Teoria Generala a Dreptului1.1stiinta dreptului. Notiuni introductivePrin stiinta in general intelegem un ansamblu de cunostinte despre o realitate exterioara verificabila (direct sau indirect) si care sunt exprimate intr-un limbaj propriu sub forma de principii, concepte si teorii perfectibile in timp. Totalitatea stiintelor alcatuieste sistemul stiintelor, compus din subsisteme aflate in interactiune, interdependenta si conditionare reciproca.Principalele trasaturi ale oricarei stiinte sunt:a)veridicitatea, adica aptitudinea de a se exprima sau a parea ca exprima adevarul despre obiectul sau de cercetare;b)verificabilitatea, ce da posibilitatea de a controla, examina ori confirma ca enunturile formulate corespund realitatii,adevarului;c)rationalitatea, adica enuntarile, cunostintele, judecatile sale sunt corecte sub aspect logic;d) perfectabilitatea, in sensul ca cercetarile, studiile intreprinse pot fi desavarsite, perfectionate si apoi integrate sistemului sau de 'cunostinte, prin acumularile, descoperirile noi ce apar.Pentru a se autonomiza, stiinta trebuie sa aiba delimitat domeniul sau dinstinct de cercetare cunoscut sub denumirea de obiect de cercetare, sa uziteze un limbaj propriu si sa foloseasca metode, tehnici si principii adecvate pentru a explica aspectele, fenomenele cercetate.Evolutia continua a cunoasterii exclude existenta unoi granite fixe, rigide intre diferitele stiinte si presupune dimpotriva, posibilitatea aparitiei de noi stiinte, uneori de granita, de interferenta cu cele existente si consacrate deja. Pentru acest motiv privim stiinta nu doar ca un sistem static de idei, teorii si reprezentari, ci ca un sistem dinamic, in permanenta dezvoltare, care intretine procesul de investigare a lumii inconjuratoare cu noi cunostinte si teorii. Din numeroasele clasificari ale stiintelor realizate deja lungul timpului o retinem pe cea trihotomica, de larga generalizare, in: -stiinte despre natura; -stiinte despre societate; -stiinte despre gandire (teoria cunoasterii). Potrivit datelor UNESCO, in anul 1987, existau peste 115( de stiinte actuale, structurate in: -stiinte fundamentale -stiinte particulare -stiinte tehnico-aplicative. Mai amintim si o alta clasificare a stiintelor, in: -subsistemul stiintelor despre existenta (care se compun din stiintele naturii, socio-umane si stiintele despre gandire) -subsistemul stiintelor actiunii (formate din stiinta organizationale, tehnice si instructiv educationale). stiintele naturii au ca obiect de studiu natura si sunt astfel de stiinte: fizica, biologia, chimia etc. Legile generale ale societatii au trasaturi care le deosebes de legile naturii, in primul rand prin aceea ca, prin ele se manifesta si intervine activitatea constienta a oamenilor. stiintele despre societate, stiintele sociale sau socio-umane studiaza legile generale ale existentei si dezvoltarii societatii in cele mai diferite domenii ale sale. In cadrul stiintelor despre societate distingem mai multe ramuri ale acestora cum ar fi stiintele politice, istorice, economice, juridice etc. - fiecare abordand un domeniu distinct, specific al realitatii (politic, economic, istoric, juridic etc.)stiintele juridice, stiinta dreptului studiaza juridicul in toate , formele sale de manifestare. Prin traditie, prin continut si prin obiectul sau, stiinta dreptului (stiintele juridice) apartine de sistemul stiintelor sociale si studiaza legile existentei si dezvoltarii statului si dreptului, institutiile juridica si politice, modul in care acestea influenteaza si sunt influentate de societate, corelatiile cu celelalte componente ale sistemului social. Ca stiinta explicativa, stiinta dreptului studiaza natura juridicului, raporturile cu alte stiinte, legaturile interne ale sistemului juridic.In evolutia sa istorica, stiinta dreptului ca stiinta cu statut si justitie specifica, a analizat un anumit domeniu al relatiilor si structurilor sociale, domeniul participarii indivizilor la circuitul juridic ca purtator de drepturi si obligatii juridice. Fenomen normativ, dreptul reprezinta o tentativa de disciplinare si coordonare a relatiilor sociale. El este un sistem deschis de reguli de conduita orientate catre realizarea ordinii sociale iconcrete. Aceste reguli de conduita nu vin din neant si nu se produc in vid, societatea fiind cea care comanda structura juridica, conform nevoilor ei. stiintele juridice cerceteaza forma juridica a existentei societatii la fel cum, stiintele economice, pre exemplu, investigheaza forma economica a acesteia. Am putea spune ca obiectul stiintelor juridice il formeaza dreptul, sub aspectul sau normativ sau ca sistemul stiintelor juridice pe ca obiect de studiu forma juridica a societatii, uniformitatea structurala, functionala, organizationala a formei juridice pe care o imbraca societatea in evolutia sa in timp si spatiu. Forma juridica a societatii o mai denumim generic, drept, in aceasta acceptiune, dreptul reprezinta o forma normativa de ordonare a unor raporturi sociale in scopul promovarii si apararii valorilor necesare desfasurarii normale a vietii sociale. Specificul stiintelor juridice comparativ cu alte stiinte sociale rezida in aceea ca studiaza atat aspecte legate de drept si cele trei puteri ale statului (legislativa, executiva si judecatoreasca) cat si normele de drept inserate in actele normative care le ordoneaza si sunt in vigoare. Dreptul si fenomenele juridice pot fi studiate fie in ansamblul lor, fie in evolutia lor istorica , fie pe anumite parti care grupeaza normele, institutiile juridice si ramurile de drept in functie de anumite trasaturi specifice. 1.2Sistemul stiintelor socialeAsa cum se consemneaza in toate dictionarele de referinta ale lumii, stiinta este un ansamblu sistematic de cunostinte veridice despre realitatea obiectiva (natura si societate) si despre realitatea subiectiva (psihic si gandire).a.Ca institutie - este o organizatie de oameni care efectueaza cercetari siexamineaza caile promovarii lor in practica.b.Ca metoda - este un ansamblu de procedee si mijloace, care ne dezvaluie realitatea inconjuratoare.stiinta apare sub influenta nevoilor practice ale societatii, scopul ei ultim fiind tocmai de a servi practicii, progresului economic, social-cultural, in general, progresului uman.Aplicatiile practice ale stiintei se regasesc in: dezvoltarea mijloacelor materiale de existenta; apararea si dezvoltarea fiintei umane; transformarea si perfectionarea relatiilor sociale.G.W.F. Hegel definea stiinta ca fiind ceea ce mintea omului a reusit sa sintetizeze din contactul cu realitatea traita", iar Charles Montesquieu o definea ca Un summum de idei despre ceea ce ne inconjoara". Andrei Radulescu observa ca stiinta reprezinta un sistem de valori, de generalizari stiintifice dobandite prin metode de cercetare",stiinta dreptului este componenta a stiintelor socio-umane A. Botez (in "stiintele sociale si mutatiile contemporane in epistemologie",) prezinta tabloul stiintelor sociale astfel :1. stiinte de tip mnemotetic, avand ca obiect activitatile umane si ca scop stabilirea legilor si relatiilor functionale corespunzatoare (economia, politologia, sociologia, demografia, lingvistica, etc.);2. stiintele ce au ca obiect istoria, iar ca scop reconstituirea si interpretarea trecutului (stiintele istorice);3. stiintele juridice sunt cele care delimiteaza lumea dominata de norme, obligatii si atributii, avand drept obiect aspectele normative ale activitatii umane (stiintele juridice, etica);4. stiintele ce au ca obiect activitatea cognitiva, ca activitate esential umana si ca scop cercetarea epistemologica a stiintei (epistemologia).1.3stiinta dreptului in sistemul stiintelor socialeSistemul stiintelor sociale cuprinde in alcatuirea sa urmatoarele domenii:a)stiintele care au ca obiect de studiu activitatile umane si ca finalitate stabilirea legilor si relatiilor functionale ale acestora. Exemple:economia, politoiogia, sociologia, psihologia, demografia, lingvistica etc.;stiintele care reconstituie si interpreteaza trecutul societatii umane: stiintele istorice;b)stiintele care studiaza aspectele normative ale activitatii umane: stiintele juridice.Observam faptul ca stiinta dreptului (stiintele juridice) ocupa un loc bine determinat in vastul tablou al stiintelor sociale, datorita specificitatii (particularitatii) obiectului sau de cercetare care este realitatea juridica ca parte componenta a realitatii sociale.stiinta dreptului este o stiinta social-umana pentru ca studiaza realitatea juridica, adica acea dimensiune inalienabila a existentei umane in conditii particulare social-istorice.Analistii sunt de acord ca ultima jumatate a secolului XX este cea mai remarcabila perioada din istoria omenirii. S-au produs si se produc sub ochii nostri veritabile revolutii in plan politic, economic, in toata complexitatea ei.Lumea de astazi, din debutul mileniului trei, se afla intr-o puternica interdependenta, interconditionare, traieste epoca globalizarii cu toate efectele, bune si mai putin bune, ce decurg din aceasta. Lumea de astazi nu mai arata ca in urma cu zece ani.Societatea in ansamblul sau este confruntata cu o infinitate de fenomene, de mutatii esentiale pe toate planurile: economic, politic, social, spiritual.Componenta juridica a realitatii sociale capata in acest context o importanta aparte. Fiecare stat este pus sa gaseasca solutii tuturor problemelor noi care se manifesta in societate; el trebuie sa organizeze viata oamenilor si a societatii in general pe toate coordonatele vietii: politice, economice, sociale, culturale, spirituale. Totul trebuie introdus in tiparul normelor juridice, astfel incat societatea sa functioneze printr-o reala articulare a tuturor componentelor sale. Aceasta functie de reglementare revine DREPTULUI.Dreptul se aplica asupra realitatii spre a-i cerceta legitatile, regularitatile,geneza si modalitatile in care comportamentul uman trebuie sa raspunda la comenzile societatii.stiinta dreptului (stiintele juridice) este chemata sa studieze, sa cerceteze legile existentei si evolutiei statului si dreptului, viata institutiilor politice si juridice (aparitia si evolutia istorica a acestora), modalitatile concrete in care aceste institutii influenteaza societatea in globalitatea ei si suporta, la randul lor, influenta acesteia.Pretutindeni in lume, in orice societate (superdezvoltata industrial sau inapoiata din punct de vedere economic) stiinta dreptului este confruntata astazi cu o vasta problematica. Domeniul de cercetare si de analiza care se ofera stiintei dreptului este in permanenta extensie.Ca fenomen normativ DREPTUL se infiinteaza ca o tentativa de disciplinare, de coordonare si articulare a relatiilor sociale care ii ofera posibilitatea de a promova si reglementa corespunzator valorile cele mai importante: proprietatea, familia, educatia, siguranta juridica, societatea civila, libertatile individuale, ordinea publica etc.Ca orice stiinta, stiinta dreptului are o functie descriptiva, constand in stabilirea si fixarea in chip metodic a faptelor, stiintelor, imprejurarilor concrete pe care le studiaza si cerceteaza.Cealalta functie, functia teoretica, consta in elaborarea ipotezelor, teoriilor, principiilor si conceptelor specifice prin care explica domeniul pe care il cerceteaza, facandu-l accesibil oamenilor.Prin cele doua functii, stiinta dreptului, realizeaza o generalizare a experientei umane in domeniul sau de cercetare, oferind date verificate, riguros sistematizate, un complex de notiuni, categorii, concepte, principii si metode specifice, pe baza carora fenomenele din societate pot fi investigate si studiate.in esenta, stiinta dreptului analizeaza si cerceteaza domeniul extrem de vast si diversificat al participarii oamenilor la circuitul juridic, oamenii priviti ca purtatori de drepturi si obligatii juridice, cu intregul cortegiu de efecte ce decurg de aici.Pe vasta scena a societatii, a realitatii sociale, oamenii sunt actorii cei mai pretiosi. Ei coopereaza, se interfereaza, se raporteaza la semenii lor si la valorile sociale sub autoritatea dreptului care conduce si dirijeaza comportamentele lor, impunand oamenilor reguli normative si modele, programandu-le intr-un sens, actiunile si limitandu-le atunci si acolo, cand si unde ratiunea dicteaza.Pentru a realiza acest obiectiv, pentru a atinge aceasta tinta, dreptul ca stiinta depaseste statutul de "predicator", adica acela de a studia norma juridica, jurisprudenta, contractul etc. Dreptul trece in teritoriul concretului, adica realizeaza un amplu proces de explicare a contextului social in care apar si traiesc normele si institutiile juridice.stiinta dreptului examineaza si corelatiile normelor juridice cu cele morale si religioase, subliniindu-le, totodata, specificitatea, in pofida numeroaselor interferente cu aite categorii de norme sociale - asupra carora vom reveni, intr-un alt capitol al Cursului - normele dreptului se disting prin aceea ca sunt instituite de stat si sunt garantate, in aplicarea lor, de forta coercitiva a statului.1.4Conexiunea dintre stiintele juridice si alte stiinte socio-umaneInteractiunea dintre fenomenele care formeaza obiectul de studiu al diferitelor stiinte sociale si umane determina unitatea si conexiunea lor. Integrarea stiintelor constituie una dintre principalele tendinte ale evolutiei cunoasterii stiintifice, alaturi de tendinta de diferentiere a stiintelor.Pentru a-si indeplini functiile, dreptul, ca stiinta nu poate sa ramana izolat de alte discipline socio-umane cu care trebuie sa coopereze, din necesitatea contemporana de a depasi formalismul, de a nu-si mai reduce menirea la simpla exegeza a textelor si de a cerceta dreptul, in contextul sau social. stiintele juridice sunt chemate sa realizeze analiza dreptului pozitiv, asa cum se manifesta efectiv in viata individuala si sociala. Sistemele de drept nu trebuie separate de contextul lor nonjuridic, deoarece principiile legii si precedentele judecatoresti sunt explicabile prin situarea lor intr-un anumit context social, politic si istoric.Mircea Djuvara concepea stiinta dreptului ca unul dintre elementele cele mai de seama ale societatii, strans legat de celelalte stiinte. In acest sens, afirma:" A face drept fara sociologie nu poate sa aiba inteles (... sociologia si toate stiintele sociale sunt discipline ajutatoare, indispensabile dreptului)". Un alt cunoscut profesor roman al perioadei interbelice si anume, Eugeniu Sperantia sublinia: " ... atat sociologia generala, cat si stiintele sociale cu caracter special (ca Etnografia, Demografia si Istoria) dau un important tribut informatiilor pentru ampla cunoastere si intelegere a vietii juridice".Mai aproape de zilele noastre, profesorul francez Michel Villey considera ca o nevoie urgenta sa se adauge la studiul legilor, cel putin studiul cauzelor si efectelor lor, al cauzelor economice si sociale.si, revenind la specialistii romani, sa ne aducem aminte, din nou, de Mircea Djuvara care preciza ca rationamentul juridic nu inlocuieste rationamentul economic sau politico-social, dar ca el nu trebuie sa scape din vedere realitatile sociale de la care trebuie sa porneasca .stiintele juridice nu trebuie sa ia in considerare numai sistemele de drept ale diferitelor tari, ci si realitatile lor juridice. Nici o stiinta, deci nici cea juridica nu se poate pretinde a fi autosuficienta, in sensul ca nu ar avea nevoie de alte stiinte conexe.Printre stiinte conexe stiintelor juridice se numara, de exemplu stiinta politica care are ca obiect de studiu puterea si statul, de care nu se poate face abstractie in cercetarea dreptului. Francois Terre observa ca desi politica instaureaza relatii diferite fata de relatiile care intereseaza juridicul, nu se poate afirma ca dreptul nu este legat in nici un fel de politica. Sociologia, ca stiinta descriptiva, urmareste sa constate si sa explice realitatea faptelor sociale care constituie substratul dreptului, cauzele starilor de lucru existente in societate si legile evolutiei societatii, fiind interesate de rezultatele sociale ale reglementarii juridice si de constatarea deficientelor ei. si aceasta stiinta este strans legata de stiinta dreptului.Exista, de asemenea, o stransa legatura intre drept, ca stiinta si economie, ca stiinta. Este suficient sa ne gandim la institutiile dreptului civil si dreptului comercial pentru a ne convinge ca acestea nu pot fi intelese cu adevarat, decat cu conditia studierii suportului lor economic. si numeroase alte institutii juridice, din alte ramuri ale dreptului au implicatii si repercusiuni economice si invers, evolutia dreptului este puternic influentata de situatia economica.Cunostintele istorice sunt si ele strict necesare stiintelor juridice, deoarece structurile fundamentale ale vietii juridice s-au format si au evoluat in decursul istoriei. Pentru a explica institutiile juridice actuale, stiintele juridice recurg la studierea trecutului, a originilor si a dezvoltarii lor, de-a lungul diferitelor perioade ale istoriei omenirii.O alta stiinta umanista cu care stiintele juridice trebuie sa coopereze este psihologia. Astfel, desfasurarea procesului judiciar ridica probleme psihologice, in solutionarea cauzelor avandu-se in vedere nu numai faptele materiale, ci si manifestarile spirituale, intentiile omenesti. Problemele concrete de psihologie cu care se confrunta practicienii dreptului (judecatori, avocati, notari) sunt legate de aprecierea marturiilor, aprecierea vinovatiei in cauzele penale, interpretarea vointei partilor in actele juridice, cum sunt contractele, testamentele, recunoasterile de paternitate etc.Dar si alte ramuri ale stiintei, in afara stiintelor umaniste constituie stiinte conexe stiintelor juridice. Un exemplu reprezentativ il constituie medicina. Sunt numeroase aplicatiile medicinii in viata juridica. Sa ne gandim, de pilda la expertizele medicale necesare pentru solutionarea cauzelor privind filiatia, punerea sub interdictie a alienatilor mintali, raspunderea civila pentru pagubele produse prin accidente, sau pentru constatarea infractiunilor contra vietii si integritatii corporale etc. Legatura dintre medicina si drept este evidentiata prin existenta medicinei legale. Se sustine chiar ca exista un drept medical ale carui prevederi se refera la organizarea serviciilor sanitare publice, igiena publica, exercitarea profesiunii medicale. stiintele juridice indeplinesc si o functie prospectiva, de anticipare teoretica, de previziune a evolutiei obiectului de care se ocupa si anume, dreptul. Stabilirea modelului obligatoriu de conduita care reprezinta misiunea dreptului nu poate fi realizata fara previziunea situatiei viitoare a sistemului social global, precum si a subsistemelor sale, printre care si cel juridic.Cercetarea prospectiva este necesara stiintelor juridice pentru a se putea elabora ipotezele referitoare la schimbarile posibile in viitor, astfel incat dreptul sa exercite o influenta directa asupra comportamentului uman, sa-1 orienteze intr-o anumita directie, sa fie evitata producerea fenomenelor previzibile secundare, de nedorit ale reglementarii juridice.Regretatul profesor Octavian lonescu considera ca generatiei de astazi ii revine indatorirea pregatirii dreptului societatii viitoare, pentru ca el sa fie un factor al progresului, civilizatiei si culturii umane a viitorului, ca prevederea ideilor directoare care vor domina gandirea juridica a viitorului este esentiala pentru evitarea unor consecinte negative pentru individ si societate.stiintei juridice generale pe care o numim "Teoria generala a dreptului" sau "Introducere in studiul dreptului" ii revine indatorirea de a coordona cercetarile prospective din disciplinele juridice de ramura, de a oferi o imagine de sinteza asupra viitorilor posibili si dezirabili in drept.Legatura dintre stiintele juridice si studiul viitorului este posibila, deoarece are la baza doua asemanari majore intre ele. in primul rand, fara a f i o stiinta normativa propriu-zisa, astfel cum este stiinta dreptului, studiul viitorului constituie totusi, indiscutabil o examinare a normelor activitatii umane capabile sa realizeze anumite scopuri. In al doilea rand, ca si stiintele juridice, studiul viitorului are, in cele din urma si un caracter aplicativ, in masura in care urmareste, pe langa elaborarea scenariului viitorului si elaborarea modelelor de creare a unor viitori posibili, realizabili si dezirabili, in functie de anumite optiuni si crearea efectiva a viitorului.Este posibil ca evolutia stiintelor juridice sa se inscrie in tendinta generala de perfectionare a mecanismului de comunicare a stiintei cu activitatea factorului decizional. Sunt previzibile indatoriri ce vor reveni stiintelor juridice pentru rezolvarea sprqblemelor comune cu care este si va fi confruntata omenirea si de a caror solutionare depinde viitorul ei.Se contureaza, inca de pe acum, noi discipline stiintifice si didactice auxiliare celor juridice care se vor dezvolta, in continuare, in viitor, astfel cum este, de exemplu, informatica juridica. Crearea sistemului informational cibemetizat, introducerea pe scara larga a tehnicilor electronice de calcul fac posibila comunicarea directa cu calculatorul pentru intocmirea evidentei legislatiei si sistematizarea ei, pentru o informare prompta si completa, in vederea adoptarii deciziei legislative. Exista perspectiva, mai mult sau mai putin indepartata a folosirii calculatoarelor inanaliza si interpretarea normelor juridice, precum si in aprecierea probelor. Este, de asemenea, posibil ca viitorul sa confirme convingerea ca recurgerea la calculatoare nu inseamna inlocuirea omului in procesul elaborarii si aplicarii dreptului.Poate fi de asemenea, preconizata o colaborare mai larga intre stiintele juridice si alte stiinte sociale si umaniste, astfel cum sunt pedagogia, etnologia, etica, demografia etc. A fost chiar avansata ipoteza ca viitorul apartine sociologiei juridice, ca element de modernizare si dinamizare a stiintelor juridice.Cooperarea necesara dintre stiintele juridice si celelalte stiinte socio-umaniste, integrarea lor in sistemul global de cunostinte nu duce la pierderea autonomiei stiintelor juridice, a particularitatilor lor definitorii.1.5Clasificarea stiintelor juridiceIn functie de obiectul lor, de gradul de generalitate al investigatiei, de scopurile urmarite, stiintele juridice se pot clasifica in urmatoarele categorii: a)cele care studiaza dreptul in ansamblul lui: teoria generala a dreptului, filosofia dreptului, sociologia juridicab)stiintele juridice istorice care studiaza dreptul si conceptiile juridice in evolutia lor istorica concreta, cum ar fi spre exemplu dreptul roman, istoria dreptului romanesc, istoria doctrinelor juridice c)stiintele de ramura care studiaza diferite categorii de norme juridice grupate dupa obiectul lor comun, cum sunt; dreptul civil, comercial, familiei etc. d)stiintele ajutatoare sau participative care nu fac parte propriu-zis din categoria stiintelor juridice, dar sunt indispensabile cunoasterii unor fenomene juridice. a)stiintele juridice istoricestiintele juridice istorice studiaza asa dupa cum am aratat, dreptul in evolutia lui concreta istorica, in mod cronologic. Istoric vorbind, dreptul poate fi studiat fie in general, fie pe anumite ramuri sau institutii juridice, in cazul in care este cercetat dreptul, fenomenul juridic in dezvoltarea sa generala, incluzand majoritatea tarilor care au lasat o urma de organizare juridica ori statala, vorbim despre istoria generala a dreptului, iar j atunci cand este cercetat dreptul numai in cadrul national al unei tari, disciplina va purta in mod firesc denumirea acelui stat: istoria dreptului romanesc, francez, canadian, etc.Cercetarea stiintelor juridice istorice prezinta importanta din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, studiul fenomenului juridic in evolutia sa istorica dovedeste legaturile cu institutiile uridice vechi si evidentiaza progresul juridic inregistrat, iar pe de alta parte, studiul istoriei dreptului releva existenta unor legi ile aparitiei sau disparitiei unor forme de drept strans legate de legile generale ale dezvoltarii sociale sau cu perimetre, sau feazme de civilizatie juridica atestate in timp.Cercetarea istorica dovedeste astfel ca structura actuala a dreptului are antecedente si legaturi cu institutii juridice vechi. in numar impresionant de institutii juridice moderne (legate de iroprietate, succesiuni, contracte etc.) isi au sorgintea in perioade indepartate si fac dovada elementului de continuitate in evolutia dreptului.Importanta cercetarii stiintelor juridice istorice este evidenta Iaca avem in vedere ca acestea ofera Teoriei generale a dreptului materialul necesar unor fundamentari si concluzionari teoretice in plan general. Studiul istoriei dreptului romanesc atesta odata in plus continuitatea poporului nostru pe acest teritoriu prin utilizarea in tara Romaneasca, Moldova sau Transilvania a unor instrumente juridice asemanatoare.Totodata istoria dreptului romanesc, extragand si fixand din epocile istorice parcurse, notiuni, concepte, institutii juridice transmise de la o perioada istorica la alta, a conferit dreptului romanesc o identitate, o personalitate distincta fata de dreptul altor popoare.stiintele juridice istorice pot cerceta un domeniu mai limitat grefat pe o singura ramura de drept (spre exemplu, istoria dreptului civil) ori chiar a unei institutii juridice (proprietatea, casatoria), in subgrupa stiintelor juridice istorice, intra si istoria ideilor (doctrinelor) juridice sau istoria doctrinelor politico-juridice card studiaza diferitele conceptii, curente, scoli care au existat de-a lungul istoriei cu privire la drept, la esenta si rolul dreptului, la modul de organizare si reglementare a relatiilor sociale prin drept, in prezent, programa de invatamant nu mai prevedd studiul acestei discipline dedicate analizei istoriei (gandirii) doctrinelor juridice.b). stiintele juridice de ramura Ramura de drept este totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatii sociale dintr-un anumit domeniu al vieti sociale, in baza unor metode specifice de reglementare si a unor principii comune. Prin obiect al reglementarii juridice intelegem un anumit grup de relatii sociale care au anumite trasaturi comune. Prin metoda de reglementare este desemnata modalitatea practica de influentare a conduitei in cadrul unor relatii sociale. Principiile de drept sunt idei conducatoare ale continutului normelor juridice. Criteriile in baza carora sunt structurate ramurile de drepj sunt: obiectul propriu de reglementare, metoda si principiil comune ramurii respective. Caracterul autonom, distinct al unei ramuri de o alta este determinat in principal de obiectul de reglementare si metoda sau metodele de cercetare ale acesteia. stiintele juridice de ramura alcatuiesc subsisteme ale sistemului stiintelor juridice, iar totalitatea ramurilor de drept formeaza sistemul dreptului. in ceea ce privesc stiintele juridice de ramura, acestea s-au format treptat, pe masura dezvoltarii si extinderii reglementarilor juridice din cele mai diverse domenii sociale si constituirea lamuritor (si apoi a subramurilor) de drept. stiintele juridice de ramura au ca obiect de cercetare (totalitatea normelor juridice care formeaza o ramura de drept precum si raporturile si institutiile juridice constituite in baza lor. Asa spre exemplu, dreptul penal, are drept obiect de reglementare relatiile de aparare sociala, relatii care iau nastere (intre stat pe de o parte si cei ce incalca normele penale pe de alta fearte. stiinta care studiaza normele si raporturile juridice care iau nastere in cadrul apararii sociale, este stiinta dreptului penal. Este important de remarcat ca in mod curent nu se foloseste terminologia completa (de ex. stiinta dreptului comercial) ci jdoar aceea a ramurii de drept (drept comercial) pentru a Desemna disciplina stiintifica respectiva. Ansamblul lucrarilor stiintifice, monografiilor, tratatelor, btudiilor in legatura si despre normele juridice, care formeaza o pmura de drept constituie ramura stiintei respective. Ramurile de prept sau ramurile stiintei respective pot fi privite pe plan mondial Iau la nivelul unei singure tari. Spre exemplu, ramura stiintei dreptului familiei care poate fi privita ca ramura a stiintei universale, cuprinzand totalitatea lucrarilor, monografiilor, tratatelor etc. din toate tarile in aceasta materie, ori, ca ramura a pintei dintr-o singura tara (spre exemplu dreptul familiei francez). Ramurile stiintei dreptului sunt mai numeroase decat Ramurile dreptului, cu motivatia ca nu oricarei stiinte a dreptului pcorespunde o ramura a dreptului. Exemplu in acest sens, ar fi teoria generala a dreptului sau disciplinele juridice istorice.Asa cum am exemplificat deja, ramurile de drept si ramurile stiintei dreptului pot fi privite pe plan mondial, ori pe plan national. in cele mai numeroase cazuri, in sistemul de drept al unui stat, ramurile de drept national si ramura stiintei dreptului dit tara respectiva au corespondent in programele din invatamantul juridic superior, sub forma unor discipline didactice. intre ramura de drept, ramura stiintei dreptului si disciplina didactica respectiva exista o stransa legatura si corespondenta, insa ramura stiintei este mai larga ca sfera de cuprindere deca disciplina didactica in mod constant, intrucat aceasta din urma contine numai o parte a problematicii juridice din cadrul stiinta respective. Disciplina didactica este de fapt o sinteza a dreptulia pozitiv, a ramurii de drept studiate, continand cele mai semnificative reglementari si cuprinde in acelasi timp si o patel a stiintei din ramura de drept cercetata, problemele teoretice de baza din ramura acelei stiintei juridice. stiintele juridice de ramura pot fi studiate ca si disciplinile didactice pe parcursul unuia sau mai multor ani de studiu, fara ca prin aceasta sa fie afectat caracterul unitar al acelei stiinta Spre exemplu, dreptul familiei este studiat pe parcursul unui an iar dreptul civil este plasat in 2, 3 sau chiar 4 ani de invatamant. Pe masura ce reglementarile juridice au in vedere noi domenii de activitate, ca urmare a progresului rapid din epoca contemporana a stiintelor, a tehnologiei etc. - se cristalizeaza si dobandesc autonomie noi discipline stiintifice: dreptul afacerilor, dreptul mediului, dreptul consumatorilor etc. in literatura juridica se considera a fi ramuri ale dreptului actual: dreptul constitutional, administrativ, financiar civil, familiei, comercial, muncii, penal, procesual penal, procesual civil, un loc aparte avandu-l dreptul international. stiinta dreptului international reglementeaza relatiile create de state si de alte subiecte de drept international pe baza acordului lor de vointa exprimat prin tratate, conventii si alte izvoare de drept. Normele de drept international se creeaza in baza acordului vointelor statelor care compun societatea internationala si in care elatii, acestea apar ca titulare ale drepturilor lor suverane.c). stiintele auxiliare stiintelor juridice sau stiintele participative "intelegerea dreptului care conditioneaza cunoasterea sa, implica recurgerea la stiinte auxiliare dreptului. Fara indoiala, acestea nu au doar o virtute documentara, nici doar cognitiva. Ele tintesc mult mai departe spre viitor, in sensul ameliorarii dreptului. Ramane ca inainte de a schimba, daca este cazul, odinea vietii juridice, sa o intelegem mai bine. si atunci putem, in cadrul unei transdisciplinaritati bine inteleasa, sa ne felicitam pentru dezvoltarea stiintelor auxiliare ale dreptului in epoca noastra".stiintele auxiliare stiintelor juridice nu sunt parte a acestora, dar se afla in stransa legatura si conexiune cu acestea, fiind discipline indispensabile cunoasterii fenomenului juridic ori oglicarii corecte a dreptului. Aceste stiinte ajutatoare sau participative, cum mai sunt denumite, uzeaza de metode proprii si specifice altor stiinte cum ar fi ale chimiei, fizicii, psihologiei etc. ; Rolul acestor stiinte este de a ajuta activitatea juridica derulata de unele organe jurisdictionale. Astfel de stiinte participative la fenomenul juridic sunt medicina legala, criminalistica, psihologia judiciara, cibernetica juridica, etnologia si antropologia juridica, lingvistica, semantica si semiotica juridica, economia juridica, Dreptul comparat s.a.m.d. s ... in literatura juridica s-a atras atentia asupra faptului ca prin recurgerea la stiintele auxiliare stiintelor juridice se conditioneaza cunoasterea si ameliorarea dreptului.Un singur exemplu, cel al criminalisticii este credem dificator spre a contura importanta acestor discipline, pentru o mai buna cunoastere si cercetare a fenomenelor juridice, precum si pentru o corecta aplicare si interpretare stiintifica a unor probe si mijloace de proba. Criminalistica este definita ca fiind stiinta investigatiei penale. Prin caracterul ei pluridisciplinar sa dezvoltat inca de la inceput in stransa legatura cu stiinta dreptului. Utilizand tehnici ultramoderne permite examina urmelor si corpurilor delicte in spectrul invizibil, identificarea persoanelor pe baza A.D.N.-ului.1.6stiinta dreptului parte a filozofieistiinta dreptului este o parte a filozofiei. Ea trebuie deci sa dezvolte, din concept, ideea, ca fiind ratiunea unui obiect, sau, ceea ce este acelasi lucru, sa urmareasca evolutia proprie imanenta a lucrului. Ca parte, ea are un punct de inceput determinat, care este rezultatul si adevarul a ceea ce precede, si este ceea ce formeaza asa-zisa dovada a acestuia. Conceptul dreptului cade deci, in ce priveste devenirea sa, in afara stiintei dreptului ; deductia sa este aici presupusa .si el trebuie luat ca fiind dat.Adaus. Filozofia constituie un cerc; ea are ceva prim, nemijlocit, fiindca ea trebuie in genere sa inceapa, ceva ce nu este demonstrat, care nu este rezultat. Dar, aceea cu ce filozofia incepe este, nemijlocit, relativ, intrucat la un alt puncl final trebuie sa apara ca rezultat. Ea este o urmare care nu atama in vant, nu este ceva ec incepe nemijlocit, ci este ceva ce se rotunjeste in sine.Dupa metoda formala, nefilozofica, a stiintelor, se cauta si se cere mai intai definitia, cel putin in ce priveste forma stiintifica exterioara. De altfel stiinta pozitiva a dreptului nu poate avea mult de-a face cu aceasta, caci ca urmareste in special sa indice ceea ce apartine dreptului, aceasta inseamnand care sunt de terminatii le legale particulare, din care cauzase spunea spre avertizare: oninis detinitio in iuce civili pericufosa, si, de fapt, cu cat de terminatiile unui drept sunt mai incoerente si mai contradictorii in sine, cu atat mai putin sunt posibile in el definitiile, caci definitiile trebuie, dimpotriva, sa contina determinatii generale, acestea insa pun in lumina in mod nemijlocit ceea ce se contrazice, aici ceea ce este nedrept, in goliciunea sa. Astfel, de exemplu, niei o definitie a omului nu este posibila pentru dreptul roman, deoarece sclavul nu ar putea fi subsumat ci: in situatia lui, acel concept este mai degraba lezat; tot atat de periculoasa ar aparea definitia proprietatii si a proprietarului in ce priveste multe situatii. Deductia definitiei este insa oarecum irasa din etimologie, dar mai ales din faptul ca ca este abstrasa din cazuri particulare si atunci ii sunt puse la baza sentimentul si reprezentarea omului. Justetea definitiei va sta atunci in concordanta cu reprezentarile date. Prin aceasta metoda se lasa deoparte ceea ce singur este mai stiintific esential, in ce priveste continutul: necesitatea lucruluim si pentru sine (aici, a dreptului); in ce priveste insa forma: natura conceptului. Or, in cunoasterea filozofiei, necesitatea unui concept este lucrul principal, iar mersul, faptul de a ajunge rezultat este dovada si deductia sa. intrucat astfel continutul sau pentru sine este necesar, este locul, in al doilea rand. de a cauta ce ii corespunde in reprezentari si in limba. Felul in care acest concept este pentru sine in adevarul sau si felul in care el este in reprezentare nu pot fi numai diferite unul de altul, dar trebuie sa fie diferite si prin forma si configuratie. Daca totusi reprezentarea nu este falsa si prin continutul ei, se poate ca conceptul sa fie aratat ca fiind cuprins in ea si ca dat. prin esenta sa. in ea, aceasla inseamnand ca reprezentarea sa fie ridicata la forma conceptului. Dar ea este atat de putin masura si criteriu al conceptului, necesar si adevarat pentru sine insusi, incat ea trebuie mai degraba sa-si ia adevarul din el, sa se rectifice si sa se cunoasca din el.-Daca insa acea modalitate a cunoasterii cu formalismelc ci constand din definitii, silogisme, probe si alte procedee asemanatoare a disparut mai mult sau mai putin, este, din contra, un surogat mai rau pe care 1-a dobandit intr-un alt chip, anume acela de a sesiza si afirma nemijlocit ideile in genere, si deci si cele ale dreptului si ale determinarilor lui, ca fapte ale constiintei, si a lua ca izvor al dreptului sentimentul natural sau un sentiment mai inalt, convingerea proprie si entuziasmul. Daca aceasla metoda este cea mai comoda dintre toate, ea este tolodata cea mai nefilozofica pentru a nu vorbi aici de alte laturi ale unei asemenea conceptii, care nu se raporteaza numai la cunoastere, ci in mod nemijlocit la actiune. Daca prima metoda, desi formala, cere incS tolusi forma conceptului in definitie, si in demonstratie forma unei necesitasi a cunoasterii, in schimb maniera constiintei imediate si a sentimentului transforma subiectivitatea, contingenta si bunul plac al cunoasterii in principiu. in ce consta procedarea stiintifica a filozofiei, irebuie presupus aici din logica filosofica.2.1Privire istorica asupra aparitiei si dezvoltarii teoriei dreptuluiin opera sa cu privire la Filozofia dreptului", G. W. F. Hegel (1770-1831) subliniaza ca filozofia dreptului isi are radacinile in operele lui Platon si Aristotel, si ca nici unul din marii filozofi ai omenirii n-au ocolit filozofia dreptului". Argumentand necesitatea dezvoltarii acestei stiinte, Hegel da numeroase exemple din viata sociala, care pun in lumina intelesuri si sensuri bogate ale diferitelor concepte juridice si etice, facand unele consideratii cu privire la radacinile istorice ale adevarului despre ele. Asupra dreptului, eticului, statului, adevarul este tot atat de vechi, pe cat el este infatisat si cunoscut in legile publice, in morala publica si in religie. Dansul surprinde unele elemente caracteristice ale relatiei dintre libertate si drept, apreciind ca Terenul dreptului este in genere ce e spiritual si locul sau mai apropiat si punctul sau de plecare este vointa, care este libera, astfel incat libertatea constituie substanta si determinata lui; si sistemul dreptului este domeniul libertatii infaptuite, lumea spiritului produsa din el insusi, ca o a doua natura". Analiza vizeaza, totodata, esenta dreptului si modul in care se formeaza si se exprima in norma juridica. Libertatea este anume deopotriva o determinati fundamentala a vointei, dupa cum gravitatia este o determinatie fundamentala a corpurilor". Vointa contine elementul purei nedeterminari, adica a purei reflexii a Eului in sine, in care orice limitare, orice continut dat si determinat prin natura, nevoi, dorinte si impulsuri, sau prin orice altceva ar fi, esle dizolvat; infinitatea ilimitata a abstractiei absolute sau universalitatii, pura gandire de sine insusi". Aceia care considera gandirea ca o facultate particulara specifica, separata de vointa, considerata ca o facultate tot atat de specifica, si care mai departe considera gandirea chiar ca pagubitoare pentru vointa, in special pentru vointa buna, arata de la inceput ca nu stiu nimic despre natura vointei". Evident, asupra acestor idei vom reveni la capitolul referitor la esenta dreptului. Ceea ce trebuie mentionat inca din expunerea unor idei generale cu privire la aparitia teoriei dreptului este rolul important si impactul pe care 1-au avut si il au conceptiile acestui mare ganditor asupra viziunii filozofice, de ansamblu, cu privire la drept.Contributii cu totul remarcabile la dezvoltarea conceptiilor despre drept, aduce Charles Louis de Secondat Montesquieu (1689-1755) in Spiritul legilor", elaborand teoria separatiei puterilor in stat si argumentand necesitatea respectarii legilor" si instituirii unui sistem in care sa se asigure prioritatea iegii" in ansamblul normelor care reglementeaza relatiile sociale.Libertatea - arata marele ganditor - consta in primul rand in a nu putea fi silit sa faci un lucru pe care legea nu il impune", si in aceasta situatie ne aflam numai pentru ca suntem guvernati de catre legile civile: suntem, deci, liberi, pentru ca traim sub autoritatea legilor civile". Dupa opinia lui Montesquieu Din aceasta rezulta ca principii, care nu se supun in relatiile lor reciproce legii civile, nu sunt liberi; sunt guvernati de forta; ei pot neincetat sa exercite violenta ori sa fie supusi violentei"". Dansu! se referea la tratatele care le-au fost impuse prin forta", si care aveau aceeasi putere ca si tratatele pe care le-ar fi incheiat prin buna invoiala".Dand expresie unuia din cele mai importante concepte ale teoriei dreptului, Montesquieu atragea atentia asupra faptului ca atunci cand noi, care traim sub autoritatea legilor civile, suntem siliti sa incheim vreun contract, pe care legea nu-1 impune, noi putem, cu ajutorul legii, sa cerem anularea a ceea ce am facut sub imperiul violentei"11; un principe insa, care se afla mereu in aceasta situatie, in care exercita violenta sau este supus violentei, nu se poate plange de un tratat a carui incheiere i-a fost impusa prin violenta. Este ca si cum s-ar plange de situatia lui naturala; este ca si cum ar voi sa fie principe fata de ceilalti principi, iar acestia din urma sa fie simpli cetateni fata de el"';. Relatia dintre lege si libertate, dintre libertate si violenta - va reveni in analizele noastre din cadrul Cursului. Ideile lui Montesquieu se vor regasi in aceste analize, asa cum, in mod firesc, nu pot lipsi din nici un curs de filozofie, enciclopedie sau teorie a dreptului.Jean Jaques Rousseau (1712-1778) in Contractul social" abordeaza mai multe categorii cu care opereaza Teoria generala a dreptului. Astfel, dansul se opreste asupra modului in care se formeaza vointa generala" si se reflecta in lege, se opreste asupra rolului legislatorului si enunta consideratii substantiale asupra diferitelor sisteme de legislatie""' si cu privire la diviziunea legilor". Dupa opinia sa, cele mai importante legi sunt acelea care nu se sapa nici in marmura, nici in bronz ci in inimile cetatenilor; legi care alcatuiesc adevarata constitutie a statului; legi care zi de zi castiga puteri noi; care atunci cand celelalte legi imbatranesc sau pier, le reanima sau le iau locul, mentin poporul in spiritul randuielilor sale si inlocuiesc pe nesimtite forta autoritatii prin forta deprinderii". J. J. Rousseau suprinde si examineaza relatia dintre drept si morala, dand expresie concluziei - reluata si repetata de mai multi specialisti in domeniul teoriei dreptului - potrivii careia legile nu sunt decat bolta a carei cheie o formeaza moravurile" nascute incetul cu incetul.Contributii la elaborarea si dezvoltarea Teoriei generale a dreptului aduc WHhelm Durantis in lucrarea sa Speculum iuris"; E. R, Bierling in lucrarea Juristiche Prinzipienlehre"; Edmond Picard in lucrarea La droit pur", precum si Jean Dabin in lucrarea La philosophie de l'ordre juridique"; Leon Duguit in lucrarea Traite de droit constitutionnel"; Hans Kelsen, in lucrarea Teorie pure du droit"; Georges Ripert, in lucrarea Le regie morale dans Ies obligations civiles"; Talcot Parsons, in lucrarea The Law and Social Control". Cercetari de referinta au fost efectuate si de Jean-Louis Bergel, Giorgio Del Vecchio, E. Friedman, Karl Llwellyn, Paul Roubier, Fr. Rigaux, B. Starck, H. Roland, L. Boyer, R. Young si multi altii.2.2Locul si rolul teoriei generale in sistemul stiintei dreptuluiPrima incercare de analiza enciclopedica a dreptului este atribuita lui Wilhem Duranlis care a publicat in anul 1275 lucrarea "Speculum juris", remarcabila la vremea ei prin curajul de a aborda dreptul ca stiinta de sine statatoare.Ca parte a stiintei dreptului, Teoria Generala a Dreptului, capata contur si fundamentare abia in secolul XIX constituindu-se in cel mai documentat argument impotriva Filozofiei Dreptului si Dreptului Natural care orientasera gandirea juridica intr-o directie pur speculativa.Denumita vreme indelungata, ENCICLOPEDIA DREPTULUI disciplina stiintifica care-si propunea sa studieze si cerceteze considerentele generale si fundamentale asupra dreptului, Teoria generala s-a desprins ca parte a stiintei dreptului abia la inceputul secolului XX.Problema cea mai importanta si evident cea mai discutata a vizat directiile sau domeniile cracteristice, particulare, de sfudiu afe noii discipline. Cu alte cuvinte se asteapta formulat raspunsul la intrebarile: Care este obiectivul de cercetare al acestei discipline stiintifice? Ce studiaza ea? Ce principii, concepte, categorii si notiuni juridice contine aceasta disciplina?Evident ca, de-a lungul timpului, s-au formulat numeroase raspunsuri la aceste intrebari.In 1899, belgianul Edmond Picard in Jucrarea intitulata "Le droit pur" (Dreptul pur) identifica sase directii caracterisitce studiului enciclopedic al dreptului:-Encictopedia universala a Dreptului;-Enciclopedia "Vulgara", . care inseamna initierea in taineledreptului, pentru omul de rand;-Enciclopedia preliminara, conceputa ca o introducere In studiuldreptului;-Enciclopedia complimentara, construita ca o completare a studiului particular al dreptului cu notiuni generale;-Enciclopedia nationala, conceputa ca o radiografie a dreptuluinational, cu elementele, notiunile, conceptele si categoriile juridicespecieee fiecarui drept;-. Enciclopedia formala sau "Dreptul Pur", care trebuia sa studieze permanentele juridice, adica domeniul statistic al dreptului, acela pe care il regasim in substanta dreptului in intrega sa evolutie.in dreptul roman, Micea Djuvara (1889-1944) a exprimat, in maniera moderna, argumentele pentru o "Teorie generala a Dreptului". Interesul sau s-a concentrat asupra surprinderii particularitatilor dreptului, analizei componentelor acestuia si constantelor comune tuturor ramurilor dreptului. Imaginea pe care o obtine autorul asupra dreptului este rezultanta generalizarii cunostintelor puse la dispozitie de disciplinele care studiaza diferitele ramuri ale dreptului.Mircea Djuvara semnaleaza necesitatea analizei dintr-o perspectiva interioara (juridica) aratata mai sus, dar dintr-o perspectiva exterioara, cea reltzata de filozofia dreptului, care, in conceptia sa, imbratiseaza toate problemele mari ale dreptuJu/, toate problemele de tegislafie, sociologice, psihologice si istorice.Meritul eminentului jurist consta in faptul ca a pus problema posibilitatii cunoasterii juridice, incercand sa evidentieze conditiile realizarii acesteia.in articolul intitulat "Observatii metodologice asupra fenomenului juridic" publicat in anul 1939, Mircea Djuvara consemna foarte riguros:-"fiecare stiinta poseda individualitate proprie";-"fiecare stiinta are un anumit domeniu pe care-l studiaza";-"observatia concreta este... baza initiala de la care juristul trebuiesa porneasca si fara de care orice constructie a stiintei sale nu poate aveanici un inteles";-"enciclopedia dreptului studiaza articulatiunea insasi a gandiriijuridice, cautand sa determine in felul acesta ce este esentialul dreptului sise regaseste in toate ramurile si manjfestatiunile lui; ea distinge astfeldreptul de celelalte discipline stiintifice".Contemporan cu Mircea Djuvara, Eugeniu Sperantia, profesor la catedra de Filozofia Dreptului din cadrul Facultatii de Drept din Cluj, considera in 1946 ca "teoria generala a dreptului trebuie sa se ocupe de urmatoarele cinci mari probleme:-definitia dreptului ca realitate sociala spre a-l deosebi astfel demorala, religie etc.,-clasificarile dreptului si sensurile termenului de drept;-originea si evolutia istorica a dreptului si legile care guverneazaaceasta evolutie;-principiile ideologice care justifica autoritatea dreptului;-istoria doctrinelor generale si filozofice in drept".La aproape cincizeci de ani de la aceasta proiectie formulata de Eugeniu Sperantia, in Italia anului 1996, doi autori (Mario Jori si Anna Pintore) considera ca Teoria Generala a Dreptului trebuie sa trateze urmatoarele probleme: conceptele juridice; conceptul dreptului; conceptii despre drept; dreptul si statul; filozofia dreptului; formalismul juridic; jurisprudenta; cibernetica si dreptul; justitia; interpretarea logica juridica; norma juridica, ordinea juridica; pedeapsa; semiotica juridica (Mario Jori, Anna Pintore, Manuale di Teoria generale del diritto, accondo ediziane, Torino, 1995).in Romania, prof.univ.dr. NICOLAE POPA, propune ca Teoria Generala a Dreptului sa fie structurata pe urmatoarele capitole: sistemul stiintei dreptului; metodologia juridica; conceptul dreptului; dreptul si statul; principiile si functiile dreptului, norma juridica; izvoarele dreptului; tehnica elaborarii actelor normative, realizarea dreptului, sistemul dreptului; interpretarea normelor juridice; raportul juridic, raspunderea juridica,Ca disciplina de invatamant, Teoria generala a Dreptului este prezenta practic in toate planurile de pregatire juridica in tarile europene.in Anglia notiunile generale de drept sunt continute in disciplina stiintifica denumita "Juristprudenta generala", in Franta si Italia disciplina se intituleaza "Teoria Generala a Dreptului".2.3Importanta studierii teoriei generale a dreptuluiScopul sau este acela de a imbogati si amplifica cunoasteri fenomenului juridic, iar necesitatea studierii ei este dictata nu doar de considerente teoretice cat si de cerinte practice. S-a afirmat ca intr-o epoca suprareglementata, cum este cea pe care o traim, apare necesar sa ne amintim ca pentru un jurist este mai bine sa aiba "un cap bine facut" decat "un cap plin deoarece memoria umana poate sa joace feste, ea poate fi inlocuita de calculator si nu inseamna nimic fara o conceptie generala despre drept, fara un rationament si fara o metoda adecvata. Teoria generala a dreptului este tocmai acea constructie intelectuala corect organizata si care poate explica diversele sisteme juridice, care poate construi si aplica dreptul. Ea stimuleaza gandirea, fapt ce este preferabil acumularii mecanice de cunostinte. Desi este o perioada de profunde prefaceri sociale, cu o tendinta de sporire necontenita a numarului de acte normative care reglementeaza diverse aspecte ale vietii sociale, cu toate acestea pot aparea situatii noi, neprevazute si chiar nereglementate - acel "vid legislativ" intr-o anumita problema de rezolvat. Dupa cum pot aparea si contradictii intre prea numeroasele reglementari succesive. Pentru ambele cazuri, este imperios necesar ca juristul sa solutioneze aceste carente, inadvertente prin recurgerea la fincipiile generale ale dreptului, la diverse metode de rationament juridic, la procedee juridice generale si consacrate. Desi s-ar putea sustine la o apreciere superficiala ca aceasta disciplina pe care o studiem nu ar avea aplicatii practice, la o aliza mai atenta se ajunge la concluzia opusa. Astfel, cunostintele dobandite la teoria generala a dreptului privitoare, spre exemplu, la cele referitoare la litera si spiritul legii, la metodele de interpretare a normelor juridice, la limbajul juridic ori la rationamente - pot duce la solutii corecte, la calificarea justa a unei anumite stari sau fapte, la cercetarea textelor legale ori a practicii judiciare.2.4Definitia Teoriei generale a DreptuluiTeoria generala este disciplina stiintifica ce studiaza ansamblul dreptului, respectiv determinarea lui, articulatiile si esenta lui, alcatuirea si structurarea lui si care elaboreaza instrumentele esentiale si conceptele fundamentale prin care dreptul este gandit, instrumente constand in "norma juridica", "izvorul de drept", "raportul juridic", "tehnica juridica". Din substanta definitiei rezulta urmatoarele aspecte: Teoria generala a Dreptului este o disciplina stiintifica si drdactic-universitara, al carui specific consta in faptul ca cerceteaza genul (dreptul) si nu specia (ramura de drept).-Aceasta disciplina studiaza dreptul privit ca ansamblu, ca sistem.Teoria generala nu este, asadar, o ramura a dreptului.-Teoria Generala a Dreptului eleboreaza categorii, concepte si notiuni fundamentale, specifice intregului sistem de drept care sunt apoi utilizate intr-o manieraspecifica, de ramurile dreptului.-Studiind ramura juridica, tehnica juridica, izvoarele dreptului, raportul juridic, raspunderea juridica etc.-Teoria generala a Dreptului nu le raporteaza la o singura ramura a dreptului, ci esentializeaza si extrage ceea ce este comun si definitoriu pentru ansamblul dreptului.-Teoria generala a dreptului studiaza totodata articulatiile dreptului cu altedomenii ale stiintelor: cu filozofia dreptului, sociologia, politologia,psihologia.2.5Obiectul de cercetareObiectul de cercetare specific al teoriei generale a dreptul il constituie observarea si cercetarea fenomenului juridic, legilor generale ale vietii juridice precum si a categoriilor si notiunilor universal valabile pentru stiinta juridica. Despre obiectul teorie generale a dreptului, Mircea Djuvara scria: "obiectul acestei discipline va fi asadar ceea ce este comun in toate ramurile dreptului, in orice timp si in orice loc" si are menirea "de a pune in lumina cat mai clara realitatea dreptului ca atare, indiferent de manifestarile ei variate in timp si in spatiu ..) pentru ca apoi sa-si puna grava problema a fundamentului lional al idealului de justitie". . Reiese ca planul de abordare este acela al integralitatii si generalitatii dreptului, acesta fiind studiat cu scopul declarat de a-i desprinde conceptele, principiile si legitatile juridice fundamentale. Valorificand cunostintele din celelalte stiinte juridice de ramura, istorice, teoria generala nu este doar suma acestor cunostinte. "Ea este tot asemenea cu un monument arhitectural, de pilda in templu antic. El este compus din pietre care sunt suprapuse si legate intre ele. Studiind numai pietrele nu am studiat monumentul. Monumentul studiat in ansamblul lui are o individualitate cu totul distincta ca aceea a fiecarei pietre care il immpune, fie ea chiar marmora de Carrara".2.6Trasaturile teoriei generale a dreptuluiTrasaturile acestei stiinte juridice sunt pe de o parte comune cu ale celorlalte stiinte despre societate iar pe de alta, specifice. Dintre trasaturile comune enumeram: -caracterul social (studiaza dreptul ca fenomen social) -caracterul filozofic (abordeaza fenomenul juridic pe baza unei anumite conceptii despre lume si viata)-caracterul deschis, permeabil la cercetarile noi efectuate de celalte stiinte.Trasaturile proprii ale acestei discipline si care o plaseaza in randul stiintelor juridice, sunt urmatoarele: -caracterul juridic (cerceteaza dreptul in ansamblul si in latura cu conditiile care ii determina esenta, continutul, pictura si formele exterioare de manifestare)-caracterul general (formuleaza categorii juridice valabile pentru intregul sistem de drept) -caracterul introductiv (este punctul de, plecare pentru studiul celorlalte stiinte juridice, este "alfabetul" acestora)-caracterul interdiciplinar juridic (se afla la confluenta tuturor ramurilor de drept de unde extrage si esentializeaza conceptele, notiunile, principiile etc.). Teoria generala a dreptului a fost apreciata ca fiind nu doar o stiinta care opereaza cu concepte, teorii, principii si legitati dar si ca o arta in masura in care a pretins organului de aplicare a dreptului (jurist, judecator, procuror) pe langa cunostinte talent si maiestrie in a sesiza, a cerceta si a aplica corect, sensul si spiritul legii, litera acesteia. Concluzionand, putem constata ca teoria generala a dreptul poate fi stiintifica si generala in masura in care reuseste sa faca abstractie de particularitatile fiecarei ramuri de drept cat si particularitatile nationale ale dreptului fiecarui stat.2.7Dreptul stiinta, tehnica si artaFiind o stiinta care are ca obiect de cercetare una din componentele majore ale societatii -realitatea juridica- dreptul este o stiinta sociala.stiinta dreptului studiaza juridicul, in toate formele in care se manifesta: existenta si dezvoltarea statului si dreptului; institutiile politice si juridice; corelatiile cu celelalte componente ale sistemului social; cum institutiile juridice influenteaza societatea si cum dezvoltarea sociala influenteaza, la randul sau, juridicul.stiinta dreptului formuleaza principiile generale in temeiul carora sunt structurate mecanismele prin care actioneaza asupra relatiilor sociale.Ca si in cazul celorlalte stiinte sociale, stiinta dreptului opereaza cu notiuni, categorii, concepte, principii, generalizand experienta umana, pe baza unei metodologii specifice.stiinta dreptului cerceteaza conduita umana si dirijeaza comportamentul uman in viata sociala, pornind de la faptul ca oamenii sunt purtatori de drepturi si obligatii in raporturile sociale.stiinta dreptului examineaza si corelatiile normelor juridice cu cele morale si religioase, subliniindu-le, totodata, specificitatea, in pofida numeroaselor interferente cu aite categorii de norme sociale - asupra carora vom reveni, intr-un alt capitol al Cursului - normele dreptului se disting prin aceea ca sunt instituite de stat si sunt garantate, in aplicarea lor, de forta coercitiva a statului.2.8Metodele cercetarii stiintifice a dreptuluiTermenul "metoda" provine din limba greaca unde "methodos" are semnificatia de cale, drum, mod de expunere. Preocuparile pentru perfectionarea metodei au dus la constituirea metodologiei - a teoriei, stiintei despre metoda. La general, metoda poate fi definita drept un ansamblu concertat de operatii intelectuale (ce pot consta in principii si norme) care sunt utilizate pentru cunoasterea unor elemente ale unui fenomen sau a fenomenului in intregul sau.Principalele metode ale cercetarii juridice sunt :METODA LOGICa - in cercetarea fenomenelor juridice complexe se folosesc categoriile, legile si rationamentele logice, (analiza, sinteza, inductia, deductia etc.). Facandu-se abstractie de ceea ce este neesential, intamplator in existenta fenomenului juridic cercetat, se va cauta sa se dezvaluie esentialul, elementele lui caracteristice.METODA ISTORICA - Potrivit acesteia se cerceteaza dreptul sau fenomenuljuridic concret in perspectiva si evolutia sa istorica, de-a lungul diferitelor oranduiri sociale. Se va analiza esenta, formele si functiile dreptului sau fenomenului raportate la etapa istorica pe care o strabate, deoarece va purta amprenta transformarilor istorice ale statului respectiv.METODA COMPARATIVa - Utilizarea acesteia consta in confruntarea diverselor sisteme juridice, a diferitelor institutii juridice, a fenomenelor juridice intalnite intr-o tara sau alta; se vor identifica factorii ce determina trasaturile comune si specifice pentru o mai buna cunoastere a institutiilor similare din alte state si pentru folosirea experientei legislative si judiciare (in masura in care este compatibila, aplicabila, specificului stalului dat). Reguli de utilizare a metodei comparative;-se vor compara doar termenii ce se pot compara;-termenii supusi comparatiei trebuie priviti in dimensiunile si conexiunile lor reale si plasati in contextul soc i al-pol iti c si cultural in care isi au originea;-se va cerceta sistemul izvoarelor dreptului, fapt ce va oferi imaginea pozitiei de ansamblu pentru situarea termenilor supusi compararii;-se tine seama nu numai de sensul initial al normei dar si de evolutia in timp a acestui sens.METODA CERCETaRILOR SOCIOLOGICE CONCRETE - Esenta metodei consta in utilizarea cercetarilor sociologice pentru studierea opiniei publice, studierea eficientei sociale a activitatii diferitor organe de stat, precum si aprecierea gradului de perfectiune a reglementarilor juridice in anumite domenii. Se folosesc pe larg:-sondajul de opinie;-anchetele sociologice;-interviul;-chestionarul etc.METODA STATISTICa - serveste la studiul procesului general de elaborare si aplicare a dreptului mai ales pe cale judiciara.METODA EXPERIMENTULUI - reprezinta introducerea experimentala a unor reglementari juridice novatoare la nivelul unei unitati administrativ-teritonale, regiuni etc. pentru a studia impactul acestora asupra relatiilor sociale, eficienta sau ineficienta lor; precum si aprecierea faptului daca experimentul dat urmeaza a fi perfectionat sau urmeaza a fi aplicat la nivelul intregii tari.METODA PROSPECTIVa - se urmareste descoperirea legitatilor dezvoltarii fenomenelor juridice prin prognoza juridica. Metoda prospectiva se utilizeaza in fundamentarea adaptarii unor noi acte normative, cuprinzand si interpretarea data de organele de aplicare in procesul realizarii actelor date.2.9stiintele ajutatoare (participative)Cunoasterea in profunzime a fenomenului juridic, care se prezinta astazi intr-o deosebita dinamica si complexitate, precum si interpretarea si aplicarea corecta a normelor juridice, nu poate fi realizata de stiinta dreptului fara ca acesta sa faca apel la unele stiinte ajutatoare sau participative, care nu face parte din sistemul propriu-zis al stiintelor juridice.Este locul sa subliniem faptul ca stiintele nu pot exista si nu se pot dezvolta detasate de alte ramuri ale stiintei. Multitudinea de relatii sociale create si amplificate in campul realitatii juridice contemporane, care trebuie studiate si cercetate atent, determina stiinta dreptului sa utilizeze mijloace si metode stiintifice proprii altor categorii de stiinte: stiintele medicale, chimia, fizica, anteopologia, balistica, stiintele economice, matematica, informatica etc.in categoria stiintelor ajutatoare sau participative sunt incluse: criminalistica, medicina legala, sociologia juridica, statistica juridica, logica juridica etc.Aceste discipline sunt, in extrem de numeroase cazuri, indispensabile cunoasterii si cercetarii unor aspecte concrete ale fenomenului juridic, precum si aplicarii corecte a normelor juridice, interpretarii stiintifice si valorizarii corespunzatoare a unor probe si mijloace de proba.Spre exemplu, astazi nu se poate concepte ca stiinta dreptului sa nu apeleze la exceptionalele posibilitati pe care le ofera criminalistica, definita ca stiinta a investigatiei penale. Prin caracterul sau pluridisciplinar, criminalistica a fost una dintre primele stiinte de granita care s-a dezvoltat in stransa legatura cu stiinta dreptului.Criminalistica utilizeaza astazi tehnici moderne de examinare a urmelor si a corpurilor delicte in diferite radiatii, din spectrul vizibil si invizibil, microscopia electronica, identificarea pe baza AND-ului (amprenta genetica), aplicatii ale tehnicii de calcul in identificarea persoanelor dupa urmele papilare (este vorba de tratarea matematica a analizei imaginilor care permite identificarea automata a amprentelor) Statistica judiciara ofera stiintei dreptului concluzii extrem de valoroase si obiectivs prin analizele statistice privitoare la dimensiunea fenomenului criminalitatii, tendintele de evolutie ale acestuia, domenii noi in care se manifesta criminalitatea, forme noi de producere a infractiunilor '(Sfinte organizata, coruptia, traficul de stupefiante, spalarea banilor, criminalitatea informatica etc.).Sociologia politica si sociologia juridica ofera stiintei dreptului pe si concluzii generale rezultate din cercetarea fenomenului politic si juridic prin intermediul procedeelor, metodelor si tehnicilor specifice. La randul sau sociologia juridica recepteaza rezultatele cercetarii concrete a statului si dreptului realizate de stiintele juridice.Interferenta care se creaza intre stiinta dreptului si stiintele sociologice particulare (socilogia politica si sociologia juridica) este -determinata de faptul ca cea dintai (dreptul) studiaza numai o latura a vietii sociale, respectiv fenomenul juridic, pe cand celelalte doua cerceteaza statul si dreptul in special sub aspectul legaturii acestora cu celelalte fenomene sociale.Logica juridica este definita in manualul prof. Petre Bieltz -Bucuresti 1998 - pag. 13 ca: "o disciplina logica relevanta pentru studiul problematicii dreptului si pentru activitatea juridica in general, mai exact, ca disciplina ale carei rezultate sunt semnificative in elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului.2.10.Concluzii1.Teoria generala a Dreptului are o organizare interna logica, capabila sa indeplineasca functia sa de explicare a fenomenului juridic.2.Cunostintele, notinunile si conceptele pe care le extrage din cercetarea globala a fenomenului juridic, sunt sistematizate dupa reguli si tehnici specifice.3.Teoria generala a Dreptului nu inventariaza si nu insumeaza aritmetic cunostintele si rezultatele cercetarii stiintifice dobandite de stiintele juridice particulare (de ramura) sau stiintele juridice ajutatoare (participative).4.Teoria generala a Dreptului patrunde in complexitateafenomenului juridic pentru a ajunge la formularea conceptelor care sunt expresii sintetice ale analizei si cercetarii pe care o desfasoara.5.Conceptele si categoriile juridice elaborate de stiinta dreptului cuprind ceea ce este valabil pentru toate disciplinele de ramuraANEXaReprezentari schematice dupa parerea lui R.Starciuc1.Sistemul general al stiintelor2.stiintele juridice3.Reprezentarea schematica a obiectului de studiu al teoriei generale a dreptuluiBibliografie1.Dumitru Maziliu, C, editia a II-a, Bucuresti 20002.Dr. Carmen Popa, Teoria Generala a Dreptului, Bucuresti 20013.Roman Starsciuc, Teoria Generala a Dreptului, Reprezentari schematice si comentarii, Chisinau 20044.G.W.F. Hengel, Principiile filozofiei dreptului, Bucuresti 19965.Costica Voicu, Teoria Generala a Dreptului, ed a III-a , Bucuresti 20016.M. Djuvara, Teoria Generala a Dreptului,Cluj7.Nicolae Popa,Prelegeri de sociologie juridica, Bucuresti,1983