1/19328
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:58
Stii deja: studiile in strainatate iti pot oferi numeroase beneficii. De la experienta minunata oferita de traiul intr-o alta tara pana la un nou mediu academic sau posibilitatea de a-ti imbunatati cunostintele de limbi straine, fie si un semestru petrecut in afara iti poate fi extrem de util. Stiai, insa, ca un sejur in strainatate iti poate fi de folos si pentru studiile postuniversitare?

Daca te hotarasti sa pleci cu o bursa Erasmus, de pilda, in timpul facultatii, cu siguranta vei intampina si anumite dificultati, care, o data depasite, se vor dovedi folositoare mai ales atunci cand termini facultatea si te indrepti catre studiile de masterat, respectiv, doctorat.

Iata cateva modalitati prin care studiile in afara iti sunt de folos la masterat si doctorat:

1. Rigoare academica sporita

Atunci cand optezi sa studiezi in strainatate, vei avea automat de-a face cu un alt sistem de invatamant, cu alte reguli, cu alte cerinte, carora va trebui sa inveti sa te supui. Faptul ca esti nevoit sa inveti foarte multe lucruri intr-un timp foarte scurt te va ajuta sa te organizezi si sa devii mai constiincios - ceea ce nu iti poate fi decat de folos pe mai departe, la masterat ori doctorat, cand lucrurile devin mai serioase.

2. Inveti mai bine o limba straina
Daca iti doresti sa aplici la un masterat, spre exemplu, intr-o limba straina, faptul ca ai ocazia sa o inveti, luand contact cu nativi, intr-o tara straina iti va fi cu siguranta de folos - gandeste-te doar ca vei avea fluenta si vei cunoaste mult mai multe detalii decat o buna parte dintre cei care vor aplica la masteratul asupra caruia te-ai oprit si tu.

3. Curiozitate

La masterat si doctorat, vei fi nevoit sa te descurci mai mult pe cont propriu. Cu alte cuvinte, sa faci munca de cercetare de unul singur. Studiind in strainatate, iti ascuti curiozitatea si dorinta de a afla cat mai multe lucruri, calitati care iti vor fi de folos in timpul studiilor postuniversitare, mai ales atunci cand va trebui sa gasesti o motivatie pentru a te tine de treaba.

4. Initiativa si indepedenta
Fie ca vrei, fie ca nu, studiile in strainatate iti ofera sansa de a invata ce inseamna sa ai initiativa si sa fii independent. Cum sistemele de invatamant din numeroase tari pun accentul pe gandirea personala, orginala, a fiecaruia dintre noi, vei fi nevoit sa iesi din carapacea ta si sa iti testezi limitele. Toate provocarile de care vei avea parte la studii in strainatate isi vor dovedi din plin utilitatea cand va trebui sa te spetesti si sa te zbati pentru a duce la bun sfarsit un proiect dificil in anii de masterat sau doctorat.



5. Seriozitate si interes
Atunci cand experienta ta academica bifeaza si un sejur de cateva luni la studii in strainatate, iar notele obtinute acolo sunt relativ bune, sansele tale de a ocupa un loc la un masterat sau doctorat foarte bun cresc simtitor. Si asta pentru ca, mai ales atunci cand ai de-a face cu un interviu de admitere, studiile in strainatate sunt clar un atu: demonstreaza ca esti un om serios si interesat de mediul academic, nu doar un alt student care este in cautarea unei diplome si cam atat.

Citeste si:

Top 5 destinatii pentru studii in strainatate

Studii in strainatate: Stai la camin sau in chirie?

Studii in strainatate: Pentru cat timp sa plec?

Dana Saporan - editor Studentie.ro