
Conceptul de bani și modul în care îi percepem și îi utilizăm sunt supuse unei transformări radicale începând cu evoluția erei digitale și a multiplelor modalități de a utiliza monedele în spațiul electronic. De la apariția Bitcoinului ca pionier al criptomonedelor, a deschis noi oportunități spre un viitor în care monedele digitale ar putea domina peisajul financiar global.
Bitcoinul, cu tehnologia sa revoluționară blockchain, a servit drept catalizator pentru o transformare profundă în modul în care percepem și utilizăm veniturile. Cu tranzacții rapide, transparente, descentralizate, și cu un preț în continuă creștere, Bitcoinul a demonstrat că există metode de a elimina intermediarii din domeniul bancar și a procesării plăților, dar și de a oferi o alternativă sigură și eficientă la monedele tradiționale.
În timp ce Bitcoinul și alte criptomonede continuă să câștige teren în peisajul financiar, întrebarea despre viitorul banilor fizici devine tot mai pertinentă. Cu tehnologiile digitale în continuă expansiune și cu adoptarea tot mai largă a plăților electronice și a portofelelor digitale, este posibil ca monedele fizice să devină treptat dispensabile în următorii ani.
Proiecte precum Digital Euro, care sunt inițiate de Uniunea Europeană, ar putea deschide drumul către o nouă eră a monedelor digitale emise de stat. Cu un euro digital, utilizatorii ar putea beneficia de avantajele tehnologiei blockchain în cadrul unui cadru reglementat și controlat de autoritățile monetare, oferind în același timp o alternativă sigură și stabilă la monedele tradiționale.
Criptomoneda ce urmează a fi pusă în circulație într-un mediu autorizat va fi, într-o primă formă, tranzacționată prin intermediul unor platforme dedicate și sub o atenție deosebită. Cu toate acestea, o formă electronică a mult cunoscutului Euro va oferi mai multă încredere statelor de pretutindeni că astfel de active digitale pot fi utilizate în siguranță, dar și sub controlul deplin al autorităților responsabile de reglementări și taxări.
Dacă și când vor fi monedele fizice eliminate din circulație în favoarea criptomonedelor
Întrebarea despre eliminarea monedelor tradiționale din circulație rămâne una deschisă. Cu toate că trendul către digitalizarea economiilor este clar, eliminarea completă a banilor fizici poate să fie un proces lent și complex, care necesită timp și adaptare din partea tuturor părților interesate.
Cu toate acestea, este posibil ca în viitorul îndepărtat monedele tradiționale să fie înlocuite în întregime de monedele digitale – având Bitcoin (BTC) ca principal candidat – odată ce infrastructura și reglementările corespunzătoare sunt în loc. Cu fiecare an care trece, tehnologiile digitale devin tot mai sofisticate și tot mai integrate în viața noastră de zi cu zi, pregătind terenul pentru o tranziție treptată către o economie complet digitală.
Deși scepticismul în ceea ce privește criptomonedele a fost vizibil încă din 2009, odată cu apariția Bitcoinului, activitățile de tranzacționare, schimb și plăți prin intermediul lor nu au putut fi întrerupte din motive destul de vizibile: în prezent, caracteristicile criptomonedelor sunt, la anumite capitole, net superioare serviciilor de plăți online furnizate de procesatori – viteză incomparabil mai mare, taxe mult mai mici de procesare per plată comparativ cu o tranzacție cu cardul, securitate ridicată în contextul în care procedurile intermediare de verificare sunt relativ inexistente.
Beneficiile aduse de criptomonede nu au fost în mod direct confirmate de către o autoritate cu putere mare de decizie din sfera financiară. Cu toate acestea, susținerea a venit din partea marilor companii, incluzând și mari personalități cu averi impresionante – precum Elon Musk – și repetatele rânduri în care și-a exprimat intenția nu doar de a achiziționa, dar și de a accepta plata pentru produsele Tesla în monede precum Bitcoin sau Dogecoin.
Perspectivele erei digitale
Criptomonede precum Bitcoin sau Ethereum funcționează pe rețele descentralizate, utilizând în mod tipic tehnologia blockchain. Descentralizarea stimulează încrederea între utilizatori, deoarece tranzacțiile sunt transparente și nu pot fi ușor manipulate de nicio entitate centralizată.
Securitate sporită a economiilor tale
În contextul unui război și o criză globală, ambele precedate de o pandemie cu efecte devastatoare, siguranța este un termen care poate reprezenta cu ușurință o verigă importantă a ultimilor ani, indiferent de domeniu. Cu atât mai mult, finanțele în asemenea condiții sunt mai predispuse să fie victime ale lipsei de securitate.
Din această cauză, tendințele din viitorul apropiat al erei digitale se îndreaptă tot mai mult către metode de a-ți proteja veniturile și economiile în fața a numeroase amenințări, fie că este vorba de inflație sau atacuri cibernetice.
Un punct forte al criptomonedelor îl reprezintă securitatea – tehnologia blockchain asigură criptarea datelor aferente unei tranzacții, făcându-le rezistente la fraudă și manipulare. În plus, tehnicile criptografice oferă o protecție puternică pentru activele digitale ale utilizatorilor, reducând riscul de furt sau falsificare.
Reducerea costurilor de tranzacționare
Perspectivele de viitor ale erei digitale se învârt și în jurul optimizării costurilor și limitărilor privind tranzacțiile digitale. Pretențiile sunt din ce în ce mai mari, în condițiile în care tehnologia a evoluat extrem de mult în decursul ultimelor 2 decenii.
Tranzacțiile cu criptomonede implică adesea taxe mai mici în comparație cu sistemele bancare și de plată tradiționale. Fără intermediari precum băncile sau procesatorii de plăți, taxele de tranzacție pot fi semnificativ reduse. Acest lucru face din criptomonede un sistem atractiv pentru microplăți și remitențe internaționale, unde taxele reduc adesea valoarea sumelor transferate.
Circulația banilor în economie
Circulația banilor este semnificativ descurajată de taxele ridicate ale procesatorilor de plăți. Ca o comparație, taxa de tranzacționare minimă pentru un transfer efectuat prin tehnologia Ripple este de 0.00001 XRP, echivalentul a 0.000024 RON. De cealaltă parte a baricadei se află procesatorii, ale căror taxe pornesc în general de la $0.07, aproximativ 0.32 RON. În multe situații nu se percepe o valoare minimă fixă, ci o valoare procentuală din valoarea totală a plății.
Astfel de discrepanțe – care ar putea fi corectate prin abordarea unei relații mai prietenoase cu spațiul cripto – descurajează o bună parte din comercianți din a se adapta la era modernă, digitalizată, și a adopta tehnologii digitale pentru a încasa plățile.
Finanțe digitalizate pentru toți
Criptomonedele sunt printre puținele, daca nu chiar singurele cu potențial de a promova și susține incluziunea financiară prin furnizarea de acces la servicii bancare digitale pentru persoanele neacoperite sau insuficient acoperite de pătura finanțelor deschise.
Persoanele care nu au posibilitatea de a intra într-un sistem bancar din diferite motive, pot utiliza criptomonedele pentru a stoca valoarea economiilor, pentru a le transfera peste granițe, dar și pentru a încasa bani sub formă digitale, în aceleași condiții echitabile și transparente.




