Desi tendinta generala este de a crede ca toti studentii romani au altceva mai bun de facut decat sa invete in timpul facultatii, realitatea ne spune ca, de fapt, un procent (nu foarte mare, dar existent) dintre acestia chiar se straduiesc si sunt interesati de cursurile facultatii pe care o urmeaza.
Studentii cu pricina ar trebui sa fie, prin urmare, si cei mai avantajati la terminarea unei facultati. Asa o fi? Pana la urma, cat este de bine sa te concentrezi doar asupra invatatului in timpul facultatii?
Intrebarea pe care vi-o propun nu vrea sa sugereze faptul ca este un lucru gresit sa inveti, sa fii constiincios si sa iei facultatea in serios. Insa, asa cum toate lucrurile trebuie sa fie facute cu masura, asa si invatatul trebuie sa aiba o limita. Cu alte cuvinte, nu te izola! Invata atat cat sa reusesti sa iti atingi scopurile propuse, dar nu te inchide in camera si nu evita socializarea cu ceilalti.
De ce ar trebui sa faci toate acestea? Pentru simplul fapt ca traim intr-o societate si un om de succes, oricat de inteligent ar fi, are nevoie de mai mult decat de cunostintele acumulate. Ceea ce vreau eu sa spun este faptul ca inteligenta emotionala (sociala) este de multe ori mai de folos decat anii de studiu asiduu si un IQ ridicat.
Bineinteles, ca intotdeauna, calea de preferat este cea de mijloc. De altfel, un om cu adevarat inteligent stie sa imbine studiul serios cu socializarea - adica IQ-ul cu EQ-ul. De ce oare vedem in jurul nostru oameni mai putin dotati intelectual, dar carismatici, avand afaceri de succes si o gramada de relatii? Ei bine, tocmai pentru ca ei stiu sa jongleze cu aceste doua abilitati de care dispun, cultura si carisma, si sa aleaga ce-i mai bun din amandoua.
Oricum, nu este cazul sa te panichezi daca tu faci parte din categoria "soarece de biblioteca”. Ai tot timpul din lume sa iti faci prieteni. Poate chiar la sala de lectura, mai stii? In orice caz, este bine sa retii ca facultatea si studiul intens nu sunt cele mai importante lucruri pe aceasta lume. Esti tanar si chiar daca prioritatea ta o constituie invatatul, varsta ar trebui sa te predispuna si la socializare si la stabilirea de legaturi cu alti tineri.
In incheiere, voi mai spune doar ca toti cei care fac eforturi sa acumuleze cat mai multa informatie si, deci, sa profite cat mai mult de anii de facultate pentru a invata ceva, merita toata admiratia noastra pentru constiinciozitatea lor. Insa, de aceasta data, avem si noi ce-i invata: secretul unei vieti de student pe deplin traite. Cel putin la acest capitol, cei mai multi dintre noi, petrecaretii, meritam un 10 cu steluta.
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Cat de bine o fi sa te concentrezi doar pe facultate?