Prezent la deschiderea anului universitar la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca, ministrul Educatiei Daniel Funeriu le-a cerut rectorilor sa isi "curete" universitatile.
Funeriu vrea ca cei care conduc universitatile sa elimine nepotismul universitar si plagiatorii, sa ii lase pe profesori sa ii pice la examene pe studentii care nu inteleg ca fac parte dintr-o comunitate de elita si sa elimine "spaga" pentru examene sau camine.
"Vreau sa adresez un indemn rectorilor: sa va curatati universitatile. Anul acesta scolar ne-a invatat ca in Romania se poate sa nu ne mai furam startul in viata. Prin ceea ce s-a intamplat la bacalaureat s-a recredibilizat un examen care in ultimii 20 de ani a fost decredibilizat datorita fraudelor. In acest an a fost un prim pas spre recredibilizarea invatamantului romanesc. indemnul meu, stimati rectori, este sa curatati universitatile. Lasati profesorii sa ii pice pe studentii care nu indeplinesc standardele de trecere a examenlor. Stiu ca finantarea pe student nu incurajeaza universitatile sa faca o adevarata selectie a studentilor. Nu ezitati, stimati rectori si Senate universitare, sa ii picati pe studentii care nu inteleg ca fac parte dintr-o comunitate de elita. Exmatriculati-i pe cei care sunt de exmatriculat, eliminati spaga pentru examen, pentru locurile din camine", a declarat Funeriu, potrivit Realitatea.net.
Ministrul a abordat si problema taxelor nejustificate pe care studentii trebuie sa le si a mai cerut rectorilor sa elimine nepotismul universitar si sa lupte impotriva plagiatului.
"Va indemn sa eliminati taxele nejustificate pentru studenti. Stimati rectori, dati-i afara pe plagiatori, nu exista un furt mai urat decat cel intelectual, un atentat la mintile fiecarui student, exmatriculati-i pe studentii care vand sau cumpara lucrari de licenta. Dati-i afara pe profesorii care le produc, ei nu fac parte si nu trebuie sa faca parte din comunitatea academica. Va rog, prin Charta universitara, sa eliminati nepotismul universitar. Nu pot accepta ca statul de functii al unei universitati sa semene cu un arbore genealogic. Universitatile bune nu accepta astfel de comportamente", a adaugat acesta.
Citeste si:
Ministrul Educatiei are doar 11 clase!
Intalnirea cu ministrul Educatiei i-a nemultumit pe studenti
Au fost validate politicile in domeniul educatiei pentru orizontul de timp 2025
Funeriu ii indeamna pe rectori sa isi curete universitatile