RITUL FUNERAR IN EGIPTUL ANTIC Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o forma neschimbata, lasind mostenire capodopere arhitecturale, monumentale si comori fabuloase. Piramidele, Sfinxul si mormantul lui Tutankamon sunt admirate si astazi de intreaga lume. Aparut in desert, Egiptul era la o suficienta distanta de tulburarile Orientului Apropiat. Dupa ce s-a constituit civilizatia egipteana s-a dovedit a fi destul de stabila, conservatoare si longeviva. Desi, au egzistat schimbari in viata tarii, acestea au fost atat de lente, incat popoarele antice vedeau Egiptul ca o societate misterioasa, fara varsta. Un istoric grec a denumit Egiptul foarte inspirat ca ,,Darul Nilului, pentru-ca locurile propice asezarilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin desert, varsandu-se in Marea Mediterana printr-o delta. Vechii egipteni erau, din fire, un popor optimist. Ei iubeau viata si se simteau legati de viata de zi cu zi. in acelasi timp, insa, asa cum sublinia si Herodot in Istoriile sale, ei credeau cu tarie in nemurirea sufletului si in viata de dincolo de mormant. Probabil, tocmai de aceea, acest popor cunostea o singura notiune pentru a desemna cele doua vieti, respectiv ankh, care inseamna viata. Pentru egipteni, viata viitoare nu reprezenta altceva decat o continuare a vietii de pe pamant. Singura deosebire intre cele doua stadii ale vietii era aceea ca mortii locuiau undeva in Apus, Imentet, pe cand cei vii traiau in rasarit, pe Nil. Mortii erau poporul Apusului, Imentiu. in pofida abundentei documentelor scrise si nescrise, cercetatorii sunt, totusi, foarte divizati atunci cand incearca sa explice conceptia egipteana despre suflet si nemurire sau despre cultul mortilor. Dificultatea provine din faptul ca, in atatea milenii de istorie, credintele si practicile religioase egiptene au cunoscut o evolutie consecventa, asa incat nu se poate vorbi despre o conceptie limpede si unitara cu privire la suflet si viata viitoare. Batrinetea Cu toate acestea egiptenii ca si toti oamenii visau sa ajunga la aceasta jalnica varsta batranete. Batranul care datorita ingrijirilor si-a pastrat infatisarea, chipul tanar si toate calitaatile atragea admiratia celor din jur. O batranete fericita pentru un egiptean nu insemna doar lipsa unor slabiciuni, boli. Pentru aceasta se ce cerea bogatie sau un venit oarecare. Acel care a ajuns la statutul de om respectat, cinstit, nu numai ca avea painea de toate zilele, dar mai putea sa-si propuna si o inmormantare pompoasa.Nota Faptelor sau Cantarirea inimii Greseste mult cel care crede ca egiptenii tindeau de parca sa paraseasca pamantul de vii. Pur si simplu ei stiau ca moartea nu va fi afectata de rugaciuni, ea nu va fi imbunatatita de nici o mijlocire. in conceptia egipteana, Apusul este pamantul viselor si a intunericului apasator, loc in care nimeresc toti cei care vin acolo. Ei dorm in fasele lor si se trezesc doar pentru a-si vedea fratii. Ei nu mai observa nici pe tata, nici pe mama, inima lor uita sotia/sotul, copii. Apa este vie doar pentru cei de pe pamant, pentru ei ea este stricata. Cel mai bun lucru pe care il poate spune un credincios puternic despre lumea din mormant este ceea ca acolo nu sunt vrajmasi, nici concurenti si in sfarsi te poti odihni. Totusi se gaseau unii sceptici care faceau observatii de genul: Nimeni nu s-a intors de acolo ca sa povesteasca daca le este bine mortilor si ce nu le ajunge acolo, prin asta linistindu-ne inimile pana noi singuri nu vom ajunge in acel loc unde au plecat ei. in conceptia celor vii, inainte de a intra in lumea de in lumea de dupa sicriu a mortilor, te asteapta o proba ingrozitoare Nota faptelor, mai sigur Cantarirea Inimii. Batranul faraon, care a lasat invatatura fiului sau Mericora, il avertiza in ce priveste judecatile nedrepte in cazul celor nefericiti, batjocoriti, asupriti. Aceasta teama il aduce la alti judecatori: Judecatorii judeca intelpt, sa stii ca ei ei sunt nemilosi in acel ceas cind isi indeplinesc datoria...Nu trage nadejde la un proces de ani de zile.Ei se uita la o viata ca la un ceas. Faptele ramase de dupa moarte omului, le aseaza intr-o gramada alaturi de el. Vesnicia este existenta neintrerupta acolo, in lumea aceea. Nebun este cel care nu tine cont de aceste lucruri. Dar cel care a ajuns sa inteleaga evitant pacatul, se va asemana cu Dumnezeu, pasind liber ca si stapanul vesniciei. Egiptenii se indoiau ca sunt oameni fara pacat. inseamna ca dumnezeii trebuiau cumva sa ierte pe pacatos si sa-l indreptateasca. Nadejdea la o mila din partea dumnezeilor era caracteristica tuturor egiptenilor. Toti egiptenii erau constienti si-si marturiseau pacatele dumnezeului Osiris cu credinta ca acesta le va sterge, el fiind un dumnezeu mare si drept, dumnzeu puternic in fata caruia toti vrajmasii cad. Osiris a fost intotdeauna aratat ca un faraon, tinand in mana sceptrul roial. Legenda spune ca Osiris a fost readus la viata prin magie, dupa ce fratele sau Seth il ucise. Pentru egipteni, Osiris reprezenta viata fara sfarsit. Capitolul 125 din Cartea Mortilor este total dedicat izbavirii pacatosilor de pacatele lor. Egiptenii transcrieau acest capitol pe papirus si il asezau in sicriu intre picioarele mumiei. Omul trebuia sa traiasca cat mai cinstit ca in sala de judecata viitoare sa se poata dezvinovati si afirma ca este fara pacat. Aici se poate intari ideea ca daca egiptenul se afirma pe sine curat intr-un mod atit de insistent repetand ca el nu a facut nici un rau, deci el era sigur ca a reusit inca fiind in viata sa se debaraseze de povara pacatelor sale. Numai o asa siguranta ii permitea egiptenului sa stea fara teama inaintea judecatii de dupa mormant.Mormintele Acum cu o constiinta linistita, egipteanul putea putea in voie sa se ingrijeasca de locuinta sa vesnica. Faraonii se apucau de aceasta cu ani inainte. Constructia chiar si a unei piramide mijlocii nu era un lucru usor. Era nevoie satrimiti expeditii intregi ca din platourile muntoase sa faci rost de piatra. La inceputul Regatului Nou, faraonii au inceput sa fie ingropati in Lunca Faraonilor la vest de Fiv, unde s-a format noua necropola. Urmasii lui Ramses I chiar daca erau de la nastere de pe teritoriul Deltei, totusi au schimbat obiceiul adversarilor invinsi si au continuat sa sape in muntii Fivani coridoare subterane si treceri de pana la sute de metri cu pictograme stranii pe pereti. Acestea ilustreaza calatoria nocturna a zeului Ra prin 12 regiuni a lumii de dincolo, dar nimic nu ne aminteste de faptele zeului din perioada vietii, pentru-ca mormantul nu era destinat pentru vizitatori si chiar intrarea in ea era facuta cat mai ascuns. Cu totul diferit era situatia in ce priveste mormintele persoanelor fizice, care de obicei foarte clar se imparteau in doua parti. Camera subterana la fundul sahtei era destinata celui decedat. Dupa ce acesta era asezat in sarcofag si se indeplineau ultimile obiceiuri, intrarea in camera se cladea, se infunda sahta si nimeni nu mai trebuia sa tulbure linistea mortului. Dar deasupra minei era construit un adevarat templu mic, deschis pentru cei vii. Acesta avea iesirea fasadei in ograda, unde erau insirate diferite inscriptii; urmasii entuziasmati puteau afla despre faptele bune ale decedatului. Trecand prin toata sala, vizitatorul intra intr-un coridor larg, deasemenea avand peretii pictati cu diferite scene din viata raposatului si chiar unele din procesul inmormantarii. Acest coridot duce in ultima camera unde erau ilustrate faptele placute lui dumnezeu savarsite de decedat inca in viata, inchinarea lui, jertfele lui, cantarile lui, aici se reda imaginea ca daca defunctul indeplineste toate acestea, atunci ca rasplata va primi intotdeauna o hrana proaspata ca rasplata pentru credinta si atentia lui.Obiectele funerare Din toate obiectele funerare, desigur ca cel mai important era sarcofagul. Sarcofagul era din piatra, uneori granit negru, bine slefuit, vopsit, sfintit. Pe capacul bombat era zugravit chipul culcat a lui faraon cu atributele lui Osiris, iar pe partea dinlauntru Nut, zeita cerului cu toate barcile si constelatiile sale. Asa se realiza cea mai arzatoare dorintaa egipteanuluipentru viata de dupa mormant: facandu-se cetatean al cerului, plimbandu-se printre stele, care niciodata nu stau intr-un loc si printre nemuritoarele plante. in afara de acestea in peretii sarcofagului erau gravati ochi: cu ei faraonul adormit vedea totul ca si zeul Osiris, sau Ra, deasemenea o usa prin care el putea iesi din palatul vesniciei si sa se intoarca oricand doreste. Bogatia si diversitatea obiectelor funerare desigur ca depindeau de resursele stapanului mormantului. In afara sarcofagului in camera funerara se punea o lada de lemn, sau piatra cu patru vase pe care noi le numim canoape. Acestea erau destinate diferitor organe extrase din trup inaintea procesului balsamarii, care erau date sub ocrotirea a patru zei si a patru zeite. Nici un popor din lume nu credea atat de sfant, ca egiptenii, ca imaginea a oricarui obiect sau fiinta capata in lumea mortului, capata calitatile si abilitatile originalului. Iesirea din situatie se impunea simplu: destul sa faci o statuie ca ea sa lucreze pe pamantul lui Osiris in locul stapanului raposat. Statuiele de faianta smaltuita, sau din bronz aveau forma mumiei. Se pare ca mesterii se staruiau sa capete o analogie portretuala. Chiar daca nu reuseau aceasta asemanare ei oricum isi atingeau scopul, pentru-ca pe fiecare statuie scrieau numele si titlul stpanului pe ca acestea il insoteau. Odata ce au ajuns la aceasta cale, egiptenii au inceput sa inmulteasca aceste statui ca sa se izbaveasca in vesnicii de activitatile neplacute. Ei le puneau in maini sau le desenau pe spate uneltele de lucru si saci. La statuiele lucratoare lucratoare curand au fost adaugate statuiele scriitori si supraveghetori asupra lucrului. si in sfarsit, egiptenii au inceput sa facapentru statui diferite obiecte din faianta sau bronz: complet de ulciorase pentru apa, sau bacuri pentru nisip, cosuri, garbaciuri, sape, ciocane. Pe toate aceste obiecte ca sa nu le fure si sa nu le foloseasca cu alt scop, deasemenea era pus numele stapanului mormantului, ca si la statui. Continuand ideea, egiptenii au inceput sa faca femei dezgolite pentru stapanul si statuiele neinsufletite. Faraon si cei de elita inca in viata aveau tiitoare si ei nu doreau sa piarda acest obicei drag nici chiar in lumea mormantului. Mumiile iubeau podoabele nu mai putin ca cei vii. Deaceea foarte des pe ele erau aceleasi podoabe pe care raposatul le purta inca in viata fiind, dar destul de dese erau cazurile cand pentru mumie se faceau altele noi. Dumnezeii-pazitori ai mortilor erau in primul rand Anubis si Tot, insa egiptenii nu desconsiderau nici ajutorul vulturului, a cristeilui cu aripile desfacute, capul sarpelui pentru-ca sarpele e considerat pazitorul lacatelor la usile dintre diferitele corpusuri ale lumii de dincolo, deasemenea, ochii zugraviti si fetisele Osirisului si Isidei. Amuletele in forma de gandac erau transformate in inele si podoabe. Reprezentau zeul-soare Khepri, care murea in fiecare noapte si invia in zori. Aceste amulete erau deseori puse deasupra inimii unei mumii si erau inscriptionate cu formule magice astfel incat spiritul persoanei sa invie odata cu Khepri. La toate podoabele si amuletele urmeaza sa adaugam o mare gama de obiecte cu semnificatie mistica de diferite forme si marimi: arme, embleme domnesti si dumnezeiesti, sceptre, bastonase, care niciodata nu incurcau sa le ai la indemana. Ce nu ar spune unii sceptici, pentru bunastarea in lumea cealalta totusi in mare parte depindea de ingrijirea din timp a omului in ce priveste casa vesnica, obiectele funerare si podoabele. Dupa ce totul era in ordine cu locuinta vesnica, dupa comandarea obiectelor funerare, amuletelor, bijuterii, podoabe, talismane, batranul egiptean mai avea o grija importanta. Este nevoie ca urmasii sa-l ingrijeasca dupa moarte si nu doar intr-un mod demn sa-l transporte in locuinta vesnica oferindu-i ultimile onoruri, ci inca sa-si aminteasca intotdeauna de el, din generatie in generatie.Gandul ca fiul nu va permite ca numele parintelui sau si chiar a stramosilor sai sa piara, este deseori intilnit in textele funerare. Deci, am vazut pana acum ca faraonii si oamenii de rand credeau ca este si dupa voia zeilor renovarea, restaurarea mormintelor vechi, uzate, derapanate si reinnoirea aducerii de jerfe pe mesele lor. Dar multe morminte si temple funerare au fost distruse definitiv in timpul razboiului cu paganii. Din cauza acestui razboi si a anarhiei care a urmat, Egiptul a fost aproape distrus si intr-atat a saracit ca nu-i mai era de ingrijirea vechilor morminte. Imbalsamarea Eshatologia atat de bogata a vechilor egipteni avea un corespondent pe masura in ceea ce priveste riturile de inmormantare. in perioada preistorica, vechii egipteni isi ingropau mortii intr-un mod similar tuturor popoarelor cu o civilizatie inferioara. Astfel, consemnam inmormantarile in pozitie chircita, cadavrul fiind culcat pe partea stanga, cel mai frecvent cu capul spre sud si cu fata spre apus. in anumite cazuri, trupul defunctului era taiat in bucati si capul asezat deoparte, pentru ca mortul sa nu devina periculos pentru cei vii, venind printre ei ca strigoi. De retinut este faptul ca in acea perioada inca nu exista practica mumificarii. Insa, incepand chiar din perioada Regatului Vechi, a inceput sa se practice tehnica mumificarii sau imbalsamarii cadavrelor, care avea sa devina in mod treptat o adevarata arta. Acest procedeu demonstreaza, in primul rand, faptul ca vechii egipteni considerau absolut necesara conservarea trupului. In ziua cand murea egipteanul, egiptenii nu iubeau sa spuna a murit, ci a ancorat la celalalt mal. Cei apropiati se cufundau in doliu pentru cel putin 70 de zile. Ei lepadau treburile si stateau acasa coplesiti de o jale amara. Daca totusi erau nevoiti sa iasa, ei isi ungeau fata cu ulei de ulm si fara incetare se bateau cu mainile in cap. in toata jalea ei totusi nu puteau amana cea mai urgenta lucrare: trupul trebuia indata transmis imbalsamatorilor si aleasa metoda balsamarii. Asemenea metode dupa relatarile lui Herodot si Diodor erau trei. Imbalsamarea dupa clasa intai cerea mult timp si griji. Din capul mortului se scotea creerul, din trup toate organele interne, cu exeptia inimii, toate acestea se prelucrau si se asezau in canoape. Dupa o dubla spalare a cavitatii interne formate, in locul organelor extrase se umplea cu miresme. Apoi trupul era asezat in sodiu care era extras din belsug in acea vreme. Peste 70 de zile trupul era minitios spalat si infasurat in fase late imbibate cu clei vegetal si smoala. Pentru aceasta lucrare era nevoie de cel putin 15 preparate: ceara de albine cu care se acopereau urechile, ochii, nasul, gura si taieturile facute de balsamatori; apoi scortisoara, ulei de cedru, rasita naturala, hna, pomusoare de ienupar, ceapa, vin de palmier, toate felurile posibile de smoala, strusca de lemn, smoala topita si gudron si desigur, sodiu principala parte din toate amestecurile. Multe din componente erau de pe alte taramuri, in special gudronul si smoala, altele se capatau din Cedrii Libanului. Dupa ce procesul se termina, trupul se prezenta ca un schelet acoperit cu piele, totusi era posibila recunoasterea identitatii trupului. Trebuie sa tinem cont de faptul ca in procesul balsamarii imbalsamatorii purtau o masca de sacal in timp ce pregateau mumia pentru mormant. Vroiau sa-l multumeasca pe Anubis, zeul cu cap de sacal care proteja cimitirele si ajuta la judecarea mortilor in ceremonia numita cantarirea inimii, sau nota faptelor. In ce priveste imbracarea si impodobirea mumiei, i se agatau diferite podoabe, amulete si lantisoare, i se puneau bratare, inele...pe taietura facuta de imbalsamatori, se punea o foaie groasa de aur gravata cu cei patru zei pazitorii canopului de pe margini si ochiul ujat la mijloc care avea caracteristica de a vindeca ranile. intre picioare mumiei i se aseza copia Cartii Mortilor ghidul necesar in imparatia de dincolo. Tot trupul era infasurat in fase, pe fata se punea o masca. La oamenii de rand aceasta masca se facea dintr-o panza cu amestecatura de ghips, la faraoni si la cei de elita din aur, in unele cazuri unita cu sarmulite de aur cu haina, sau de guler. Totul era acoperit de ultimul lintoliu. Daca in tot acest timp mesterii de inventar funerar carora le era data comanda, nu stateau cu mainile in cruce , peste doua luni si jumatate dupa moarte se putea in sfarsit aseza mumia in sicriu si a incepe inmormantarea.Procesul inmormantarii Inmormantarea la egipteni era o priveliste posomorata dar totodata expresiva. Drumul catre mormant incepea la casa persoanei decedate. Membrii familiei raposatului plangeau fara oprire si cu durere isi frangeau mainile tot drumul pana la mormant. in afara de asta ei angajau bocitori si bocitoare profesionale, sigur faceau asta numai temandu-se ca nu vor reusi singuri sa-si manifeste jalea si durerea. in rest, procesul inmormantarii aminteste de parca mutarea dintr-o casa in alta. Prima grupa de sluitori duceau pe coromasla prajituri si flori, ulcioa din lut si vaze de piatra, ladite cu statui-slujitoare si uneltele lor de lucru. A doua grupa mult mai numeroasa, duc mobila funerara: canapea, pat, ladita, scaf, in afara de acestea, un car desfacut pe bucati . Hainele defunctului, laditele cu canoape, bastonasele, sceptrele, statuiele, umbrelele, toate acestea erau increzute grupului al treilea de purtatori. Podoabele, diamantele, figurile de vulturi sau ale uliilor cu aripile desfacute, pasari cu capuri de om si alte obiecte obiecte pretioase erau duse pe farfurii de parca erau supuse demostratiei. Sarcofagul aproape ca nu se vedea de pe catafalca care era trasa de doua vaci. Catafalca era mesterita dintr-un sit de lem, sau o rama mai mare, acoperita de jur imprejur cu un material cusut, sau piele. Ajungand la Nil urmeaza ultimul drum al mortului. Egiptenii credeau ca sufletul trebuia sa traverseze un rau pentru a-si incheia calatoria. Catafalcul impreuna cu statuiele Isida si Nefis erau cu grija asezate in pricipala barca funerara. Apoi preotul cu mantaua din pielea leopardului aruncata pe umeri trebuie sa aprinda miresmele. Echipajul acestei barci este doar un singur marinar, care masoara adincimea apei cu o prajina, pentru-ca barca funerara este remorcata de o alta barca cu un eghipaj numeros sub comanda capitanului si a carmaciului. Aceasta barca are si ea ca si cea dintai, o cabina mare pe acoperisul careia este o echipa de bocitoare dezbracate pana la brau continuandu-si bocetul si frangandu-si mainile avand fetele indreptate spre sarcofag. Apoi in urma pot sa urmeze si alte barci cu oameni care eu hotarat sa petreaca raposatul pana la capat, avand in ele incarcate toate celelalte obiecte funerare. Barcile erau deseori pictate in verde, culoarea semnificand reinoirea vietii. La celalalt pot astepta alti oameni care hotarasc sa se uneasca cu cei ce petrec raposatul pe ultimul drum. De-a lungul drumului pana la mormant sunt intinse tarabe cu cu tot felul de talismane, amulete si toate celelalte obiecte de cult pentru toti cei care nu au reusit sa-si rocure din oras. La debarcare se formeaza iarasi coloana funerara. Sunt inhamate iarasi doua vaci la o sanie, uneori este nevoie ca sarcofagul sa fie dus pe umeri, acolo unde sania nu poate trece. intotdeauna inaintea sarcofagului merge preotul stropind sarcofagul cu apa sfintita dintr-o cupa si indreptand spre el fumul din candela. Vanzatorii pot sta cu diferite candelute aprinse si racorind apa in ulcioare mari de lut. La intrare in mormant preotii aseaza pe o masa necesarul pentru ospatul funerar: tesla, tesac, mulaj din piciorul boului, paleta cu doua bucle pe margini. De toate acestea va avea nevoie preotul ca sa scoata consecintele imbalsamatului si sa-i redea posibilitatea de a se misca . Trupul iarasi va putea vedea, iarasi va deschide gura pentru a vorbi si a manca, acesta este ritul dezlegarii gurii si a ochilor . Dupa toate acestea, sarcofagul este coborat in mormant si sunt aranjate toate celelalte obiecte funerare, care au ca destinatie mormantul. Sicriul in forma mumiei este coborat intr-o lada dreptunghiulara de piatra. Unele obiecte ca bastonul, arme si chiar poate unele amulete pot fi puse alaturi de sicriu si apoi sarcofagul de piatra este acoperit cu un capac destul de greu. Linga el pot fi asezate lada cu canope, laditele cu statuiete si alte obiecte. Foarte important in conceptia egipteana este faptul ca adormitul va avea nevoi de mancare. Deaceea se umpleau cateva vase cu o amestecatura dintre nisip si orz si se udau cateva zile la rand. Orzul crestea si cand se inalta la 12-14cm, era lasat sa se usuce pana la radacini, apoi vasele erau si ele infasurate in fase si asezate langa sarcofag.Egiptenii nadajduiau in invierea cat mai grabnica a celui adormit.Masa de pomana Dupa ce in subterana adormitului era totul aranjat la locul sau, preotul si ajutorii lui plecau de acolo, iar pietrarii blocau intrarea. Apoi se aranja o masa in cinstea raposatului drept la intrare a in mormant, sau mai departe , in locuri destinate acestui obiceiCam in asa forma se petrecea inmormantarea unui egitean bogat. Simple inmormantari Desigur, oamenii de rand, simpli, erau lipsiti de asemenea ceremonii pompoase. imbalsamatorii nici nu despoiau trupul pentru a extrage organele interne. Se aplica o procedura foarte simpla introducand in corp prin orificiul anal ceva lichid uleios si smoala, gudron.Iar pentru cei mai saraci, smoala era inlocuita cu substante dezinfectorii ieftine. Mumia pregatita in acest mod era asezata intr-un sicriu si dusa mormant vechi si parasit, asemenea sicrie erau cladite pana sus la tavan. Dar, oricum, chiar si asa mumie primea minimu din ce avea nevoie in lumea de dincolo, unele instrumente de lucru, incaltaminte, inele de faianta, ochii udjat si zeii statuiete din faianta. Dar erau oameni saraci de tot pe ei ii astepta un mormint comun. Acest fel de mormint era mai bine zis o transeie, in care erau arucate mumiile infasurate in panze de calitate inferioara, asupra carora se presura putin nisip si deasupra lor erau aruncate alte mumii. Era mai fericit acela a carui nume sau chip era pastrat in mormantul vizirului sau a altui om de vaza. Ei puteau sa-si slujeasca stapanul si an lumea de dincolo, asa cum au facut-o si pe pamantul celor vii, avand nadejdea unei rasplati pentru munca infaptuita.Relatia dintre cei vii si cei morti Numai cei mai darnici si naivi oameni isi inchipuiau imparatia de dincolo a lui Amitet ca un loc al pacii si a odihnei, in realitate in inchipuirea celor mai multi, decedatul devenea o fiinta instabila si razbunatoare. El se temea de hotii atrsi de aurul si argintul mormantului sau, se temea de planurile rele sau de indiferenta numerosilor vizitatori. El nu se incredea in slujitorii necropolului. Pe cei care erau indiferenti neideplinindu-si datoria si ingrijeau rau de mormant, el ii ameninta cu blesteme. insa erau si decedati inraiti. Unii pentru-ca au fost uitati de urmasii lor, altii pentru-ca aveau placerea in a face rau. in asemenea cazuri, zei nu le puteau impiedica relele, pentru-ca mortii ii amageau, ca mai apoi sa iasa din morminte si sa-i urmareasca pe cei vii. Anume acesti raposati si raposate erau socotiti pricina a celor mai multe boli. Aici putem mentiona si despre unele texte medicale detaliate, sute de retete pentru medicamente si rugaciuni pentru vindecarea bolilor care demonstreaza ca egiptenii antici erau interesati de sanatate. Doctorii erau instruiti cu atentie si specializati in tratarea diferitelor boli ale trupului. Egiptenii credeau ca si unele din cele mai grave boli erau cauzate de creaturi viermoase, zei rai sau pacate ale persoanei. Egiptenii vizitau des casele vesniciei, nu numai pentru venerare, dar si din cauza fricii fata de cei morti. Vaduvedele, copii, rudele veneau si aduceau pe mesele de jertfa tot felul de mancaruri si apa in ulcioare, pronuntand cuvinte placute decedatului. Egiptenii antici mai credeau si in asa numitii trimisi ai mortilor. Atunci cand erau necazuri in familia raposatului, membrii se rugau si chemau interventia raposatului. Totusi cu timpul, chiar cu tot respectul pentru cei adormiti, nici o amenintare, blestem nu putea impune pe cineva sa-si iroseasca timpul si resursele in itretinerea mormintelor rudelor indepartate. Asa cu timpul, necropola devenea locul unde se plimbau vizitatorii curiosi, indiferent citind inscriptiile.ConcluzieVedem clar faptul ca egiptenii antici erau foarte ingrijorati in ce priveste vesnicia, poate chiar era cea mai importanta intrebare. Cred ca putem lua un exemplu bun de la ei pastrand acelasi principiu, traindu-ne viata intr-un mod corect fiind constienti ca aceasta ne va afecta vesnicia. Cred ca constiinta le spunea despre o judecata viitoare, judecata dreapta, ceea ce ne relateaza si Biblia. Principiul ramane acelasi: viata de pe pamant este doar o pregatire pentru cea vesnica. O vei petrece cu Dumnezeu sau cu cel rau, depinde de cum alegi sa traiesti aici pe Pamant.