Fundatia Dinu Patriciu a anuntat bursierii pentru anul 2011-2012
calendar_month 18 Iul 2011, 00:00
Fundatia Dinu Patriciu a dat astazi publicitatii listele cu bursierii acceptati in cadrul programelor sale Orizonturi Deschise si Inventeaza-ti Viitorul!, pentru anul scolar si universitar 2011-2012. Acestea pot fi consultate pe site-ul fundatiei, www.fundatiadinupatriciu.ro.
Aflat in cel de-al patrulea an de desfasurare, Orizonturi Deschise este cel mai amplu program national de burse private oferite studentilor romani acceptati intr-un program de masterat sau de doctorat la o universitate internationala de prestigiu. Dintre cele 100 de burse oferite anual, cu o valoare individuala de 15.000 USD, programul a pus la dispozitie anul acesta 72 de burse noi, alaturi de alte 28 pentru bursierii din anii trecuti cu un program de studii mai mare de un an si care au avut rezultate academice foarte bune.
18 burse noi au fost acordate pentru stiintele socio-umane si alte 18 ingineriei, stiintelor exacte si IT. Din cele 18 burse disponibile pentru domeniul stiintelor economice, juriul a acordat 17, iar din cele 7 burse disponibile pentru medicina, biologie si stiintele mediului, a acordat 6. Pentru arhitectura, design si arte plastice s-au acordat 6 burse, iar pentru alte domenii 5 burse.
Anul acesta, programul Orizonturi Deschise a inregistrat 248 de candidaturi eligibile, mai mult de jumatate dintre candidati fiind admisi in primele 100 universitati din lume, iar 15% dintre ei la cele mai bune 10 universitati din lume. Mai bine de 90% dintre acestia au optat pentru programe de masterat si MBA-uri, restul pentru programe doctorale.
Dintre candidati, 68% au fost fete, iar 32% baieti. Peste 50% dintre acestia merg la studii in Marea Britanie, aproximativ 17% in Olanda si cate 6% in Spania si SUA. Restul candidatilor au ca destinatie de studiu Elvetia, Franta, Suedia, Finlanda, Danemarca, Italia si Belgia.
Evaluarea candidaturilor a fost facuta de catre un juriu independent, format din personalitati romane in domeniile in care se acorda bursele. Componenta acestuia este disponibila de asemenea pe site-ul fundatiei, www.fundatiadinupatriciu.ro.
si programul Inventeaza-ti Viitorul! si-a anuntat bursierii. De asemenea in al patrulea an de desfasurare, Inventeaza-ti Viitorul! se adreseaza elevilor de liceu si studentilor cu rezultate scolare foarte bune, dar care provin din familii cu resurse financiare modeste. Comisia de evaluare a programului a decis sa acorde 4.000 de burse elevilor de liceu, urmand ca lista studentilor bursieri sa fie publicata la data de 1 octombrie 2011. Cei 4.000 de elevi bursieri vor primi cate o bursa de 200 de lei pentru fiecare luna a anului scolar 2011-2012.
Anul acesta, 81% dintre bursieri sunt fete si 19% baieti. Media scolara a bursierilor nou intrati in program este de 9,92, iar venitul mediu pe membru de familie este de 184,46 lei. La situatia pe judete, cei mai multi bursieri provin din Suceava (8%), Olt si Dolj (7%), Alba si Neamt (5%).
“Pentru anul scolar 2011-2012, peste 3.000.000 euro din bugetul anual al fundatiei sunt directionati catre aceste doua programe de burse. Scopul lor comun este de a sustine educatia romaneasca, iar apoi fiecare dintre cele doua vizeaza un set diferit de obiective. Vrem sa dam Romaniei cei mai buni specialisti, formati la cele mai prestigioase universitati din lume si in paralel luptam impotriva abandonului scolar, cauzat mai ales de lipsurile financiare de acasa”, a declarat Tincuta Baltag, Director General al Fundatiei Dinu Patriciu.
Despre Fundatia Dinu Patriciu
Fundatia Dinu Patriciu este o organizatie neguvernamentala, care sprijina si promoveaza educatia, in toate formele sale, ajutand la formarea unor indivizi cu un pronuntat spirit de initiativa, cu o constiinta civica deosebita si un real simt al responsabilitatii. Fundatia isi propune astfel sa contribuie la transformarea societatii romanesti intr-o societate de cetateni creativi si responsabili, care au capacitatea de a face propriile alegeri.
Cu un buget anual de peste 7 milioane USD, fundatia dezvolta programe ample precum: „Inventeaza-ti Viitorul!”, „Orizonturi Deschise”, „Sponsorizeaza un Copil”, „Educatia Merita”, „Gala Premiilor in Educatie” si isi propune sa contribuie la revitalizarea valorilor sistemului educational romanesc. Pentru mai multe detalii privind programele dezvoltate de Fundatia Dinu Patriciu accesati: www.fundatiadinupatriciu.ro.
Noutati