kw
si
gw
,desi se scriu cu doua litere(qu si gu)nu constituie decat un singur fonem,o velara pronuntata cu un "apendice labial",o rotunjire a buzelor(aproximativ ca in romana:coate,goanna),granite silabica nu desparte cele doua componente ale grupului grafic.2.labio-velara sonora
gw
(gu)era relative rara, neintal-nindu-se decat dupa n:lingua>limba,sanguis>sange, ninguit>ninge,etc.3.latina nu distinge vocala
u
de semivocala
w
si nici vocala
i
de semivocala
y
,semnele folosite fiind V si I;in ceea ce priveste statutul lor fonologic,parerile sunt impartite,unii cercetatori considerand semivocalele drept variante ale vocalelor corespunzatoare,consider insa mai potrivita descrierea care le atribuie autonomia fonologica,incluzand printre realizarile posibile ale acestor foneme al doilea element al diftongilor:ae,oe si au,eu.4."aspiratia" h a disparut foarte devreme din pronuntare, astfel ca autonomia ei fonologica e indoielnica;in consoaneleaspirateintalnite in cuvintele de origine greaca(sau in cateva cuvinte latine pronuntate in maniera greciasca)notate cu ph,th,ch,nu este vorba de un grup de doua foneme,ci de o singura oclusiva insotita de "explozie" de un suflu;consoanele aspirate latine nu erau decat varinte conditionate stilistic(numai oamenii culti-sau care afisau cultura-erau capabili-si dornici-sa le pronunte).5.pentru consoanele a caror pronuntare depindea de anturajul fonetic,am ales ,in tabel locul care-i revenea fonemului intr-o poizitie"neutral"(la initiala cuvan-tului,inainte de a,de exemplu);este azul lui
n
care era dental numai inainte de vocala sau h,r,l,w,y si inaintea unor occlusive dentale.Transformarile suferite de acest sistem pot fi incadrate in cateva tendinte,a caror realizare nu era generala si nici identic raspandita pe intreg teritoriul.1.eliminarea semivocalelor2.slabirea articulatiei oclusivelor3.slabirea consoanelor finale construirea unor serii de consoane.Silaba:Structura silabei latine si regulile despartirii in silabe nu difereau essential de ceea ce se poate constata in limbile romanice sau in limbile europene in general.Silaba interioara putea incepe cu o consoana sau cu un grup de doua consoane (oclusiva urmata de l sau r),mai rar cu o vocala sau un dif-tong. La initiala cuvantului,silaba putea incepe si cu alte grupe de doua consoane(s urmat de o oclusiva scurta) si chiar de trei consoane(s urmat de o oclusiva surda si de r mai rar de l),ca si cu o vocala sau un diftong;influenta greaca a marit,in vorbirea oamenilor cultivate,numarul grupelor de consoane admisibile la inceput silabei. Distinctia dintre silabele deschise(terminate in vocala sau in diftong) si cele inchise(terminate intr-o consoana)este esentiala in latineste,deoarece joaca un rol determinant in accentuarea si,in general,in structur ritmica a vorbirii;acest lucru se datoreaza faptului ca deosebirea dintre vocalele lungi si cele scurte isi gaseste o reflectare in deosebirea dintre silabele lungi si cele scurte:orice silaba care continea o vocala lunga sau undiftong era lunga("lunga prin natura",cum spuneau anticii-natura longa);silabele terminate intr-o consoana erau se asemenea lungi,chiar daca vocala era scurta("lunga prin pozitie"-positione longa)Aceasta definitie scoate in evidenta importanta deplasarii silabelor(nediferita insa,cum am spus,de situatiadin limbile moderne):granite dintre silabe desparte un grup de doua consoane(has-ta,cap-ta,al-tus,un-ci-a,lin-gua,in-su-la,frag-men-tum,cor-vus,scrip-si),exceptia constituite dintr-o oclusiva si l sau r(muta cum lingvida),care,in general,nu se despart(pa-tri-a,pe-ri-clum,la-va-crum,co-lu-bra);consoanele germinate se repartizeza la cele doua silabe invecinate(ac-ci-pi-o,ad-do, an-nu-o,vac-ca,guat-tu-or).In cazul grupelor de trei consoane,granite lasa de obicei in a doua silaba secventele admise la inceput de silaba:o consoana sau "muta cum liguida"(iunc-tu-ra,emp-tus,nos-trum,vin-clum). Acentul:Accentuarea cuvintelor a suferit importante transformari in latina tarzie si vulgara,atat in ce priveste natura cat si lucul ei. Se considera in general ca natura accentului latin din perioada clasica era musical(consta dintr-o ridicare a vocii)si ca in epoca imperiala se transforma in accent de intensitate.In termini fonologici,daca definim accentual ca un fonem"suprasegmental",ridicarea tonului era trasatura pertinenta,iar sporirea intensitatii trasatura redundanta.Trasatura redundanta din epoca clasica a devenit trasatura pertinenta a accentului epocii imperiale.Inceputurile pot fi observate la Pompei:un poet de ocazie a scris cateva versuri pe care le dorea in ritm iambic(schema metrica model:?_??_??_??_??_??_). Exp.:Magi properarem ut videres Venerem.Dupa analiza cantitativa,schema ar fi: ??? / ?_ / _ _ / ?_ /_? / ?? ; se observa ca versul este correct corct pana la piciorul al 4-lea,dar piciorul al 5-lea este "gresit",in locul iambicului aparand un troheu:greseala se explica prin faptul ca poetul anonym a tinut seaman nu de cantitate ,ci de locul aceentului(Vnerem);versul se citeste asadar:magi prperres t vidres Vnerm. Locul accentului latin clasic era strict determinat de cantitatea penultimei silabe a fiecarui cuvant: accentu cadea pe penultima lunga, dar se retragea pe ante penultima cand penultima era scurta. Cand latina pierde corectia de cantitate, accentu isi pastreaza locul traditional, fara insa ca ascest loc sa fie justificat prin structura silabica, traditia singura fiind cea care-l mentine neschimbat: el devine astfel "arbitrar", nemotivat, ceea ce-i permite, pe de o parte, o eventuala deplasare, iar, pe de alta, ii confera capacitatea de a obtine un rol diferentiator. Nici latina, nici limbile romanice n-au folosit decat in foarte mica masura aceste noi posibilitati. Romana, de exemplu, opune persoana a III a sg. A prezentului indicative celei a perfectului, canta canta, dar si aceasta opozitie e mostenita din latina cantat cantat, fotma din urma fiind impotriva normei, care recomanda cantauit. Maruntele duferente dintre locul accentului latinei clasice si al latinei vulgare nu sunt nici ele datorate schimbarii naturii accentului, ci altor facrori anteriori. Astfel disocierea, in silabatie, a grupului "muta cum liquida" creeasza noi silabe penultimei inchise, deci lungi "prin pozitie": lat. Inte-grum devine integ-rum > rom. Intreg, fr. entier, sp. entero, lat. Colubra devine colub-ra > fr. couleuvre etc. Transformatea vocalelor e si i, in hiat, in consoana [y] duce la disparitia unor silabe ante penultime accentuate; in acest caz accentual se deplaseaza pe penultima: lat. pari-etem devine paryetem > rom. parete, fr. patoi, it. parete, sp. pared; lat. muli-erem devine mulyerem > rom. muiere, sp. mujer, lat. capre-olus devine capryolus > rom. caprior, fr. chevreuil, it. capriuolo. Verbele compuse cu prefixe sunt analizate si reconstituite de vorbitori ceea ce provoaca uneori, pt. claritatea etimologiei, ceplasarea pe radacina accentului: lat. incipit > rom. incepe, lat. conuenit devine conuenit (in latina clasica o asemenia accentuare e a perfectului; in cazul de fata avem a face cu prezentu rom cuvine. Trebue subliniat faptul ca nu e vorba aici de situati numericesti neimportante si ca, in esenta, locul accentului latin a ramas ne schimbat. In limbile care pastreaza "scheletul" consonatic al cuvintelot latine ( romana, italiana, spaniola) conservarea locului accentului latin este deosebit de frapanta si se incadreaza in conservatismul general al acestor limbi Morfologia: latina a mostenit din indo-europeana o distinctie morfologica esentiala: flexiune numelui este total diferita de cea a verbului. Singurele puncte de contact privesc formele care nu ai, daca se poate spune asa, rol sintetic Vocativul si Imperativu. Distinctia aceasta se mentine inn latinitatea tarzie si in limbile romanice. Substantivul:declinarea in latina serveste la exprimarea a trei categori functionale, genul numaru si cazu, iar formele difera dupa apartenenta cuvantului la unul din cele cinci tipuri flexionale. Genurile:latina a mostenit trei genuri : feminine, masculin, neutru. Din punc de vedere formal, diferentele dintre feminine si masculine sunt mai putin profunde decat cele care la separa pe amandoua de neutru. Pot apartine la unul din cele doua genuri ale "animaturi" grupuri semantice care reflecta o conceptie animista arhaica numele de arbori, de exemplu, sunt feminine in latina sau grupuri pur formale: abstractele in tat- sunt feminine (cuitas=cetate, bonitas=bunatate); in timp ce in or, sunt, in epoca clasica, masculine (calor=caldura, dolor=durere, amor=dragoste). Lucrurile se complica si mai mult in latina tarzie, cand se accentueaza o slabire a consonatismului final: nominativul dominus nemaideosebindu-se de acuzativul dominun, nu se putea distinge declinarea unui masculine singular de ce a unui neurtu; la prular, cum am vazut neutrele puteau fi confundate cu femininele singulare. Cazurile:pentru a exprima raporturile dintre cuvintele unei fraze latina a mostenit din indo-europeana un system de desinente care formau unul sau mai multe raporturi istoria declinari latine este in process lent si complicat, al rolului prepozitiilor in daun desinentelor cauzale latina avea sase cazuri: Nominativ, Genitiv, Dativ, Acuzativ, Ablativ, Vocativ, dar avea si un al saptelea caz si anume Locativ,nu mai era decat o ramasita,destul de rezistenta totusi pt numele de orase si cuvinte frecvent folosite la indicarea locolui: domi=acasa, ruri=la tara, humi=la pamant, militae= la armata belli=la razboi. Numereleu:latina nu duspunea cum s-a aratat de o mrca unica pentru a distinge prularul de singular; distinctia se facea in mod separate pentru fiecare caz. Reducerea desinentelor in latina a intaritimportanta opozitiei singulat / prular si feminine / masculine. Tiputi flexionare:gramatici latini, urmati de moderni au stabilit cinci tipuri de flexiuni de sin u explica toate detaliile si desi cuprinde sub acelasi nume catgori itoricesti si formal destul de diferite, clasificarea aceasta prezinta un interes pracric ne indoielnic ceea ce permite utilizarea ei in descrierea de fata. Lexicul: Vocabularul unei limbi este partea cea mai putin stabile,cea mai frecvent supusa inovatiilor de tot felul,receptive la influente straine,durabile sau numai trecatoare,teren de actiune a grupurilor sociale si uneori chiar a unor indivizi;folosirea cuvintelor difera nu numai de la o generatie la alta,ci se reinnoieste bin cursul unei singure generatii;chiar si un singur individ foloseste,in raport cu imprejurarea si cu natura relatiilor cu colocuitorii,cuvinte diferite pt exprimare aceleiasi notiuni sau a unor notiuni apropiate. Aproare 500 de cuvinte latine se regasesc in toate limbile romanice.Este in afara indoielii ca acestea erau folosite de imensa majoritate a vorbitorilor limbii latine.Acest lucru nu inseamna insa ca erau singurele cuvinte uzuale si universal raspandite ale latinei:e posibil ca multe cuvinte sa fi disparut din una sau alta din limbi intr-o epoca neprecizabila,situate intre unitatea latina si primele marturii scrise romanice,si de aceea san u poata fi incluse in lista;dupa cum nu inseamna ca toate sunt la fel de importante pt vorbitori:s-au putut conserva pe intregul teritoriu romanic termini tehnici precisi,dar rar folositi in vorbirea curenta (lat.balteus>rom.balt;lat.capistrum> capastru ; plantago>patlagina)..Cu toate aceste precizari,se poate afirma ca ca fondul lexical pastrat in toate limbile romanice era aproape sufficient pentru ca locuitorii imperiului sa se poata intelege cu privire la principalele subiecte ale vietii de toate zilele.Acest fond unitary cuprinde un nr important de asa-numite "unelte gramaticale",conjunctii:aut>au , et>si , quando>cand , quomodo>cum , si>sa(se)/daca.;prepozitii:ad>a , ante>sub , contra>catre , de>de , in>in ;pronume:alter>alt,ille>el, noster>nostrum,nos>noi;adverbemagis>mai,non>nu, sic>astfel;substantive desemnandnotiuni curente,privind omul,partile corpului familia ,imbracamintea ,etc.: homo>om,brachium>brat,caput>cap,manus>mana,nasus> nas ,filius>fiu,frater>frate,fenestra>fereastra,panis>paine; natura -vegetela,animnala,minerala,geografica,meteoro-logica :flos>floare,fraxinus>frasin,urtica>urzica,lupus>lup, argentum>argint,ferum>fier,sal>sare,campus>camp, bos> bou,lacus>lacmons>munte,ualles>vale,aqua>apa,nix>nea, nox>noapte,caelum>cer,lepus>iepure;sunt de asemea bine reprezentate numele care desemneaza unelte de lucru sau produse finite:annelus>inel,carrus>car,chorda>coarda, co-rrigia>curea,cuneus>cui,filum>fir,furca>furca,fusus>fus,mensa>masa,olla,oala,rota>roata,saccus>sac,etc.Denumirile calitatilor celor mai generale constituie nucleul adjectivelor pastrate in toate limbile romanice: bunus>bun,directus>drept,graius>greu,grossus>gros,integer>intreg,largus>larg,longus>lung,nouus>nou,Plenus>plin,siccus>sec,uiuus>viu,multe se refera la perceptiile senzoriale:acer>ascutit,albus>alb,asper>aspru,calidua>cald,Dulcis>dulce,mollis>moale,niger>negru,uiridis>verde; altelele privesc starea fizica si morala:sanus>sanatos, ,surdus>surd,tristis>trist.Aceeasi este si situatia verbelor,cele al caror continut semantic e cel mai bogat sunt mai bine reprezentate in fondul panromantic:cado>cad,clamo>chem.,calligo>culeg, habeo>am,do>dau, facio>fac:numeroase verbe de miscare sunt asemenea prezentate in ansamblul limbilor romanice:duco>duc,exeo>ies,fugio>fug,porto>port,uenio>vin.Lista ar putea fi lungita si corespunde in general cu esentialul vocabularului latin,cu elemente indispensabile comunicarii:de aceea cuvintele enumerate mai sus se regasesc in general,in literature clasica. Concluzii:Din examinarea categoriilor prezentate mai sus se pot degaja urmatoarele:1.Desi fondul latin al vocabularului romanesc trebuie sa fii pierdut,in cursul secolelor VII-XV,unele elemente si,deci nu prezinta integralitatea lexicului latinei dunarene,se constata ca varietatea si importanta numerica a cuvintelor fac,si in aceasta situatie,posibil un process de comunicare complex,fara aporturi notabile de elemente straine.2.Tipul de civilizatie reflectat in lexical latinei dunarene este rural,cu un echilibru perfect intre agricultura si cresterea vitelor,ceea ce dobandeste predominarea asezarilor stabile,unice deplasari sistematice fiind celr ale pastorilortranshumanti.In schimb,exista un dezechilibru intre bogatia si nuantarea vocabularului agriculturii,al cresterii vitelor si al meseriilor legate de aceste doua indeletniciri fundamentale,pe de o parte,si relative saracie a lexicului privind cultura literara si scolara,administratia si civilizatia urbana,pe de alta. 3.In privinta raportului cu alte arii ale Romaniei,prima constatare care se impune este ca elementele de unitate sunt net predominante fata de diferente.Fondul unitary cuprinde aproape toate uneltele gramaticale si aproape toti termenii uzualu ai vietii cotidiene;in afara de de acesta,innoirea lexicului utilizeaza aceleasi mijloace in toata Romania,chiar daca rezultatul concret al unuia sau altuia dintre procese poate diferi.4.Trasaturile lexiculuyi individuale se refera la trei aspecte:a)Absenta in latina a unor cuvinte pastrate in celelalte regiuni;e vorba,in special,de terminologiile unui tip de civilizatie diferit:nu se mai gasesc,cel putin in ultima faza a latinei dunarene,elemente cele mai numeroase ale terminologiei marine si militare,numele marfurilor de lux,provenite din tarile exotice etc.;alte terminologii au devenit mai sarace:religia,metalurgia,etc.b)Alegeri diferite intre sinonime si reduceri diferite ale polisemiei;dar nici unul din faptele de aceasta natura nu are o semnificatie majora pentru a defini o arie dialectala dunareana a latinei.c)Prezenta in latina dunareana a unor cuvinte nepastrate in alte regiuni.E vorba,in afara unor formatii noi(dar perfect normale din punctual de vedere al derivarii latine)si a catorva arhaisme,de un fond lexical provenind din limbile cu care latina dunareana a avut un contact mai resrtans,substratul dacic in promul rand,dar si imprumuturi populare din alte limbi balcanice,inclusive greaca. Domeniile de predilectie ale acestor imprumuturi rurale,de exemplu pastoritul.Aceste aporturi straine individuali-zatoare au o importanta relative restransa sin u modifica intru nimic caracterul latin al limbii vorbite in aceasta regiune a imperiului.Formarea cuvintelor:latina dispunea de trei mijloace principale pentru a crea unitati lexicale noi pornind de la fondul vechi:derivarea cu ajutorul sufixelor,compunerea cu prefixe si formarea den cuvinte compuse.Ponderea principala revenea derivarii,care prezenta si o regularitate comparabila cu cea a morfologiei si permitea stabilirea unor raporturi clare intre cuvintele apartinand nu numai aceleiasi familii,dar de foarte multe ori si acelasi domeniu. Sufixele:In decursul isoriei limbii latine se fac simtite cateva tendinte, generale,a caror realizare s-a cprodus treptat,cu diferentieri de detaliu in diverse limbi romanice.Ele ar fii subsumate tentintei generale spre um maximde de motive:raportul dintre cuvantul de baza si derivate tinde sa fie simplu si usor deductibil;de aici decurg celelalte tendinte de detaliu.1.preferinta pentru sufixele cu un corp fonetic mai amplu pentru sufixe complexe2.preferinte pentru sufixele incadrate in timpul morfologice clare3.stabilite unui raport simplu intre nume si verb;de aici castigul de teren al tipurilor de nume deverbative si al verbelor denominative.4.reducerea sinonimiei sufixelor(cu exceptia cazurilor unde reinnoirea continutului expresiv impune aparitia de noi sufixe inainte bde eliminarea celor vechi;e situatia diminutivelor,de exemplu) Prefixele:desi latina dispunea de un numar important de prefixe,marit in decursul istoriei prin folosirea ca prefix a unor cuvinte independente,nu se poate vorbi de un caracter sistematic al prefixarii,nici macar in comparatie cu sufixare.Se pot atribui acestei stari de lucruri mai multe cause:1.prefixarea latina se afla intr-un process de continua transformarea:indo-europeana tarzie neoferind decat puncte de plecare pt prefixe isolate,se poate spune ca latina si-a creat ea insasi aparatul de prefixe prin recurgerea ,in etape diferite,uneori foarte departate in timp ,la aglutinarea unor elemente de relatie (prepozitiile sau adverbelor)2.elemente de relatie care stau la originea prefixelor au un continut difuz ,exprimant de la inceput o multitudine de raporturi;atasate unor verbe sau nume ele isi pot pastra vechile valori ,dar pot adauga si altele noi,provenite din analiza efectuata de vorbitori a cuvintelor prefixate .Rezultatul este ca,cu foarte putine expresii,fiecare prefix are o multitudine de valori , deseori ireductibile la o unitate.3.In aceste conditii,notiunea de productivitate comporta in mod predominant aspectul de crestere a inventarului , fara o componenta semantica unitara; aceasta din urma e mai clara numai in situatiile in care prefixul mentine valoarea concreta a prepozitiei sic and legatura etimologica cu ea nu se sterge.4.chiar daca sr observa o distinctie primordiala intre prefixarea denominative sic ea deverbativa,aceasta se sterge in numeroase cazuri(datorita in primul rand formarii de la aceeasi baza a unor nume si a unor verbe).5.absenta unui rol morphologic al prefixelor pune prefixare pe un plan analog cu "variatiile"din domeniul sufixarii,ceea ce permite in principiu aparitia unei sinonimii intre cuvantul simplu sic el prefixat.Daca pt sufixe aceasta posibilitate se realize la unele diminutive si frecventative,in cazul prefixelor, datorita si numarului lor ridicat si a continutului semantic difuz,sinonimia apare destul de frecvent,atat intre cuvinte prefixate formate de la aceeasi baza.Cuvintele compuse:fata de celelalte limbi indo-europene,latina este mult mai saraca in cuvinte compuse. Daca latina literara le mai folosea inca,mai ales in studiile inalte(poezie,religie,drept),in vorbirea curenta apareau mult mai rar si erau limitate la substantive fara sufixe derivationale(sunt frecvente mai ales epitetele de batjocura:merobibus=bautor de vin,seribibus=bautor nocturn).De aceea,cand unul din aceste compuse intra in limba comuna era semnalat ca o curiozitate de catre scriitori;Plinius,de exemplu,atrage atentia asupra folosirii compusului sanguisuga(din sanguis=sange, si sugere=a suge) in locul denumirii vechi hirudo "lipitoare". Se intampla chiar ca vechi compuse san u mai fie intelese si,de aceea,deformate fonetic:din axis=osie si unguere=a unge s-a format auxungia,grasime de uns osiile:in latina tarzie devine auxungia,*oxungia, de unde rom. osanza.La capatul procesului de eliminare a compunerii se situeaza rolul acestuia in limbile romanice:romana nu pastreaza decat doua compuse latine,dintre care unul neanalizabil:luceafar
