Vrei sa studiezi in strainatate si esti in cautarea unei universitati de prestigiu? Una dintre cele renumite universitati, la care majoritatea studentilor viseaza, este Oxford din Marea Britanie. Aceasta unitate de invatamant a instruit 26 de prim-ministri, printre care Margaret Thatcher, Tony Blair sau David Cameron. Tot aici a studiat si fostul presedinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton.
De asemenea, la Universitatea din Oxford, cea mai veche din Marea Britanie, au studiat si au predat 47 de laureati ai Premiului Nobel si tot aici si-au dezvoltat talentul peste 900 de scriitori, oameni de stiinta si economisti importanti. Iata cum este viata de student in campusul celebrei Universitati Oxford:
1. Cazare de vis pentru bursieri
Vadim Toader este unul dintre norocosii studenti romani ai Universitatii Oxford. Pentru ca este bursier, el a avut sansa de a locui intr-una dintre cele mai frumoase camere din campusul universitatii.
"Aici, o camera de student este cat o garsoniera in Bucuresti. Are pat dublu, fotolii, canapele, mobilier din lemn masiv, vitralii si tavan cu stucaturi", a marturisit Vadim Toader.
Desi cazarea si serviciile sunt ireprosabile, costurile sunt destul de piperate. Un an de studiu la Universitatea Oxford ajunge la 10.000 de lire sterline, in care intra cazarea, mancarea si taxele universitare.
2. La Oxford gasesti cele mai multe cluburi sportive
Universitatea Oxford ofera peste 200 de cluburi si uniuni ale studentilor, ce acopera o gama larga de interese.
Aici sunt 85 de cluburi sportive si foarte multe oportunitati de agrement: terenuri de tenis, terenuri de fotbal, dar si o piscina imensa.
3. Uniunile de studenti din cadrul Oxford
Oxford Union este una dintre cele mai importante uniuni ale studentilor din lume, cu o reputatie de neegalat, ce aduce numerosi vizitatori internationali. Aceasta uniune se organizeaza de 189 de ani si promoveaza dezbaterea si comunicarea pe glob.
O alta asociatie importanta este reprezentata de Camerele Comune, prin intermediul carora studentii organizeaza diverse evenimente sau activitati sociale.
4. Muzeele si galeriile de la Oxford, renumite in lume
Universitatea Oxford este recunoscuta in lume si pentru celebrele sale muzee, precum Ashmolean, care a fost fondat in anul 1683 si care contine importante colectii arheologice. Tot aici se regaseste si una dintre cele mai mari biblioteci din lume, Bodleian, care are peste 8 milioane de volume.
Sursa foto: verze.ro
Autor: Ana Ionescu
Citeste si
Marea Britanie, Danemarca si Olanda, printre cele mai cautate tari pentru studii in strainatate
Studentii straini, atrasi de universitatile de medicina din Europa de Est
Tarile cu cele mai mari taxe universitare pentru studenti straini
Cum este viata de student in campusul Universitatii Oxford
label
Diverse
calendar_month
2013-07-23, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Ana Ionescu