Profesorii sunt foarte importanti atunci cand vine vorba de modul in care studentii percep o materie sau alta: interesanta, neinteresanta, plictisitoare, provocatoare etc. Daca proful e simpatic, empatic, stie sa povesteasca si sa se faca ascultat de studenti, stie sa se apropie de ei si sa incerce sa ii cunoasca pe fiecare in parte, atunci, cu siguranta, atat profesorul cat si materia pe care o preda el vor fi interesante. Iata mai jos cateva caracteristici care fac dintr-un prof' oarecare un profesor iubit de studentii sai:
1. Ii lasa pe studenti sa le cunoasca latura umana
Un profesor care lasa o usa deschisa catre latura sa umana, care le impartaseste studentilor din experientele lui personale la cursuri, care mai strecoara cate o gluma in timp ce preda, care arata cu alte cuvinte ca e si el om dincolo de un simplu furnizor de informatie, are toate sansele sa fie indragit, iubit chiar, de studenti.
2. Arata ca le pasa de cursantii lor
Un profesor care va fi indragit de studenti va arata fiecaruia dintre ei ca este interesat de personalitatea lor si se comporta cu fiecare dintre ei ca si cum ar fi studentul lui preferat. Gasind partea pozitiva a fiecarui student, profesorul le va insufla acestora mai multa incredere si mai multa dorinta de a se raintalni cu profesorul respectiv.
3. Arata interes pentru problemele personale ale studentilor
Un profesor care doreste sa investeasca timp intr-o relatie solida pe termen lung cu studentii sai, gaseste ocazia de a discuta cu cei mai straluciti cursanti ai lui despre altfel de probleme decat cele ce tin de materia pe care o preda. O discutie pe zi, de aproximativ doua minute, cu fiecare student in parte, pe alte teme decat scoala reprezinta o buna investitie intr-o relatie temeinica profesor-student.
4. Nu ii trateaza pe toti studentii la fel
Un profesor bun va sti ca nu toate metodele prind la fel de bine pe toate tipurile de studenti. Profesorii care gasesc metodele adecvate pentru fiecare tip uman vor fi indragiti si iubiti intotdeauna de studenti.
5. Stie sa ii asculte
Chiar daca nu este intotdeauna de acord cu modul in care studentii pun problema sau cum o interpreteaza, profesorul ar trebui sa aiba capacitatea sa ii asculte pana la capat, indiferent cat de gresit li s-ar parea rationamentul lor. Dupa ce ii asculta pe ei, un profesor iubit isi va exprima propriul punct de vedere cu mult tact si multa diplomatie.
6. Nu ii critica pe studenti
Bineinteles ca nu poti avea o relatie cu cineva, fie el un membru al familiei sau (cum este cazul aici) un student fara sa apara la un moment dat situatii in care se impune putina critica. Profesorul iubit va sti insa in astfel de situatii sa critice situatia, comportamentul si nu studentul. Asa problema va fi inteleasa, iar stima de sine a studentului nu va avea nimic de suferit.
7. Crede in potentialul studentilor
Un profesor care isi doreste performanta de la studentii lui, le comunica mereu asteptarile si increderea lui in performantele pe care le pot avea toti studentii. Bineinteles ca fiecare va face cat va putea, dar asteptarile fiind mereu reamintite, ele vor ramane undeva in subconstientul studentilor si fiecare isi va da interesul sa poata mai mult.
Foto: paulorfalea.com
Otilia Caraza
Cum se comporta un profesor iubit de studenti?
label
Diverse
calendar_month
2014-04-02, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Otilia Caraza