Concursul de Debut Literar UniCredit a anuntat castigatorii celei de-a patra editii, pentru toate cele trei categorii de concurs: poezie, proza scurta si roman, in cadrul unei Festivitati de Premiere ce a avut loc aseara, la PAVILION UNICREDIT, incepand cu ora 18:00. In acest an, numarul celor inscrisi a fost cu 30% mai mare decat anul trecut, insumand 186 de creatii literare, dintre care 18 au fost nominalizate la marile premii.
Dupa cum stim, Concursul de Debut Literar UniCredit a atras de la an la an tot mai multe inscrieri, in 2011 numarul creatiilor literare participante la concurs fiind considerabil mai mare decat in anii precedenti. Liviu Papadima a afirmat chiar ca din 2010 incepand, afluenta acestora a crescut, la fel ca si calitatea manuscriselor trimise, in timp ce Paul Cernat descrie concursul ca fiind o veritabila institutie in domeniu.
Sponsorul acestui concurs (UniCredit Tiriac Bank), precum si partenerul media principal HDS Inmedio, de asemenea s-au aratat entuziasmati in ceea ce priveste concursul, motivandu-si implicarea in acest proiect prin dedicarea si sustinerea culturii; spre exemplu UniCredit Tiriac Bank ofera cartile publicate ale acestui concurs ca premii la alte evenimente organizate de companie.
Paul Cernat a prezentat categoria Poezie din acest an ca fiind « vitregita », spre deosebire de anul 2010 , cand calitatea si volumul manuscriselor de poezie au fost abundente. Castigatorul, in schimb, a fost pretuit pentru manuscrisul sau stufos, « numai bun pentru publicare », volumul fiind descris ca si unul inchegat, matur, al unui autor clar inzestrat pentru poezie.
Prezenta tot mai mare a participantilor si implicit a lucrarilor s-a facut simtita si la Festivitatea de Premiere, unde la categoria Proza Scurta au fost nu mai putin de 11 lucrari nominalizate pentru premiu, Radu Paraschivescu caracterizand sectiunea ca fiind « un ogor fertil » si un « caleidoscop » de variante in acest an. Premiul pentru mentiune speciala a fost ales pentru formularile surprinzatoare, mature ale volumului de notatie, cu nuante parca de ‘jurnal de idei’. El a fost departajat la o zecime de textul castigator, care a biruit pentru densitatea subiectelor, fluiditatea impecabila, Radu Paraschivescu mentionand faptul ca, desi in calitate de editor in general nu retine actiunea detaliata a manuscriselor corectate, la acesta nu a simtit « datoria de a remodela ».
Liviu Papadima a vorbit despre categoria Roman, care in acest a inclus un peisaj tematic variat. Au fost romane soc, romane de confesiune si trairi personale, interesante prin diversitate si varietate tematica. Romanul castigator a atras prin stranietate, venind din zona prozelor lui Baconsky. A fost marcat de un dublu-perspectivism, oameni interesati de memorie, trecut si de « joaca deopotriva culturala si existentiala ».
Nominalizarile si Castigatorii editiei a IV-a a Concursului de Debut Literar UniCredit, 2011:
Sectiunea POEZIE
Nominalizati:
- Laurentiu BELIZAN (Buzau) pentru volumul de poezii “Intre noi un zid pe luna”
- Razvan POPA (Arad) pentru volumul “Piciorul nestatornic”
Castigator: Laurentiu BELIZAN (Buzau) pentru volumul de poezii “Intre noi un zid pe luna”
Argument: Paul Cernat, membru in juriul Concursului de Debut Literar UniCredit, a motivat alegerea castigatorului: “”Intre noi un zid pe luna” este volumul unui poet talentat, cu bune lecturi, inclinat spre voluptati manieriste agrementate cu referinte culturale exotice – indeosebi extrem-orientale - ce vadesc o sensibilitate evazionista si estetizanta. Avand adesea un suport biografic, cotidian, discursul sau liric se rasfata in metafore decorative elaborate, senzuale. Exista si un anumit sentimentalism juvenil care, tinut in frau, contribuie la feeling-ul poemelor, dar care risca uneori sa scape de sub control. Un mai bun dozaj al prea-plinului interior si al referintelor mitologice, ca si o exigenta sporita a selectiei textelor ar pune mai bine in valoare scenariile calofile ale tinarului autor care, pe langa imaginatia lirica, vadeste usurinta de a rula registre poematice diverse, penduland de regula intre nostalgia unei copilarii „naturiste” si reveria urbana.“
Sectiunea PROZA SCURTA
Nominalizati:
- Serban Mihai GEORGESCU (Bucuresti) pentru volumul „Ghidul cititorului miotonic”
- Petru ALBU (Loc. Simeria, jud. Hunedoara) pentru volumul “Trestii”
- Liliana SIME (Oradea) pentru volumul „Cincisprezece, sau de ce nu sunt preferata lui”
- Livia SFARAILA (Arad) pentru volumul „Teatru de marionete”
- Mircea BOBOC (Iasi) pentru volumul „Inspirat din vise reale”
- Loana CIOBANU (Bucuresti) pentru volumul „Portret de femeie la micul dejun”
- Oana PRISACARIU (Com. Baneasa, jud. Giurgiu) pentru volumul „Cititorul de vise”
- Daniela NEDELCU (Bucuresti) pentru volumul „Din varful patului”
- Marilena GUDULEASA (Brasov) pentru volumul „In oglinda”
- Anca-Timeea COSOBEA (loc. Petrosani, jud. Hunedoara) pentru volumul „Ipostazele mortii”
- Nicoleta SALBATECU (loc. Onesti, jud. Bacau) pentru volumul „Vecini, nevroze, radacini”
Castigator: Petru ALBU (Loc. Simeria, jud. Hunedoara) pentru volumul “Trestii”
Argument: Radu Paraschivescu, membru al juriului, explica de ce opera lui Petru Albu a fost desemnata castigatoare: “Volumul Trestii pare scris de un prozator versat, care a ucenicit de mult si cu folos. Naratiunile au nerv, imaginile clatesc ochiul mintii, cliseele au fugit in paduri. Eliptice sau nu, propozitiile denota o arta a gradarii proprie talentelor autentice. Comparatiile nu vireaza in registrul excesiv atat de des intalnit la debutanti. Cand le citesti, te miri si te bucuri deopotriva („Campia era tremuratoare ca o jelanie portugheza”). intre prozele alerte, de cateva pagini, autorul a montat o bijuterie – Sisamnes – care inclina definitiv balanta. Este textul care poate ca ar fi adus victoria oricaruia dintre primele cinci volume selectionate.”
La aceasta categorie s-a acordat si o mentiune speciala lui Serban Mihai GEORGESCU, din Bucuresti, pentru volumul sau “Ghidul cititorului miotonic”, pentru ca este “textul cel mai bine scris si cel mai inteligent; din pacate, nu e proza scurta”, dupa cum explica Radu Paraschivescu.
Sectiunea ROMAN
Nominalizati:
- Dumitra STOICA (Bucuresti) pentru volumul „Nu ma atinge”
- Mihaela GHEORGHITA (Timisoara) pentru volumul „Dragonul”
- Doina POSTOLACHI (Bucuresti) pentru volumul „601”
- Filip Marc Antonius SANDU (Targu Mures) pentru volumul „Curvele”
- Alexandru POPA (loc. Corbeni, jud. Arges) pentru volumul „Paradisul ciudatilor”
- Ioana Cristina CASAPU (Bucuresti) pentru volumul „Deviatii de stereo”
Castigator: Dumitra STOICA (Bucuresti) pentru volumul „Nu ma atinge”
Argument: Liviu Papadima, membru in juriul Concursului de Debut Literar UniCredit, a motivat premierea romanului “Nu ma atinge”: „Exista utopii albe, imagini ale unei lumi ideale, tot asa cum exista distopii, utopii negre, vise sumbre ale cararilor viitorului. “Nu ma atinge” e o utopie suava si, deopotriva, plina de dramatism. In ea transpar, intr-o forma ingenios alegorizanta, framantarile si nelinistile prezentului nostru cel de toate zilele. Pretextul futurologic ofera autoarei un alibi consistent pentru a se detasa de incrancenarile doctrinare de care patimesc de regula judecatorii vremilor lor. Cartea e scrisa cu finete si chiar virtuozitate stilistica, oferindu-i cititorului o lectura de desfatare.”
Cei 3 autori castigatori isi vor vedea creatiile publicate in volum de catre Editura Humanitas si lansate in cadrul Targul International GAUDEAMUS Carte de Invatatura, editia a 18-a, ce va avea loc in noiembrie 2011. In plus, toti castigatorii vor primi ca premiu un abonament lunar pentru un an la o publicatie preferata, oferita de HDS Inmedio, parteneri ai proiectului.
Parteneri: Editura HUMANITAS
Parteneri media:
DILEMATECA
DILEMA Veche
HDS Inmedio
HotNews.ro
Radio Romania Regional
Radio Romania Cultural
Studentie.ro
Zilesinopti.ro
Iata castigatorii Concursului de Debut Literar UniCredit