Psihiatrul american Jürgen Reusch distingea, pe la jumatatea secolului trecut, 40 de discipline din perspectiva carora ar putea fi studiata comunicarea. Ceea ce a devenit limpede, cu timpul, este faptul ca studierea unui fenomen atit de complex nu se poate epuiza in spatiul nici uneia dintre ele.
Aceasta stare de lucruri forteaza la o stricta delimitare a oricarui demers de acest fel, in sensul unei optiuni clar formulate si constant urmarite, privind perspectiva din care se studiaza fenomenul prins sub numele de “comunicare”.
Comunicarea. Avem de-a face cu un termen ambiguu, utilizat pentru a evoca lucruri/situatii dintre cele mai diverse. Doua utilaje comunica (unul transmite un semnal si declanseaza la celalalt executarea unei operatii), doua vai comunica printr-un defileu, doua incaperi comunica printr-o usa, doua generatii comunica prin intermediul genelor. Urcind o treapta intr-o ierarhie imaginara a intelesurilor termenului, vom spune ca animalele comunica intre ele sau cu omul.
Deja, in aceste cazuri, fata de cele din prima enumerare, se poate constata existenta semnificarii. Cind insa vorbim despre comunicarea dintre oameni, avem o activitate de creare de semnificatii, mereu noi, uneori surprinzatoare (desi niciodata in afara sistemului, adica a codului!).
Apare procesul de semioza, cel definit de Peirce drept "actiune, influenta care constituie sau implica o cooperare intre trei subiecti - de exemplu, un semn, obiectul sau si interpretantul sau - asa incit o astfel de influenta sa nu poata fi redusa la o actiune intre perechi de subiecti". Ca activitate umana, comunicarea este un proces continuu si dinamic: ea are la baza atitudini care sint intentionale si care implica ideea de schimb.
Relatia dintre comunicare si semiotica
label
Referate
calendar_month
2011-03-28, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:59
history_edu
Stoica
