Dumnezeiasca Scriptura nu este interesata de o lume neutra de obiecte; intreg universul este creat de Cuvantul lui Dumnezeu (Fac. 1; In. 1). Este un mesaj, o revelatie a slavei lui Dumnezeu, un dar pentru om ca sa-l admire si sa-l aprecieze ca un semn al maririi si bunatatii lui Dumnezeu. Iata, deci, ca intreaga creatie reprezentata si culminata de om sta in fata lui Dumnezeu si poate sa-L adore ,,in adevar” (In. 4, 24) si sa gaseasca ,,odihna” in El (Mt. 11, 28). Dar aceasta poate sa-L si respinga si astfel sa intunece si sa contamineze lumea cu toate consecintele acestei decizii. ,,Viata si moarte ti-am pus Eu astazi inainte, si binecuvantare si blestem. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai” (Deut. 30, 19).



Lumea este intotdeauna pentru om si a omului. Relatia lui cu lumea este decisiva pentru relatia lui cu Dumnezeu si invers. Pentru om lumea este un dar binecuvantat daca el o recunoaste ca si creatia lui Dumnezeu, dar este si mesaj. Omenirea, revoltandu-se impotriva Creatorului, se condamna pe sine si atrage lumea, pamantul incredintat intregii rase umane, in mizerie si intuneric (Rom. 8, 20-22). Omul, cazand in pacat, a avut drept urmare deformarea profunda a fundamentului moral, slabind puterea sa de stapanire asupra naturii, asupra lumii. Dupa conceptia teologica crestina, prin neascultarea fata de porunca divina, s-a distrus armonia intre creatie si Creator (Fac. 3, 18), fortand omul sa culeaga spini si palamida, iar natura sa geama in nadejdea mantuirii (Rom. 8, 19, 23). Teilhard de Chardin, in interpretarile sale teologice, arata ca natura este activa, iar universul se straduieste sa atinga gradul cel mai inalt de perfectiune.

Desi omul si lumea au cazut, totusi voia lui Dumnezeu de mantuire este mai mare. ,,Lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o” (In. 1, 5).Marele adevar despre lume care arunca lumina asupra tuturor este ca ,,Dumnezeu asa a iubit lumea incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (In. 3, 16). Dumnezeu, prin nesfarsita Sa iubire proniatoare, coboara la noi si ne vindeca prin insasi introducerea Logosului divin in organismul suferind al fapturii noastre. Omul a fost restaurat in Iisus Hristos, si lumea, de asemenea, a capatat prin Hristos o destinatie noua.