2/20664
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:59
Pana la data de 1 martie 2011, cei mai buni copii si tineri se pot inscrie pentru una dintre cele patru tipuri de burse oferite de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, in cadrul programului „Burse de studiu”.

In fiecare an, in perioada 1 februarie-1 martie, copiii si tinerii olimpici pot obtine o bursa oferita de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei in cadrul programului „Burse de studiu”. Programul de burse se adreseaza tinerilor care si-au demonstrat creativitatea in domeniul cercetarii, inventicii si inovatiei.

Demersul are ca scop sustinerea excelentei si performantelor copiilor si tinerilor. Astfel, fondurile provenite din aceste burse sunt destinate pregatirii de specialitate, participarii la concursurile de profil relevante, achizitionarii de materiale sau obiecte specifice, dezvoltarii aptitudinilor si continuarii activitatii de cercetare.

Acordarea burselor se face pe categorii de varsta, in functie de rezultatele pe care fiecare candidat le-a obtinut pana in prezent, in domeniul sau de performanta.



Cei care obtin calitatea de bursieri sunt integrati in cadrul Clubului de Excelenta al Fundatiei Dan Voiculescu si beneficiaza, in plus, si de un program permanent de consiliere, suport si dezvoltare a talentului si rezultatelor. In functie de varsta aplicantilor, Fundatia Dan Voiculescu acorda patru tipuri de burse: Bursa Junior – pentru cei cu varste cuprinse intre 10 si 18 ani, Bursa de Excelenta – pentru tinerii intre 18 si 25 ani, Bursa Masterala – pentru 22-35 ani si Bursa Doctorala. In acordarea ultimelor doua tipuri de burse criteriul utilitatii sociale este esential, in sensul in care studiile referitoare la domenii de interes si / sau profesiuni pentru dezvoltarea Romaniei sunt prioritare. De asemenea, situatia materiala a candidatilor reprezinta un criteriu de departajare.

Cei care doresc sa se inscrie pentru o bursa oferita de Fundatia Dan Voiculescu au la dispozitie un formular online, postat pe www.fundatiadanvoiculescu.ro. Aplicatia online va fi completata de un dosar de candidatura care va contine documentele specifice fiecarui tip de bursa, mentionate in regulamentul de acordare al burselor publicat pe pagina web mentionata mai sus. Dosarul complet va fi expediat, pana pe 1 martie 2011, data postei, la adresa: str. Secerisului, nr.31 sector 4 Bucuresti sau pe adresa de e-mail: inscrieri@fundatiadanvoiculescu.ro.

Dupa data de 1 martie 2011, Consiliul Director al Fundatiei va evalua fiecare aplicatie si va anunta lista bursierilor, pana la sfarsitul lunii martie, pe site-ul fundatiei. In fiecare an, inscrierile pentru burse dupa data de 1 martie sunt analizate pentru urmatoarea runda de burse, respectiv pentru cea din anul 2012.

Programul de burse de studiu este derulat anual de Fundatia Dan Voiculescu din 1990 si are rolul de a incuraja dezvoltarea talentului copiilor si tinerilor si de a stimula si sustine cresterea performantelor acestora.