Anul acesta a fost primul in care a avut loc o clasificare a institutiilor de invatamant superior, realizata de Asociatia Europeana a Universitatilor, la cererea formulata de Ministerul roman al Educatiei. Evaluarea universitatilor romanesti a inceput in primavara acestui an. Rezultatele erau asteptate sa fie publice pana cel tarziu la jumatatea lunii august. Procesul a intarziat, iar rezultatele clasificarii au fost anuntate de Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu in data de 6 septembrie.
Odata cu ierarhizarea universitatilor in cele trei categorii, in functie de nivelul studiilor pe care le organizeaza licenta, masterat, doctorat, au fost alocate si locurile pentru aceste forme de studii. Astfel, universitatile din prima categorie vor primi in acest an cu 20% mai multe locuri pentru masterat si doctorat, celor din a doua categorie li se reduce numarul locurilor la doctorat, iar cele din a treia categorie primesc doar 1.6% din locurile pentru doctorat.
Rectorii au asteptat, evident, cu mare nerabdare rezultatele clasificarii. Din cauza intarzierii acestora ei nu si-au putut anunta oferta de masterat si doctorat, numarul locurilor pe care le pun la dispozitie, mai mult, a trebuit ca perioada de inscriere la master sa fie mutata mai tarziu in luna septembrie. Viitorii candidati la master au fost deci in ceata cu privire la admiterea din acest an la masterate, asta pentru ca metodologia de concurs a depins de rezultatele care trebuiau sa soseasca de la Ministerul Educatiei. Facultatile pot, insa face acum anuntate locurile pe care le pun la dispozitie pentru masteratele si doctoratele din anul universitar 2011-2012.
Asociatia Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) considera ca desfasurarea admiterii intr-un interval foarte scurt nu va face decat sa scada calitatea intregului proces. “MECTS trebuie sa realizeze faptul ca situatia creata afecteaza nu numai procesul administrativ din universitati, ci are un impact major asupra deciziilor viitorilor studenti, afectand practic o intreaga generatie de masteranzi", a precizat Daniela Alexe, presedinte ANOSR.
O solutie care ar putea determina evitarea unei situatii similare pe viitor implica realizarea unui sistem transparent de inscriere online, conceput pentru a servi intereselor studentilor. Un astfel de sistem ar implica existenta unui formular de admitere online, unic pentru toate universitatile din tara, care sa accelereze si sa debirocratizeze procesul.
Referitor la aceasta solutie, Ionut Poenaru a declarat: „Noi suntem pentru tot ce poate sa usureze munca studentului, pentru a se inscrie la facultate si nu numai. Depinde foarte mult de ce anume va aproba MECTS, pentru ca un astfel de formular nu va trece fara aprobarea acestuia. Este posibil ca acest lucru sa se intample in viitorul apropiat pentru ca traim intr-o era a tehnologiei”.
Irina Scarlat a sustinut, la randul sau, acest demers: „Consider ca admiterea la programele de master ar trebui facuta exclusiv online, in asa fel incat sa deschidem sistemul de invatamant din Romania aplicantilor straini, pentru ca sunt anumite programe de master in tara, cotate foarte bine si cu predare in limba engleza, care sunt, insa, restrictionate studentilor straini. Ca reforma pe care as propune-o eu, personal, in calitate de absolvent de studii si in tara, si in strainatate, ar fi in primul rand aceasta: admiterea sa se faca pe baza de dosar si in baza unui sistem online”.
Ramane de vazut felul in care va influenta aceasta intarziere intregul proces de admitere si distribuire a locurilor finantate. Cert este faptul ca o astfel de situatie nu are voie sa se repete pe viitor, iar reforme in acest sens trebuie luate de indata. Intr-o era a tehnologiei, viitorul este reprezentat de admiterea online, simplificata, debirocratizata, dupa modelul eficient aplicat de universitatile din strainatate.
Admiterea la studiile postuniversitare: proces realizat in fuga