Evul Mediu a fost o era care nu a avut si nu are o presa prea buna in istorie. A fost multa vreme sufocat intre admiratia pe care europeanul a avut-o pentru excelenta culturii clasice, greco-romane si resuscitarea ei in Renastere, urmata de epoca - de asemenea stralucita pentru cultura europeana - a rationalismului si apoi a increderii manifestate in secolul Luminilor in virtutile ratiunii: nu numai de a descoperi adevarul, dar si de a transforma societatea intr-un sens benefic.
A trebuit sa treaca o vreme pina cind Romantismul sa reabiliteze Evul Mediu, cu valorile lui sentimentale si artistice. Din acel moment, de pe la inceputul secolului al XIX-lea, aceasta epoca si-a aflat un loc echilibrat in sistemul de valori al trecutului. Totusi, gindindu-ne bine, nu putem nega ca fata de Evul Mediu, pastram o usoara rezerva, in raport cu admiratia pe care o nutrim in continuare clasicitatii, fie antice, fie moderne si ca aceasta rezerva, chiar daca a fost corectata prin recuperarea pe care au savirsit-o romantismul si istorismul care au urmat, si-a avut ratiunile sale.
In cadrul acelei actiuni de recuperare, istoriografia a constatat, cu oarecare surpriza, ca Evul Mediu nu a fost o cezura intunecata in civilizatia europeana si ca in acest cadru se formase – uneori greu identificabila - matricea multora dintre ideile si fenomenele societatii moderne. Unii au mers pina la a spune ca, de fapt, o veritabila Renastere a inceput cu doua-trei secole mai devreme, chiar daca mai modesta decit aceea, rasunatoare, din Italia secolelor XIV-XVI.
Rolul suveranului in lumea orientala
label
Referate
calendar_month
2010-11-19, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
PROF UNIV LILIANA SUCIU
