Burse AUF

label Burse autorenew 29 Sep 2025, 16:53
Agentia Universitara a Francofoniei (AUF) este o institutie multilaterala ce reuneste universitati publice si private, centre si institute de cercetare, precum si retele institutionale din tarile membre ale Organizatiei Internationale ale Francofoniei. AUF are ca obiectiv colaborarea si solidaritatea intre institutiile universitare francofone, in primul rnd a celor din Africa, lumea araba, Asia de Sud-Est, Europa Centrala si de Rasarit si Caraibe, contribuind totodata la dezvoltarea invatamntului superior si a cercetarii. Agentia Universitara a Francofoniei este prezenta in 35 de tari, prin intermediul birourilor regionale, centrelor de informare, numeroaselor campusuri, precum si a institutelor de formare. Programul de mobilitati stiintifice si universitare al AUF ofera burse att pentru studenti ct si pentru cadre didactice si cercetatori. Pentru studenti exista burse de formare (initiala sau pentru cercetare) si burse pentru stagii (culturale sau profesionale). Bursele de formare initiala permit studentilor universitatilor membre AUF efectuarea totala sau partiala a studiilor la nivelul ciclului al doilea sau al treilea (studii aprofundate, master, sau echivalente) intr-o alta tara dect cea de origine. Durata lor este de unul pna la doua semestre (6-10 luni). Bursele de formare pentru cercetare sunt acordate doctoranzilor in vederea pregatirii si sustinerii tezei de doctorat. Durata acestora este de un an universitar, reinnoibil in functie de rezultatele obtinute. Intr-un an universitar stagiul este de 10 luni, in doua perioade consecutive: una de 3 7 luni in tara de destinatie si una in tara de origine. Bursele pentru stagii culturale sunt destinate studentilor din ciclul 2 sau 3 ai programelor sustinute de AUF, avnd ca obiectiv perfectionarea cunostintelor lor culturale asupra unei alte tari francofone si, daca este cazul, a nivelului lor de stapnire a limbii franceze. Bursele pentru stagii profesionale sunt destinate studentilor programelor sustinute de AUF la sfrsitul ciclul 2 sau 3, cu scopul de a le permite contactul direct cu lumea afacerilor sau dezvoltarea aptitudinilor necesare pentru obtinerea unui loc de munca adecvat pregatirii lor.