2/28512
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:00 history_edu Catan Andreea Corina
Trebuie sa recunosti ca nu iti plac deloc examenele (cui ii plac?!) si ca te incadrezi cel mai probabil in categoria studentilor care nu se apuca sa studieze pentru teste decat cu cel mult cateva zile inainte de sustinerea lor. Te regasesti in aceasta descriere? Afla ca dracul nu este chiar atat de negru: iata cum poti invata pentru examenele scrise sub forma de eseu si grila pentru a trece cu bine de partiale!

Una dintre principalele probleme cu care te confrunti atunci cand ai de invatat pentru examene, partiale sau nu, este volumul materiei. Brusc, te trezesti ca ai tone de cursuri scrise (sau xeroxate de la altii) si de carti pe care se presupune ca ar trebui sa le parcurgi inainte de a te prezenta la testare.

Confruntandu-te cu o cantitate atat de mare de materie (pentru fiecare examen in parte), nu este de mirare ca te apuca panica si ca ajungi sa te gandesti, disperat, ca n-ai nici cea mai vaga idee de unde ar trebui sa incepi pentru a reusi sa treci prin stufosul material pentru examen.



Ei bine, din fericire exista intotdeauna o solutie pentru fiecare problema! Iata ce te sfatuim noi sa faci, pentru a reusi sa iei sfantul cinci la examene si chiar mai mult!
Cum studiezi pentru partialul-eseu
De ce iti da adesea batai de cap examenul tip eseu? Este lesne de inteles: un astfel de test presupune umplerea unei cantitati deloc neglijabile de foi cu informatii pe un subiect anume. Secretul succesului, atunci cand inveti pentru un asemenea examen, este sa ai intotdeauna in vedere imaginea de ansamblu si sa lasi la o parte detaliile inutile.

De pilda, pune mana pe notitele tale sau ale colegilor de la cursul in cauza, frunzareste-le si observa ce anume ai marcat cu markerul, pixul colorat, semnul exclamarii etc. Acestea sunt cele mai importante idei de care trebuie sa tii cont si cele care ar trebui sa iti ramana in minte pentru a reusi sa o scoti la capat la examenul-eseu.

Odata ce ai identificat termenii, ideile etc. principale din curs, asigura-te ca stabilesti niste conexiuni intre ele. Retine si ca, de regula, ar trebui sa poti spune cine, ce, cand, unde si de ce a facut cutare lucru, pentru a avea o baza de la care sa pornesti elaborarea eseului.
Cum inveti pentru partialul-grila
Examenele sub forma de grila sunt adesea mai usoare decat cele tip eseu, insa chiar si aici risti sa dai peste intrebari cu variante de raspuns care sa te bage in ceata. Pentru a reusi sa treci de "capcanele" care ar putea aparea in testul grila, este important sa gasesti tehnicile de invatare a termenilor, ideilor etc. din curs, potrivite pentru tine.

Cu alte cuvinte, este important sa retii cu exactitate nume, ani, locuri etc. si, in acest sens, poti recurge la procedee mnemotehnice de invatare (asocieri de cuvinte, retinerea primelor litere de la cuvintele unei fraze/idei pe care o ai de invatat etc.). Cata vreme vei parcurge ideile si termenii cheie, care se vor regasi in testul tau grila, si ii vei acorda fiecaruia atentia cuvenita, poti sa fii sigur ca te vei descurca (poate chiar foarte bine) la examene!