Universitatea Spiru Haret Bucuresti, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine - Lingvistica comparata si analiza constrastiva
n cadrul Facultatii de Limbi şi Literaturi Straine se organizeaza studii demasterat, cursuri de zi, la specializarea LINGVISTICA COMPARATA ŞIANALIZA CONTRASTIVA, cu durata de 3 semestre.Fiind singurul cu acest profil n contextul academic romnesc, masteratul seadreseaza tuturor absolventilor Facultatilor de Limbi şi Literaturi Straine şi celor deFilologie, interesati sa se perfectioneze n domeniul lingvisticii comparate şianalizei contrastive.Masteratul axat pe problematica lingvisticii comparate şi analizei contrastiveare ca obiectiv specializarea absolventilor admişi pentru a frecventa acest programn componentele teoretice şi aplicative ale comparatiei dintre limbile naturale, nprincipal legate de universaliile lingvistice, pe de o parte, şi de elementeleparticulare specifice fiecarei limbi analizate, pe de alta. Acest program de studiimasterale presupune cunoaşterea celor mai recente concepte, modele şi curente dincadrul cercetarilor lingvistice actuale n plan mondial. De asemenea el presupune ofoarte buna cunoaştere a cel putin doua limbi (dintre una poate fi cea materna)astfel nct cursantii sa aiba capacitatea de a izola trasaturile comune ale limbilorcontrastate distingnd , totdata şi proprietatile specifice fiecareia din limbi.Prin disciplinele prevazute n planul de nvatamnt, cursul de masteratpermite obtinerea cunoştintelor teoretice şi a abilitatilor practice pentru acreditareanationala şi internationala ca specialist n lingvistica comparata şi analizacontrastiva.Colectivul didactic implicat n realizarea planului de nvatamnt la cursul demasterat este format din specialişti reputati, cunoscuti n tara şi n strainatate.Masteratul se desfaşoara pe parcursul a trei semestre, cuprinznd cte 14saptamni didactice, n semestrele I şi II şi 12 saptamni didactice + 2 saptamnipentru finalizarea disertatiei, n semestrul al III-lea, urmate de verificari, colocvii şiexamene. Se va finaliza printr-o lucrare de masterat (disertatie originala),continnd elemente bazate pe cercetarea ştiintifica. Lucrarea va fi elaborata ncursul celui de al III-lea semestru şi sustinuta la sfrşitul acestuia.Predarea se face n limba romna.Dupa absolvirea celor trei semestre ale cursului de masterat şi dupasustinerea disertatiei, se va acorda absolventilor Diploma de master: Lingvisticacomparata şi analiza contrastiva.Disciplinele cuprinse n planul de nvatamnt pentru cursul de masterat suntacoperite cu bibliografia didactica necesara (tratate, enciclopedii, cursuriuniversitare, dictionare bilingve, enciclopedice, dictionare speciale /de sinonime,omonime, antonime ş. a. / pusa la dispozitia cursantilor.Facultatea de Limbi şi Literaturi Straine dispune de o biblioteca proprie cuo sala de lectura spatioasa care se afla n aceeaşi cladire, precum şi de un laboratormultimedia destinat studierii limbilor straine. Laboratorul este dotat cu calculatoaremultimedia performante, monitoare cu Transparent Language şi Enciclopediipentru limbile engleza, franceza, germana, spaniola, rusa, latina şi romna.Pentru nscriere sunt necesare urmatoarele :- cerere tip de nscriere la studii masterat;- curriculum vitae ;- copie legalizata dupa certificatul de naştere ;- copie legalizata dupa certificatul de casatorie (daca este cazul) ;- copie dupa buletinul de identitate sau cartea de identitate ;- diploma de bacalaureat , n original sau copie legalizata :- diploma de studii universitare de lunga durata şi foaia matricola, noriginal ;- adeverinta medicala ;- 3 foto tip buletin.Taxa de nscriere pentru admiterea la MASTERAT este de 600.000 lei (60RON)Taxa de şcolarizare pentru programul de masterat este de 18.000.000 lei(1.800 RON) ; şi se achita n trei rate :prima rata 6.000.000 lei (600 RON) pna la 1 octombrie 2005a doua rata 6.000.000 lei (600 RON) pna la ianuarie 2006a treia rata 6.000.000 lei (600 RON) pna la 1 octombrie 2006nscrierile pentru admitere la studiile de masterat se fac n perioada iulie-15septmbrie 2005, la secretariatul facultatii.Admiterea la masterat are loc n perioda 16 25 septembrie 2005.Interviul de admitere va fi organizat pe baza tematicii alaturate.