Doua saptamani pana la termenul-limita de inscriere in programul de burse Orizonturi Deschise
calendar_month 02 Iun 2011, 00:00
Incepute la 15 aprilie 2011, inscrierile in programul de burse Orizonturi Deschise, lansat acum patru ani de Fundatia Dinu Patriciu, vor continua pentru inca doua saptamani, pana la data de 15 iunie 2011, inclusiv.
Orizonturi Deschise este cel mai amplu program national de burse private, oferite studentilor romani acceptati intr-un program de master sau de doctorat la o universitate internationala de prestigiu.
Dintre cele 100 de burse oferite anual de catre Fundatia Dinu Patriciu, cu o valoare individuala de 15.000 USD, programul va acorda anul acesta 72 de burse noi, alaturi de alte 28 pentru bursierii din anii trecuti cu un program de studii mai mare de un an si care au avut rezultate academice foarte bune. Cele 72 de burse noi se acorda in stiinte economice, stiinte socio-umane, stiinte exacte, inginerie si IT, medicina, biologie si stiintele mediului, arhitectura, design si arte plastice.
In acest moment, cu doua saptamani inainte de termenul limita pentru inscriere, media de varsta a aplicantilor este de 26 de ani, 64% fiind fete si 36% baieti. Un procent covarsitor de 92% dintre aplicanti solicita o bursa pentru un program de master (inclusiv MBA), restul de 8% pentru doctorat.
Conform candidaturilor, universitatile care au deschis anul acesta portile pentru studentii romani figureaza printre primele 10 in prestigiosul Top QS: University of Cambridge, Harvard University, University College of London, University of Oxford, Imperial College London. La fel ca anul trecut, destinatia de studiu cea mai atractiva este Marea Britanie (aproximativ 52% dintre candidaturi), urmata de Olanda (aproximativ 16%), Spania si SUA (6% fiecare). Ceilalti candidati au optat pentru Elvetia, Franta, Suedia, Finlanda, Danemarca, Italia si Belgia. Cea mai mare concurenta se inregistreaza pe domeniul stiintelor socio-umane, un alt aspect care se pastreaza de la an la an.
In perioada 16 iunie - 16 iulie 2011, dosarele de candidatura vor fi evaluate de un juriu independent si eterogen, printre membrii caruia se numara: Liviu Voinea - membru fondator al Grupului de Economie Aplicata, Catalin Marinescu – presedintele Autoritatii Nationale de Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), Napoleon Pop – Centrul de Cercetari Financiare si Monetare “Victor Slavescu”, Magda Barascu – editor hotnews.ro si euractiv.ro, Radu Gologan – presedintele Societatii de Stiinte Matematice din Romania, Marian Stas – Fundatia Codecs pentru Leadership, Diana Elena Neagu, Mariuca Morariu si Mircea Crisbasanu – bursieri Orizonturi Deschise 2008.
“Acum patru ani am initiat programul Orizonturi Deschise pentru a avea in Romania viitori specialisti instruiti la cele mai bune universitati din lume. Tot de atat timp, beneficiarii nostri se intorc in tara si se implica in lumea afacerilor, in cea academica, devin antreprenori sau dezvolta mediul neguvernamental, ajutandu-ne sa vedem valoarea autentica a programului”, a declarat Tincuta Baltag, Director General al Fundatiei Dinu Patriciu.
Inscrierile se mai pot face pana la 15 iunie online (https://candidatiorizonturideschise.fundatiadinupatriciu.ro), iar dosarele de candidatura se vor depune pana la aceeasi data limita la sediul fundatiei (Cladirea Lakeview, Bulevardul Barbu Vacarescu 301 - 311, etaj 14, sector 2, Bucuresti).
Un element de noutate in program, anul acesta, il reprezinta clauza contractuala prin care beneficiarii burselor care nu-si respecta angajamentul de a se intoarce in tara dupa absolvire (pentru o perioada de timp cel putin egala cu durata studiilor finantate) se obliga sa returneze Fundatiei Dinu Patriciu bursa si penalitati in cuantum de 50% din valoarea acesteia.
Aceasta masura este menita sa descurajeze candidaturile celor care nu doresc sa se intoarca in Romania, facand astfel posibila oferirea mai multor burse pentru tinerii care inteleg scopul programului – acela de a pregati profesionisti care vor contribui la dezvoltarea societatii romanesti dupa finalizarea studiilor. Toate sumele returnate ca urmare a acestei clauze vor fi utilizate pentru derularea de programe educationale.
Noutati