1/19049
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:58
Actul angajarii raspunderii Guvernului pe Legea educatiei a adus proteste in mai multe unitati de invatamant din toata tara.

Mai mult decat atat, confederatiile sindicale au facut un apel la populatie si vor sa intrerupa activitatea in toata tara, inclusiv in mediul privat, in ziua de luni, 1 noiembrie, iar daca cerintele lor nu sunt luate in considerare vor sa repete acest lucru in fiecare zi de luni.

In judetul Suceava, liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Constantin Cernica, a anuntat joi, 28 octombrie, ca 140 de scoli au intrat in greva, dintre care majoritatea in greva generala, iar in doua dascalii au venit la cursuri, dar nu tin orele.

In judetul Salaj, cadrele didactice din toate cele 500 de unitati de invatamant sunt in greva japoneza, iar in Galati, greva a inceput inca de miercuri si a continuat joi.

La Caracal, judetul Olt, dascalii au organizat un mars al tacerii in semn de solidaritate cu invatatoarea Cristina Anghel, care este in greva foamei, iar la Cluj-Napoca aproximativ 100 de profesori au iesit in strada.



Premierul Emil Boc a prezentat, joi, in plenul reunit al Parlamentului forma finala a Legii Educatiei pe care Executivul si-a angajat raspunderea. Discursul acestuia a fost tinut in lipsa senatorilor si deputatilor Opozitiei care au parasit sala in semn de protest fata de faptul ca procedura angajarii raspunderii continua cu toate ca la Curtea Constitutionala exista o contestatie in aceasta privinta.

Emil Boc a declarat ca Legea educatiei schimba din temelii educatia romaneasca si ca "reprezinta o mutatie radicala de conceptie cu privire la modul in care este vazuta din interior educatia".

Citeste si:

Clanurile universitare, vizate de Legea educatiei nationale

Guvernul isi va asuma astazi raspunderea pe Legea Educatiei

Funeriu: blocarea Legii educatiei este un afront la adresa romanilor