Centrul Educatia 2000+ anunta lansarea programului de burse pentru studii de masterat in stiinte politice la Universitatea Manchester din Marea Britanie, pentru anul de studiu 2007-2008.
Programul este finantat de Open Society Institute, Foreign and Commonwealth Office si Universitatea Manchester.
Candidatii trebuie sa fie absolventi ai unei institutii de invatamant superior pana in luna august 2007, sa aiba varsta cuprinsa intre 23 si 35 ani, sa cunoasca bine limba engleza si sa nu fi obtinut titlul de doctor. Bursele se acorda pentru domeniile stiinte politice (stiinte politice europene si politici, guvernare si politici publice si teorie politica), stiinte politice internationale (economie politica internationala si relatii internationale) si drepturile omului (stiinte politice si drept).
Durata cursurilor este de un an. Bursele acopera cheltuielile de transport, taxele de scolarizare si cheltuielile lunare de intretinere. Selectia candidatilor va fi realizata pe baza dosarului, a unui interviu si a unui test de verificare a cunostintelor de limba engleza. Data limita de depunere a dosarelor este 16 februarie.












