REFERAT ROMANA: RELATIA TIMP ONTOLOGIC - TIMP LINGVISTIC

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Gabriela
Pentru a putea cunoaste timpul, Guillaume afirma ca este necesar sa patrundem in interiorul fenomenelor si sa urmarim geneza timpului in gandirea noastra. Astfel, perspectiva asupra timpului va fi una subiectiva. Pentru a se putea intelege notiunea de "timp" trebuie pornit chiar de la timpul real, cel pe care il putem masura, il putem simti, insa niciodata vedea. in conceptia filozofilor, timpul poate fi masurabil numai in masura in care acesta este omogen.Omul este situat intr-un univers ale carui referinte sunt timpul si spatiu, de aceea, fiinta umana are intotdeauna o reprezentare asupra ideii de existenta. Aceasta constiinta este denumita ontica. O data cu acceptarea curgerii timpului, se naste in interiorul individului un sentiment originar de cadere in durata, de azvarlire in ireversibilitate.Timpul ontologic reprezinta durata interioara supusa pierderii si aducerii - aminte. Oamenii se confrunta cu existenta doar ipotetic, ei fiind conditionati temporal in realitate. De aceea nu s-ar putea afirma despre o persoana sau un obiect "acesta/aceasta este". Existenta int-un anumit timp si spatiu ne permite sa disociem diferite categorii de timp : timpul fizic - este un continuu uniform, linear, segmentabil asa cum doreste fiecare om, asupra caruia putem avea o viziune individuala. Curgerea lui este variata, in functie de nevoile fiecarei persoane, putand fi masurat in functie de emotiile fiecaruia si de ritmul vietii sale interioare. Decursul interior al timpului fizic, ce poate fi imaginat ca durata, va reprezenta corelarea sa psihica.Timpul cronic - marcheaza desfasurarea evenimentelor ce creioneaza propria viata a individului. Se stie ca imaginea fiintei umane asupra timpului este aceea ca timpul este infinit si ireversibil, iar trairea lui este o experinta comuna tuturor celor care au constiinta trecerii lui. Raportarea la el se face prin indici subiectivi, deoarece importanta anumitor evenimente ne poate situa pe o anumita axa - mai aproape sau mai departe. Timpul cronic are o trasatura aparte si anume aceea ca transforma fiinta umana intr - un observator capabil sa se raporteze la notiunea de timp din doua directii : de la trecut spre prezent si de la prezent spre trecut.Notiunea de timp cronic desemneaza continuitatea si traiectoria in care sunt dispuse evenimentele desfasurate. intamplarile nu compun timpul, ci ele exista in timp. Atat timpul cronic cat si timpul fizic au o dubla versiune : una obiectiva si una subiectiva.Timpul cronic este, in general, obiectivat de catre fiinta umana, transformandu-l in timp calendaristic, masurabil cu ajutorul unor indici stabiliti cu precizie si respectati in intreg sistemul. insa acest timp este atemporal, deoarece unitatile de masura sunt fixe, neavand o temporalitate si neparticipand la crearea timpului ca fenomen. Timpul cronic stabilit de calendar nu reprezinta timpul trait de fiinta umana si de aceea nu coincide cu el. O intamplare in timpul cronic nu este perceputa la fel si in timpul fizic.Timpul nu este nici lingvistic, nici extralingvistic, el nu este nici "durata pura" ( denumire data de Bergson unei durate de timp care nu are nici trecut si nici viitor, care exista in afara lucrurilor ), nici evenimentul insusi. El este o categorie aparte, asemenea cauzalitatii sau spatiului.Pentru a putea stabili o legatura intre doua categorii de timp, aparent diferite, cel lingvistic si cel ontologic, este necesar sa ne raportam la relatia limbii cu timpul ca si categorii. Din intersectarea limbii cu categoria timpului apare la subiectul uman ideea de temporalitate. Aceasta poate fi definita ca o imagine diacronica a scurgerii timpului, similara, de exemplu, cu imaginea sonora.Subiectul uman nu se situeaza niciodata in afara timpului, ci in interiorul lui. El "se muta cu prezentul in trecut, priveste spre viitor, sau din trecut spre un trecut mai indepartat" .Timpul, in conceptia quadridimensionala despre lume, la care face referire H. Minkowski, reprezinta a patra dimensiune. Un eveniment oarecare se defineste prin patru numere, trei indicand pozitia , iar cel de-al patrulea timpul in care se desfasoara acel eveniment. Tudor Vianu afirma, referitor la "perspectiva temporala", ca aceasta are ca punct de plecare faptul ca subiectul uman este fixat in interiorul timpului si, din punctul prezent, "vede" in perspectiva desfasurarea evenimentelor. Dar pentru a-l putea aduce in prezent are nevoie de o spatializare a acestuia. Aici intervine limbajul, ca mijloc de spatializare a timpului.In conceptia lui Guillaume, creatorul cronogenezei, reprezentarea timpului lingvistic se materializeaza astfel: formele sistemului verbal sunt concepute in raport cu procesul de reprezentare a timpului, fiecare forma corespunzand unei anumite operatii de gandire a timpului. Spre deosebire de timpul cronologic, care poate fi reprezentat ca o linie dreapta care trece din trecut spre prezent, avand varful orientat spre viitor, timpul lingvistic este enuntat si raportat la actul de enuntare.Specific timpului lingvistic este organizarea sa care depinde de limbaj. Asupra acestuia, a timpului lingvistic, putem distinge doua ipostaze: 1) timpul lingvistic nu este o imagine fidela si 2) timpul lingvistic nu este o calchiere a realitatii. Timpurile verbale nu reprezinta timpul extralingvistic. Ele evoca toate epocile, inclusiv si atemporalul.Notiunile ce definesc acest concept sunt variate : Tense de time ( eng. ), Tempus de Zeit ( ger. ), in romana avem timp gramatical. Timpul poate fi exprimat si altfel decat cu ajutorul verbelor. A interpreta un enunt in complexitatea lui, inseamna a studia contextul in care acesta ia nastere. Se urmareste jocul tuturor formelor si a deicticilor care sugereaza ideea de temporalitate, de aceea este eronat sa afirmam ca verbul, din punct de vedere gramatical, este singura parte de vorbire in mod necesar temporala. Verbul este doar purtatorul indicatiilor aspectuale si modale.G. Genette afirma ca : "Literatura e arta limbajului" , de aceea o opera nu este literara decat daca foloseste in exclusivitate sau in mod esential mediumul lingvistic. Transformarea realului in literatura sau pur si simplu intr-un act de comunicare are la baza procesul de intrare in fictiune, iar a intra pe acest taram presupune "a iesi din campul obisnuit al exercitarii limbajului, marcat de preocuparile de adevar sau de convingere care conduc regulile comunicarii si deontologia discursului" .Enuntul fictiunii nu este nici adevarat, nici fals, sau este, in acelasi timp, si adevarat si fals. Spatio - temporalitatea este cea care comanda intreaga enuntare a unei povestiri pana la amanuntul gramatical al frazelor.Limba ii doteaza pe vorbitori cu aceleasi sisteme de referinta, acestea fiind adaptate de catre vorbitori printr - un act de limbaj si, la fiecare utilizare, prin modul personal al celor ce il folosesc, acestia devin unici, iar actul de limbaj va fi fara pereche, neputand fi reprodus de altcineva.Timpul lingvistic, in raport cu cel ontologic, are propriul sau centru - prezentul, in functie de care se stabilesc toate coordonatele organizarii limbajului. Limba are ca sarcina sa ordoneze timpul, plecand de la acest ax, care este intotdeauna o instanta discursiva. Ordonarea timpului se actualizeaza mereu, in functie de vorbitor si de situatiile de comunicare ale actului lingvistic. Limbajul este creator doar atunci cand se pune in slujba fictiunii. Trasatura specifica a enuntului de fictiune este ca "in contrast cu enunturile de realitate, care descriu o stare de fapt obiectiva, el nu descrie nimic altceva decat o stare mentala" . Astfel, actualizarea formelor temporale lingvistice are loc la nivel mental, fictiunea nefind altceva decat un real fictionalizat.Fictionalizarea realului se realizeaza, in cazul textului literar, prin intermediul unei voci narative, ale carei caracteristici se reduc la deosebiri de timp, persoana si de nivel. in ceea ce priveste deosebirea temporala, ceea ce ne intereseaza in mod direct, povestirea factuala cunoaste patru tipuri de naratiune: ulterioara, anterioara, simultana si intercalata.Orice analiza a unui text literar se bazeaza pe studierea aspectului verbal. Tzvetan Todorov sistematiza aspectul verbal al unui text supus analizei pe trei categorii :A) Categoria modului, care se refera la gradul de prezenta a evenimentelor evocate in text. in cadrul texului de fictiune, aceasta categorie se actualizeaza cu ajutorul cuvintelor care evoca un univers format atat din cuvinte cat si din activitati ( sau chiar substante si proprietati ) neverbale. Cuvintele, in starea lor pura, sunt "nemotivate", motivarea lor realizandu-se in context.G. Genette caracterizeaza trei tipuri de inserare a discursului intr-un text, avand in vedere indicii categorii modului. Aceasta se realizeaza cu ajutorul:- stilului direct, discursul nesuferind nici o modificare in ceea ce priveste aspectul temporal;- stilul indirect ( "discurs transpus" ) - se pastreaza "continutul" replicii aparent rostite, dar integrandu-l gramatical in povestirea naratorului. in cadrul acestui tip de discurs avem subtipul stilului indirect liber, care se caracterizeaza prin faptul ca se adopta formele gramaticale ale stilului indirect, dar se pastreaza nuantele semantice ale replicii "originale", nu exista verbe declarative care sa introduca si sa clasifice fraza transpusa;- discursul povestit, care inregistreaza continutul actului vorbirii, dar fara a se retine din el vreun element.Modul unui discurs este relevat de gradul de exactitate cu acre acel discurs isi evoca referentul, grad maxim, in cazul stiului direct, minim in cel al povstirii faptelor neverbale, grade intermediare in cazul celorlalte.B) Categoria timpului - face referire la raportul dintre doua linii temporale : aceea a discursului fictional ( inchipuit de noi prin inlantuirea lineara a literelor pe pagina si a paginilor in volum ) si, de aceea a universului fictiv, mult mai complexa.In ceea ce priveste categoria timpului,disociem intre universul reprezentat si discursul care il reprezinta. Principalele probleme intalnite, asa cum au fost remarcate si de Tzvetan Todorov in lucrarea Poetica,sunt:- raportul de ordine - cel al timpului care povesteste, adica al discursului, nu poate fi niciodata perfect paralel cu cel al timpului povestit ( al fictiunii). Temporalitatea discursului este unidimensionala, iar cea a fictiunii este plurala, de aceea imposibilitatea paralelismului duce la anacronii. Disociem in cadrul acestora doua specii principale: 1)retrospectiunile, acele "intoarceri inapoi" si 2) prospectiunile (anticiparile ) care pot fi prospectiuni care ne anunta dinainte ceea ce se va intampla dupa aceea si prospectiuni care ne relateaza dupa ceea ce s-a intamplat inainte. Cele doua tipuri de anacronii pot interfera la nesfarsit. Se poate deosebi intre intinderea anacroniei , reprezentata de distanta temporala intre doua momente ale fictiunii si amplitudinea acesteia ( durata cuprinsa de povestirea data in digresiune ).- durata poate crea probleme in determinarea temporalitatii deoarece se compara timpul cat dureaza actiunea reprezentata cu timpul de care este nevoie pentru a citi discursul pe care el il evoca. Astfel, se intalnesc urmatoarele cazuri: a) pauza ( sau suspendarea timpului ), atunci cand timpului din discurs nu-i corespunde nici un timp fictional; b) elipsa - nici o portiune a timpului discursiv nu corespunde timpului care se scurge in fictiune ; c) scena, acea coincidenta pefecta intre intre cele doua timpuri , ce se realizeaza doar prin stilul direct si care reprezinta inserarea realitatii fictive in discurs; d) doua cazuri intermediare : d1) timpul discursului este "mai lung" decat al fictiunii, iar in cazul acesta vorbim despre descriere sau anacronie si d2) timpul discursului este "mai scurt" decat cel al fictiunii, rezultand rezumatul.- frecventa un alt aspect problematic in cadrul caruia autorul Poeticii distinge trei posibilitati teoretice: 1) cazul in care o povestire apare singulativa, neavand nevoie de context, un discurs unic evoca un eveniment unic; 2) aparitia unei povestiri repetitive ( se realizeaza prin "reluarea obsedanta a aceleiasi intamplari de catre acelasi personaj" sau prin povestirile complementare ale mai multor persoane despre acelasi fapt, ceea ce creeaza o "iluzie stereotipica" , sau prin povestiri contradictorii ale unuia sau mai multor personaje care ne fac sa ne indoim de realitatea sau de continutul exact al unui eveniment particular ) - mai multe discursuri evoca unul si acelasi eveniment si 3) discursul itrativ, in care se povestesc o pluralitate de evenimente, evocand o stare initiala stabila cu ajutorul unor verbe la imperfect, acestea avand rolul de a suspenda timpul evenimential.C) Categoria viziunii ce se refera la punctul de vedere din care se observa obiectul si calitatea acestei observatii , care poate fi adevarata sau falsa, partiala sau complexa. Faptele care compun universul fictiv nu sunt infatisate lectorului niciodata "in ele insele", ci dupa o anumita optica, avand ca reper un anumit punct de vedere, astfel, viziunea tinand locul unei intregi perceptii. insa, aceasta perceptie nu este cea reala a cititorului, este vorba de una fictiva, ce priveste universul fictional al operei.In ceea ce priveste raportarea lectorului la obiectul fictiunii, distingem intre cunoasterea de tip obiectiv - perceptia obiectiva informndu-ne asupra a ceea ce este perceput si cunoasterea de tip subiectiv - perceperea subiectiva ne transmite informatii referitoare la cel care percepe.Diateza narativa se raporteaza la anumite aspecte ale textului, cum ar fi:- Povestitorul, numit si agent al intregii activitati de constructie, are rolul de a incarna principiile pe baza carora se formuleaza judecatile de valoare. in acelasi timp el disimuleaza sau dezvaluie gandurile personajelor, facandu-ne sa impartim gandurile lor, transmitandu-ne psihologia lui de a crea un univers. Tot povestitorul este instanta narativa careare puterea de a alege intre discursul direct si cel transpus, intre ordinea cronologica si rasturnarile temporale.Autorul, nenumit, se refugiaza mereu in anonimat. Povestirea realizata la persoana I nu reflecta imaginea povestitorului ei si nici nu o expliciteaza, cum tindem sa credem, ci dimpotriva, o face si mai implicita.Orice text se descompune in unitati minimale. Tomasevski afirma ca: "Se remarca doua tipuri principale de distribuire a elementelor tematice:- legatura cauzal-temporala intre momentele tematice introduse;concentratia materialului expus sau o alta modalitate de succesiune a temelor, lipsita de o legatura a materialului expus."Intr-un text categoria temporalitatii se raporteaza in mod necesar la cea a cauzalitatii. Forster schita diferenta intre cauzalitate si temporlitate,precizand ca aspectul cauzalitatii formeaza intriga, iar temporalitatea povestirea. De asemenea , acest raport cauzalitate - temporalitate este explicat si de Roland Barthes : "Resortul activitatii narative este insasi confuzia consecutiei si a consecintei, ceea ce vine dupa fiind citit in povestire ca fiind cauzat de; povestirea va fi , in acest caz, o aplicatie sistematica a erorii logice denuntate se scolastica sub formula post hoc, ergo propter hoc."Omul are constiinta trecerii timpului, simte prezenta lui, il poate masura,dar nu va fi niciodata stapanul lui. De aceea va exista mereu o dubla viziune asupra lui: una naiva - constiinta faptului ca timpul este trecator, irevesibil, si una stiintifica - timpul poate fi transformat in imagine, cuantificat, integrat in universul personal al omului.