3/32111
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Ioana Dinescu
Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti organizeaza, in perioada 11 februarie - 11 martie, o campanie instructiv-educativa privind promovarea sanatatii printre liceenii bucuresteni, potrivit unui comunicat de presa eliberat de institutie.

Campania urmareste promovarea sanatatii in randul liceenilor, prin punctarea celor mai frecvente boli care pandesc sanatatea tinerilor, dar si gasirea unor solutii pertinente si ajutatoare la cele mai importante probleme medicale cu care se confrunta acestia, in adolescenta.

Campania se va desfasura timp de o luna, in perioada 11 februarie - 11 martie, sub forma unor conferinte sustinute de catre importante cadre didactice ale facultatii. Printre cele mai importante licee vizate de campania organizata de UMF Carol Davila, se numara Colegiile Nationale "Gheorghe Lazar", "Sfantul Sava", "Iulia Hasdeu", "Dimitrie Cantemir" si Liceul teoretic "CA Rosetti".

Campania precede o alta actiune educativa importanta organizata de aceeasi universitate. Este vorba de programul "Scoala Altfel: Sa stii mai multe. Sa fii mai bun", care se va desfasura in perioada 7-11 aprilie. In cadrul acestei actiuni, liceenii vor putea vizita sediul Facultatii de Medicina, in special salile si laboratoarele importante ale institutiei.

Sursa foto: Adesta-consulting.de