Organizatia Studentilor din Universitatea Babes-Bolyai (OSUBB) condamna in mod vehement decizia Autoritatii Nationale de Sport si Tineret (ANST) de a impiedica participarea Romaniei la Adunarea Generala a Natiunilor Unite, programata in octombrie 2010.
Este foarte important ca tara noastra sa fie prezenta in cadrul sedintelor de luna viitoare deoarece presupune includerea perspectivei internationale in cadrul politicilor publice de tineret din Romania si cu atat mai mult cu cat anul acesta a inceput anul international al tineretului. Decizia de a retrage proprii delegati de la aceste manifestari nu este demna de politica unui stat democratic si o catalogam drept o masura nociva si abuziva.
Statele reprezentate tn cadrul Natiunilor Unite catalogheaza acest gest drept unul condamnabil si daunator comunitatii de tineret internatioale. Avand in vedere aceste aspecte, solicitam un raspuns public din partea ANST prin care sa ne transmita care considera ca vor fi efectele absentei Romaniei de la Adunarea Generala ONU programata tn toamna acestui an si ce avantaje aduce decizia luata pentru tinerii din Romania.
Organizatia Studentilor din Universitatea Babes-Bolyai (OSUBB), ca membrii activi ai societatii civile si direct implicata tn reprezentarea a peste 50.000 de tineri, considera inadmisibila aceasta decizie si contraindicata tntr-o perioada in care comunitatea internationala solicita imperios o participare civica activa tn randul tinerilor. Alaturi de demersurile realizate de Organizatia Studentilor din Universitatea Babes-Bolyai (OSUBB) o serie de organizatii de si pentru tineret si-au declarat dezacordul cu privire la decizia ANST si au trimis adrese oficiale catre aceasta institutie.
Pentru ca aceasta hotarare vine cu trei saptamani inainte de plecarea delegatiei solicitam o solutionare prompta a problemei in asa fel incat sa fie posibila si participarea tinerilor din Romania tn randul comunitatii internationale preocupate de politicile publice de tineret.
Sa fie oare doar o simpla coincidenta faptul ca si tn perioada ceausista tinerilor din Romania le era interzis sa fie reprezentati la nivel international...?!
ANST pune pumnul in gura tinerilor din Romania