Cum se face o teza de licenta

label Seminarii autorenew 2025-09-29, 16:57
Candva, universitatea era o universitate de elita. Se orientau spre ea numai fiii de licentiati. Cu rare exceptii,
cine studia avea tot timpul la dispozitie. Universitatea era conceputa pentru a fi urmata cu rabdare, un pic de timp pentru studiu si un pic pentru "sanatoasele" petreceri goliardice ori, mai curand, pentru activitati in organisme reprezentative.

Cursurile erau prestigioase conferinte, apoi studentii cei mai interesati se retrageau cu profesorii si cu asistentii
in lungi seminarii, cu zece, cincisprezece persoane maximum. Si azi, in multe universitati americane, un curs nu depaseste niciodata zece sau douazeci de studenti (care platesc din belsug si au dreptul de a "uza" de profesor cat vor pentru a discuta cu el). in universitati precum Oxford exista un profesor, numit tutore, care se ocupa de teza de cercetare a unui grup foarte redus de studenti (se poate intampla sa aiba in grija doar unul sau doi pe an) si le urmareste zi de zi munca.

Daca situatia italiana ar fi asa, aceasta carte nu si-ar mai avea rostul chiar daca unele din sfaturile pe care ea le da ar putea sa foloseasca si studentului "ideal'" conturat mai sus. Dar universitatea italiana este astazi o universitate de masa. Aici ajung studenti din toate categoriile, proveniti de la toate tipurile de scoli medii, care se inscriu la filosofie ori la limbi clasice provenind de la o institutie tehnica unde nau facut niciodata greaca si nici macar latina. Iar dacai adevarat ca latina e prea putin de folos pentru multe tipuri de activitate, ea foloseste mult celui care face filosofie sau litere.



Unele cursuri au mii de cursanti. Profesorul cunoaste bine, ori nui cunoaste, vreo treizeci din ei care urmeaza cu
o frecventa mai mare, cu ajutorul colaboratorilor sai (cu bursa, cu contract, angajati pentru a face exercitii) reuseste sa lucreze oarecum asiduu cu vreo suta dintre ei. Printre acestia, exista multi cu stare, crescuti intro
familie culta, in contact cu o ambianta culturala activa, caresi pot permite calatorii de studii, merg la festivaluri
artistice si teatrale, viziteaza tari straine. Exista, apoi, ceilalti. Studenti care poate lucreaza si isi petrec la oficiul de stare civila al unui orasel de zece mii de locuitori unde exista doar papetarii.

Studenti care, deceptionati de universitate, au ales activitatea politica si urmeaza un alt tip de formatie, dar care mai devreme sau mai tarziu vor trebui sa se supuna obligatiei tezei de licenta; studenti ftarte saraci care, trebuind sa aleaga un examen, calculeaza costul diferitelor texte cerute si, spunandu-si "acesta este un examen de douasprezece mii de lire", aleg intre doua optiuni pe aceea care costa mai putin. Studenti care rareori vin la curs si se straduiesc sa gaseasca loc in aula foarte aglomerata; si, la sfarsit, ar vrea sa discute cu profesorul, dar e o coada de vreo treizeci de persoane si trebuie sa ia trenul, fiindca nu se pot opri la un hotel. Studenti carora nu lea spus
niciodata nimeni cum se cauta o carte la biblioteca si la care biblioteca; care adesea nici nu stiu ca pot gasi o
carte la biblioteca din orasul lor sau ignora cum se obtine o legitimatie pentru imprumut.

Sfaturile acestei carti sunt valabile mai ales pentru ei. Tot asa cum sunt valabile pentru un student de la scoala
medie superioara care se apropie de universitate siar vrea sa inteleaga cum functioneaza alchimia tezei.