RIUF, cel mai mare targ international de universitati, a incheiat cu succes editia cu numarul 12 din Bucuresti, desfasurata la Sala Palatului, in weekendul care tocmai a trecut (16-17 martie). Studentie.ro a fost prezent la targ, a luat pulsul evenimentului si i-a invitat pe cei care au pasit pragul standului sa raspunda la o intrebare arzatoare. De ce vor, la urma urmei, sa plece tinerii la studii in strainatate?
Raspunsurile, oferite creativ pe post-it-uri colorate, au fost variate, dar toate au avut un punct comun: dezamagirea provocata de sistemul romanesc de invatamant si de posibilitatile reduse de angajare, la finalizarea studiilor. Iata toate motivele, reunite de Studentie.ro la RIUF 2013, pentru care tinerii, ca si tine, fie ca sunt liceeni, studenti sau absolventi, viseaza la studii in strainatate:
Sansa de a avea acces la studii de calitate
Principalul motiv pentru a alege studii in strainatate, enuntat de tinerii care au trecut pe la standul Studentie.ro la RIUF 2013 Bucuresti, a fost cel al calitatii invatamantului in afara granitelor tarii si al oportunitatilor de dezvoltare oferite de acesta.
Tehnologia avansata, relatia stransa stabilita intre profesori si studenti, pregatirea excelenta a profesorilor, tehnicile de predare centrare pe dezvoltarea capacitatii de a gandi pe cont propriu si de a fi independent si programele de studiu de inalta calitate stau la baza deciziei tinerilor studenti de a accede la studii in cadrul unor universitati din strainatate.
Sansa la o cariera de succes
Studiile la universitati din strainatate ar rezolva si problema locurilor de munca pentru absolventi, o chestiune foarte delicata in ultimii ani in Romania. Astfel, tinerii prezenti la RIUF nu au ezitat sa faca referire si la acest motiv extrem de important care ii determina sa opteze pentru studii in afara: sansa de a gasi un loc de munca la finalizarea studiilor - in tara "adoptiva" - si de a-si construi o cariera de succes in domeniul de studiu.
Tinerii considera ca, din punct de vedere profesional, studiile in strainatate ofera mai multe sanse de a castiga apreciere si oportunitati sporite de afirmare in cariera. Nu este deloc de neglijat nici faptul ca studiile la universitati din strainatate renumite se incheie cu acordarea unei diplome recunoscute la nivel international!
Sansa la un trai decent
Nivelul de trai, departe de a fi ideal, din Romania este un alt motiv care ii impinge pe tinerii studenti sa opteze pentru studii in strainatate. Odata cu formarea academica in cadrul unei institutii prestigioase de invatamant superior - unde, in anumite cazuri, taxele de scolarizare sunt inexistente - si accesul la joburi mai bine platite, vine si sansa la un trai decent, o dorinta fireasca a tinerilor studenti romani.
Sansa de a descoperi culturi si oameni noi
Nu in ultimul rand, studiile la universitati din strainatate atrag ca un magnet si din perspectiva accesului la culturi si mentalitati noi ("oamenii sunt ingusti la minte in Romania", a spus, cu naduf, un tanar student prezent la standul Studentie.ro la RIUF 2013) si al experientei, per total, de a fi departe de casa, pe cont propriu, alaturi de oameni necunoscuti pe care ti-i poti face prieteni pe viata.
Esti interesat de admiterea la universitati din strainatate? Descopera programe si universitati prestigioase din afara granitelor in sectiunea Study Abroad sau Burse si scoli de vara din Studentie.ro!
De ce vor tinerii sa plece la studii in strainatate? - Sondaj Studentie.ro
label
Diverse
calendar_month
2013-03-18, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Catan Andreea Corina