O tara exotica si extrem de interesanta, Japonia atrage anual peste 100.000 de studenti straini, interesati sa urmeze cursurile unei universitati prestigioase. Daca si tu ti-ai propus sa studiezi in strainatate, afla cum poti invata in Tara Soarelui-Rasare!
Invatamantul in Japonia
Studiile superioare in Japonia atrag un numar impresionant de studenti straini in fiecare an, cu precadere in institutele de tehnologie, cum ar fi prestigiosul Institut de Tehnologie din Tokyo, dar si in facultatile de economie, de administrare a afacerilor ori de studii a limbii japoneze.
Admitere
Studentii straini pot fi admisi intr-una din cele cinci tipuri de institutii de invatamant superior existente in Japonia. Pentru cei care vor sa studieze la nivel licenta, Japonia pune la dispozitie 765 de universitati, de stat si particulare. Durata studiilor intr-o universitate japoneza este de 4 ani, cu exceptia studiilor de medicina, care au o durata de 6 ani.
Pentru a fi admis la Universitatea din Kobe, spre exemplu, va trebui sa demonstrezi faptul ca ai absolvit 12 clase, sa iei examenele EJU (Examinations for Japanese University Admission for International Students), cat si examenele propuse de fiecare facultate in parte. In plus, se va tine cont si de notele obtinute in liceu.
O buna modalitate de a studia la o universitate din Japonia este prin intermediul burselor Monbusho (prescurtare de la Monbukagakusho – Ministerul Educatiei, Culturii, Sportului, Stiintei si Tehnologiei). Pentru a obtine o asemenea bursa, vei avea nevoie de:
- recomandarea unei Ambasade sau Consulat japonez, in urma unui proces de selectie;
- recomandarea unei universitati din Japonia;
- selectia de catre o universitate din Japonia la care esti student deja.
La fel de bine poti fi acceptat la studii in Japonia pentru a urma un program de schimb pe termen scurt. Aceste programe se realizeaza intre universitatile partenere. Doua dintre universitatile japoneze care accepta schimburi pe termen scurt sunt Kyushu University si Waseda University.
Costul vietii
Japonia este recunoscuta ca fiind una dintre cele mai scumpe tari din lume. Costurile pentru cazare, transport si alimente pot ajunge la o suma de peste 100.000 de yeni (circa 3800 RON). Iata cam cat ar trebui sa platesti pentru alimente in Japonia:
- 5 kg orez: 2500 yeni
- 100 g sunca: 270 yeni
- 1 l lapte: 212 yeni
- 1 kg banane: 235 yeni
- 10 oua: 206 yeni
Pentru cazare, in functie de modalitatea preferata, vei plati intre 20.000 si 100.000 de yeni. Caminele studentesti sunt cea mai ieftina varianta si costa in fiecare luna intre 20.000 si 35.000 de yeni cu utilitatile incluse.
Universitati in Japonia
Printre cele mai bune universitati din Japonia, se numara:
- University of Tokyo
- Kyoto University
- Osaka University
- Tokyo Institute of Technology
- Tohoku University
- Keio University
- Kyushu University
- Nagoya University
- Hokkaido University
- Tsukuba University
Pentru mai multe informatii referitoare la studiile in strainatate, acceseaza modulul Study Abroad din Studentie.ro!
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Afla cum poti sa studiezi in Japonia!