Satui de colegii care triseaza la examene, studentii silitori de la Facultatea de Medicina Dentara din Bucuresti au cumparat, cu acordul conducerii, aparate care bruiaza semnalul telefoanelor colegilor care copiaza.
Ana Elena Prescornitoiu a terminat anul III de la Facultatea de Medicina Dentara din cadrul Universitatii "Carol Davila" din Bucuresti. Aceasta s-a saturat sa se intreaca cu cei care copiaza, asa ca a ajutat la strangerea semnaturilor pentru cumpararea aparatelor de bruiaj.
"Eu sunt sefa seriei a II-a in anul meu. Am semnat pentru acest aparat pentru ca nu mi se pare corect ca un student care vine cu casca la examene sa ia nota mai mare decât mine, care invat", povesteste Elena, potrivit Adevarul.
"La noi in serie chiar se copia. Dar de cand folosim aparatele, cei care trisau au trecut, dar cu note mai mici, adica de la 9, de exemplu, au ajuns sa ia 6-7", mai spune Elena.
O alta studenta de la Medicina Dentara povesteste ca mai multi colegi ai ei au reusit, anul trecut, sa ia note mari prin copiat si sa treaca de pe locurile cu taxa la buget. Studentii care vroiau sa invete, dar in ciuda acestui lucru erau depasiti la note de colegii care copiau au cumparat in cele din urma doua "instrumente" de bruiaj, care au costat aproximativ 950 de lei fiecare.
Cu toate ca angajatii au constatat ca nu este perturbat semnalul de la telefon decat in sala de examen si in imediata apropiere, studentii vizati au cerut incetarea activitatii de bruiaj.
Lucian Matei spune ca la nivelul facultatii s-a decis ca aparatele de bruiaj sa fie folosite in continuare.
Utilizarea aparatelor pentru bruierea comunicatiilor GSM este intr-adevar interzisa in toate statele membre ale Uniunii Europene, lucru confirmat si de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
Rectorul Universitatii din Oradea, Cornel Antal, vrea sa doteze fiecare sala de examen cu aparatura de bruiaj, pentru a impiedica studentii sa copieze. Cornel Antal nu va ezita sa achizitioneze o astfel de tehnologie, daca va avea certitudinea ca este legala.
"M-am interesat si am aflat ca exista aparatura de bruiaj fixa si mobila, cea fixa costând 600 de lei, cea mobila 1.200 de lei. Am intrebat si daca sunt legale si mi s-a spus ca nu sunt interzise", a declarat Antal. El a mentionat ca isi incurajeaza toti colegii sa ia masuri drastice, adica de exmatriculare, de fiecare data când prind un student copiind.
Reprezentantii Universitatii din Cluj au cumparat aparate de bruiaj inca din 2009, la initiativa lectorului universitar Sergiu Bogdan, seful catedrei de Stiinte Penale din cadrul Facultatii de Drept din Cluj-Napoca.
"Folosim aparate de detectie si aparate de bruiat. Poti sa descoperi orice misca: daca se vorbeste la telefon, daca este deschis un celular, daca se face legatura la retea, dar ceasurile nu le detecteaza", a declarat Florin Alexa, profesor conferentiar la Facultatea de Electronica si Telecomunicatii din cadrul Universitatii Politehnica din Timisoara.
Colegii de facultate se bruiaza reciproc pentru a nu copia