Chiar daca nu au reusit sa promoveze examenul de bacalaureat, absolventii de liceu care vor sa invete o meserie mai au o sansa: noile colegii din cadrul universitatilor.
Incepand din luna septembrie, tinerii care nu detin diploma de bacalaureat se pot inscrie doar cu certificatul de absolvire a liceului la admiterea in scolile postliceale din cadrul universitatilor. In plus, daca in timpul primului an de studiu reusesc sa promoveze bacalaureatul, au voie sa sustina examene de diferente pentru a se transfera in anul al doilea la facultate si sa devina astfel studenti.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Bucuresti si Universitatea Dimitrie Cantemir sunt doar doua dintre institutiile de invatamant care isi asteapta candidatii in toamna pentru anul universitar 2014-2015, oferindu-le sansa sa faca practica cel putin 1000 de ore pe an, adica mai mult decat la facultate.
"Avem nevoie de tehnicieni care sa stie sa lucreze cu o combina, de gradinari, nu doar de peisagisti", a declarat Sorin Campeanu, presedintele Consiliului Rectorilor din Romania, potrivit stirileprotv.ro
Scolile postliceale pun la dispozitia absolventilor de liceu fara BAC o gama variata de calificari, dintre care cameraman, fotoreporter, tehnician silvic, asistent medical generalist, operator sunet, contabilitate, turism, limbi straine, comunicare, pedagogie.
Andreea Catan
Foto: marimba-spanishschool.com
Absolventii de liceu fara BAC se pot inscrie din toamna la universitati
label
Diverse
calendar_month
2014-08-05, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Andreea Catan