DOCTORAT FIZIOLOGIA PLANTELOR, FACULTATEA DE AGRICULTURA, UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA IASI
3/3827
calendar_month 08 Aug 2007, 00:00
Localitatea: Iasi

Universitatea: Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara

Facultatea: Facultatea de Agricultura

Contact:

adresa: Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3, Iasi, 700490

telefon: 0040 232 274933 0040 232 274956 0040 232 275070

fax: 0040 232 260650

web: www.univagro-iasi.ro

email: rectorat@univagro-iasi.ro

Descriere:

Doctoratul este organizat cu si fara frecventa, se desfasoara in baza unui
regulament propriu elaborat potrivit legilor in vigoare si se incheie cu o teza
sustinuta public si evaluata de o comisie de specialisti aprobata de Senatul
USAMV Comisia este compusa dintr-un presedinte, conducatorul de doctorat si trei
referenti oficiali, specialisti cu activitate stiintifica deosebita, cu titlu
de doctor in domeniu, profesori universitari, conferentiari universitari,
academicieni, cercetatori stiintifici principali gradul I/II din tara sau din strainatate,
dintre care 2 nu functioneaza in cadrul USAMV.

Titlul stiintific de doctor se acorda de catre USAMV si se confirma de catre
Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor
Universitare. Diploma de doctor se acorda de USAMV pe baza ordinului
Ministrului Educatiei si Cercetarii.

Locuri: 9 buget, 30 taxa

Profesori:

- Prof.dr. Constantin Milica

Admitere:

1. Admiterea candidatilor la
doctorat, indiferent de forma in care se organizeaza, se face prin concurs, pe domenii
de doctorat, organizat de I.O.S.U.D., de regula, inainte de inceperea anului
universitar.

2. Numarul locurilor, pe forme de
invatamant, se repartizeaza anual de catre M.Ed.C., la propunerea Senatului universitatii

3. Perioada de inscriere a candidatilor:
3-21 septembrie 2007; sustinerea probelor de
concurs: 24-26 septembrie 2007. Dupa caz, se poate
organiza a doua sesiune de admitere la sfarsitul semestrului I.

4. Pentru inscrierea la concursul
de admitere la doctorat, candidatii vor prezenta la Prorectorat, in termenul
stabilit, un dosar cu urmatoarele acte:

- Cerere tip de inscriere, ce se procura de la secretariat Prorectorat;

- Copii legalizate dupa urmatoarele acte: certificatul de nastere, certificatul
de casatorie (daca este cazul) sau de eventuala schimbare a numelui, diploma de
bacalaureat sau echivalenta cu aceasta, diploma de invatamant superior (sau
echivalenta) insotita de foaia matricola.

- Curriculum vitae si lista lucrarilor stiintifice publicate de candidat (daca
este cazul);

- Fisa de inscriere, care cuprinde datele necesare pentru evidenta
candidatilor;

- Chitanta de plata a taxei de concurs, ce se stabileste anual de catre Senat,
cu minimum 2 saptamani inainte de desfasurarea concursului. Salariatii
universitatii sunt scutiti de aceasta taxa.

5. (1) Au dreptul sa participe la
concursul de admitere la doctorat numai absolventii studiilor universitare de
masterat.

(2) Absolventii invatamantului universitar cu diplome de licenta sau
echivalente eliberate pana in anul absolvirii primei promotii de licenta
organizate in conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004 au dreptul sa
participe la concursul de admitere la doctorat si fara sa fi absolvit ciclul de
studii universitare de masterat.



(3) Inscrierea la concursul de admitere la studii universitate de doctorat intr-un
domeniu specific se poate face indiferent de domeniul in care a fost dobandita diploma
de licenta sau masterat. Cunostintele specifice domeniului de studii doctorale
se verifica, pe baza bibliografiei, prin concursul de admitere.

(4) Candidatii la concurs trebuie sa fi avut pe parcursul studiilor universitare
de licenta si masterat rezultate profesionale bune ai foarte bune.

(5) Nu se accepta inscrierea si efectuarea doctoratului intre rude de gradul I
si alte grade de rudenie apropiate.

6. Concursul de admitere se desfasoara
sub forma de colocviu, pe baza unei tematici ai a bibliografiei specifice
anuntate in timp util si a unui examen de competenta lingvistica pentru o limba
de circulatie internationala.

7. (1) Colocviul de admitere se
sustine pe domenii de doctorat, in fata unei comisii, formate din 3-7 membri,
propusa de catre biroul consiliului facultatii si aprobata de catre Biroul
Senat.

(2) Din comisii fac parte conducatori de doctorat, specialisti in domeniu care
au titlul de doctor si gradul didactic de cel putin conferentiar sau cercetator
stiintific gradul II, presedinte fiind Decanul facultatii de care apartine
domeniul de doctorat.

(3) Candidatii la admitere se apreciaza cu note de la 1 la 10, analizandu-se
nivelul de cunoastere a problematicii domeniului de doctorat si capacitatea de
a-si asuma initiative teoretice, experimentale si metodologice.

(4) Rezultatul concursului se consemneaza intr-un proces verbal, care se depune
la Prorectorat in 24 ore de la incheierea concursului.

(5) Admiterea la doctorat se face in ordinea descrescatoare a mediilor obtinute
de catre candidati la concursul de admitere, in limita locurilor scoase la
concurs, prin hotararea Comisiei de admitere. Media minima de admitere este
8,00.

(6) Validarea si inmatricularea candidatilor admisi se face incepand cu prima
zi a anului universitar, prin ordinul Rectorului universitatii.

8. Candidatii care au fost exmatriculati
de la studii universitare de doctorat au dreptul sa se inscrie la un nou
concurs de admitere numai pe locuri cu taxa, indiferent de forma de invatamant.

9. Un doctorand poate fi sustinut
de la bugetul de stat numai un singur ciclu de studii universitare de doctorat,
indiferent de forma urmata. Al doilea doctorat se face numai in regim cu taxa.

Pentru detalii suplimentare sau nelamuriri va rugam sa contactati Secretariatul
Prorectorat:

Secretar: Ing. Carmencita Vintu

Telefon: 0232 407410

E-mail: secr_did@univagro-iasi.ro