Intaiul mare poet pe care ni l-a dat Ardealul vede lumina soarelui in anul 1866, in satul Hordou (azi George Cosbuc). Casa din piatra, cu tinda si cinci odai, fusese ridicata in 1840 de tatal sau, Sebastian, preot provenit dintr-o familie cu o lunga istorie preoteasca.
Trecusera abia sapte ani de la formarea statului national roman si acest fapt adusese o raza de speranta in inimile tuturor romanilor din Transilvania. Spiritul national al acestor oameni incepe sa se faca din ce in ce mai mult simtit si sa se reflecte in mentalitatea lor. Acesta este mediul in care s-a nascut si a copilarit George Cosbuc, formandu-se ca om, vrajit de tot ceea ce inseamna satul romanesc.

Tema poeziilor pe care Cosbuc le-a scris de-a lungul vietii reflecta, in mod inevitabil, fascinatia sa fata de cel mai reprezentativ simbol al romanilor: satul, alaturi de traditiile, obiceiurile si sentimentele taranilor de aici.
Cosbuc a proiectat o epopee bazata pe motive folclorice insa toata munca lui s-a concretizat doar in cateva fragmente care au dat mai apoi nastere la doua balade care vorbesc despre marile evenimente din viata satului: Nunta Zamfirei, o descriere a ceremonialului nuntii taranesti si Moartea lui Fulger, o evocare a stravechiul ritual al inmormantarii.