TOPUL CELOR MAI CAUTATE MASTERE DIN ROMANIA

calendar_month 10 Aug 2007, 00:00
Economia ramane in top
La Academia de Studii Economice din Bucuresti, absolvirea unui master conduce la obtinerea diplomei de master si asigura formarea pe specializari inguste, cursantii dobandind cunostinte avansate si competente de analiza si sinteza, specifice functiilor de conducere din fiecare domeniu. Absolventii acestui ciclu sunt economisti de conceptie.
Este asigurat studiul prin salile de curs, seminar si laborator ale Academiei de Studii Economice Bucuresti (amfiteatre, sali de seminar-dezbatere, laboratoare, biblioteci, etc), si nu se apeleaza la spatii de invatamant din exterior.
Programul de master MODELE DE EXCELENTA IN AFACERI beneficiaza si de sprijinul logistic, informational si managerial al Centrului Romano-American de Excelenta in Afaceri din cadrul ASE si al companiilor partenere.
Asa cum se intituleaza si masterul, cursurile se refera la o multitudine de aspecte legate de managementul proiecte. Citeva din cursurile care se fac sunt: Managementul Financiar al Proiectelor, Controlul si Calitatea Proiectelor, Managementul Proiectelor Informatice, Statistica pentru managementul proiectelor, Sisteme informatice pentru managementul proiectelor, Organizare si resurse umane in proiecte, etc.
Pentru anul universitar 2007/2008 Masterul de Guvernanta Publica Europeana a propus scoarea la concurs un numar de 100 locuri, pentru un masterat cu o durata de trei semestre.
La concursul de admitere la masterat se pot inscrie cetateni romani, ai altor state membre ale Uniunii Europene si a Confederatiei Elvetiene, absolventii cu diploma de licenta sau echivalenta acesteia, indiferent de specializarea, profilul, institutia si anul in care au obtinut diploma.
Un cursant poate urma in Academia de Studii Economice din Bucuresti in paralel maxim doua programe de master in timpul unui ciclu de pregatire, doar daca un program este on-line.
Jurnalism si Studii Politice, pe locul doi
Fie ca e vorba de Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Bucuresti, sau de SNSPA, aceste masterate sunt foarte cautate intrucat ofera oportunitatea reconversiei profesionale. Ele sunt accesibile atat absolventilor facultatilor in cauza, precum si celor cu studii economice, de litere, limbi straine sau europene.
In prezent, Facultatea de Jurnalism ofera o gama larga de masterate, de la Managementul institutiilor mass-media, Stiintele Comunicarii, Campanii de comunicare, Productie multimedia si audio-video pana la Jurnalism tematic, Studii canadiene, Comunicare si resurse umane (proiect).
Pe de alta parte, masteranzii FJSC vor putea beneficia de programele Agence Universitaire de la Francophonie, ale Ministerului Educatiei, Erasmus si Leonardo pentru efectuarea unor stagii in strainatate de un semestru sau de un an in Franta, Belgia, Spania sau Suedia.
Oferta universitara pentru 2007-2008 este de 55 de locuri subventionate de la buget, si 100 cu taxa. In cazul aplicantilor pentru un masterat la distanta, numarul de locuri, exclusiv cu taxa, este de 200.
Politehnica Bucuresti ofera un numar de 1620 de locuri subventionate de la buget pentru viitorii masteranzi, si inca 355 de locuri cu taxa. Planul de invatamant cuprinde atat discipline de cunoastere avansata in cadrul domeniului de studii universitare de masterat, cat si module de pregatire complementara necesare pentru o insertie rapida a absolventului de studii universitare de masterat pe piata muncii.
Cei interesati pot aplica pentru masterate in domeniile Sisteme elctroenergetice performante, Dezvoltare durabila, Imagini, forme si inteligenta artificiala, Comunicare manageriala industriala si social-politica sau Gestiunea afacerilor industriale in contextul integrarii in UE, avand posibilitatea de a alege dintr-un total de 89 de masterate.
La SNSPA, studiile postuniversitare oferite de Facultatea de Stiinte Politice asigura pregatirea pentru urmatoarele profesii: consilier, expert parlamentar, analist si documentarist politic pentru institutii guvernamentale sau pentru administratia locala, partide politice, organizatii nonguvernamentale, analist pentru institutii bancare, mass-media.
In anul universitar 2007/2008, dezvoltarea programelor de studiu se orienteaza spre module tematice si aplicative care includ cursuri si seminarii obligatorii si optionale de stiinte politice, filosofie, drept, relatii internationale, sociologie, precum si pregatirea in module axate pe diferite politici publice in domeniile pregatirii europene, ale politicilor de gen, minoritatilor, politicilor locale etc.
Studentilor li se asigura pregatirea practica in institutii guvernamentale, partide politice, organizatii neguvernamentale, institute de cercetare. Ei pot beneficia de experienta profesionala a cadrelor didactice si expertilor practicieni, de cursuri si conferinte oferite de catre profesori si experti straini, inclusiv de posibilitatea urmarii cursurilor in sistemul creditelor transferabile realizate de departamente cu profil apropiat din SNSPA si alte universitati acreditate.

Noutati




