanite, Paris, Editura Larrouse, 1998. B. SURSE PRIMARE. MANUALE:1. CHIFAR, Preot NICOLAE, Istoria crestinismului, vol. I - III, Iasi, Editura Mitropolitana Trinitas, 2002.2. RAMUREANU, Preot. prof. dr. IOAN, sEsAN, Preot prof. dr. MILAN, BODOGAE, Preot prof. dr. TEODOR, Istoria Bisericeasca Universala, vol. I - II, editia a III-a revazuta si completata, Bucuresti, editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1987.C. CARTI. STUDII:1. ARON, RAYMOND, Introducere in filozofia istoriei. Eseu despre limitele obiectivitatii istorice, editie noua revazuta si adnotata de sylvie Mesure, traducere din franceza de Horia Ganescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997.2. BANGERT, WILLIAM V., s. J., Istoria iezuitilor, traducere de Marius Talos, s. J., cuvant inainte de P. Olivo Bosa, s. J., Iasi, Editura Ars Longa, 2001.3. BREHIER, LOUIS, AIGRAIN, R., san Gregorio Magno gli stati barbarici e la conquista araba (590 - 757), in col. "storia della Chiesa, dalle origini ai nostri giorni" (vol. V), seconda editione italiana a cura di Paolo Delogu, Torino, Editrice s. A. I. E., 1971.4. BROWN, PETER, Intemeierea crestinismului occidental - Triumf si diversitate, 200 - 1000 d. Cr., traducere de Hans Neumann, Iasi, Editura Polirom, 2002.5. CAULY, Mgr. E., Histoire de la Religion et de lEglise, seizieme edition, Paris, Editions J. de Gigord, 1925.6. DUROSELLE, JEAN BAPTISTE, MAYEUR, JEAN MARIE, Istoria catolicismului, traducere de Teodora Pavel, Bucuresti, Editura stiintifica, 1999.7. LUDWIG HERTLING s. J., Istoria Bisericii, editie ingrijita si traducere de pr. Prof. Emil Dumea, Iasi, Editura Ars Longa, 1998.8. POULET, DOM CH., Histoire de lEglise, tome I - Antiquite et Moyen Age, debuts de Temps Modernes, quatrieme edition revue et augmente, Paris, Gabriel Beauchesne, Editeur, 1930.9. PIDLIK, TOMAS, s. J., TENACE, MICHELINA, CEMUs, RICHARD, s. J., spiritualitatea rasaritului crestin, vol. III - Monahismul, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., sibiu, Editura Deisis, 2000.10. STEWART, COLUMBA, OsB, Casian monahul - invatatura ascetico-mistica, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., sibiu, Editura Deisis, 2000.Structura de ansamblu a lucrarii:1. CONSIDERATII PRELIMINARE:1. 1. Aspecte metodologice. Metoda de studiu si perioada istorica supusa atentiei;1. 2. Actualitatea subiectului si relevanta sa in contextul dialogului interconfesional;2. TRATAREA TEMEI:2. 1. Originile monahismului crestin;2. 2. Organizarea monahismului rasaritean;2. 3. Inceputurile monahismului apusean;2. 4. Fericitul Augustin si organizarea monahismului la Hippona;2. 5. Sfantul Martin de Tours si monahismul in Galia;2. 6. Sfantul Ioan Cassian si importanta "Asezamintelor" sale;2. 7. Honorat de Arelate si viata monahala la Arelate;2. 8. Columbanus si monahismul in Irlanda;2. 9. Sfantul Benedict, "Patriarhul monahismului apusean";2. 10. Abatia de la Cluny si rolul sau in emanciparea Bisericii;2. 11. Eremitii si Manastirea de la Camaldoli;2. 12. Canonicii regulari;2. 13. Cistercienii;2. 14. Ordinele calugaresti;2. 15. Franciscanii;2. 16. Dominicanii;2. 17. Iezuitii;3. APRECIERI FINALE:- sectiune dedicata concluziilor;