In atentia domnului Premier Emil Boc si a domnului Ministru al Sanatatii Cseke Atilla.
Stimate domnule Prim-Ministru, Stimate domnule Ministru,
Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS), alaturi de partenerii sai, doreste a-si exprima, in numele studentilor plecati la studii peste hotare dar si al tuturor romanilor interesati in viitorul acestei tari, ingrijorarea fata de situatia critica in care se afla Institutul Cantacuzino.
Suntem pe deplin alarmati de ridicarea autorizatiei de fiolaj si de eventuala inchidere a acestui Institut, care ar trebui sa fie un punct vital in politica de sanatate publica a Romaniei si un reper in mostenirea culturala si stiintifica a acestui popor.
Institutul "Dr. Ion Cantacuzino" are importanta unui obiectiv strategic al Romaniei, cu o lunga istorie, producand vaccinuri si oferind produse de specialitate de inalta calitate atat pentru armata cat si pentru populatia civila a Romaniei cand aceasta se afla sub amenintarea unor pandemii.
Amintim in acest sens vaccinurile gripale sezoniere, vaccinul poliomelitic, anti-rujeolic, anti-holeric, anti-tuberculoza, anti-tetanus, dar si recentul vaccin menit sa apere romanii impotriva virusului H5N1. In acest sens, dorim sa subliniem faptul ca Institutul Cantacuzino, fiind unul dintre cele 11 centre de microbiologie acreditate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, a fost mereu un partener al comunitatii mondiale si un pilon in lupta contra epidemiilor si pandemiilor ce au amenintat in repetate randuri populatia.
Este adevarat ca, pana in 1989, Institutul Cantacuzino avea o paleta mai larga de produse, care s-a diminuat ca urmare a handicapului tehnologic acumulat pe perioada imediat anterioara dar si ulterioara.
Institutul Cantacuzino si-a autofinantat costurile de productie si cercetare si a adus profit Statului Roman, fara a fi vreodata in istoria postbelica racordat la bugetul de stat.
Ironia este ca acest Institut nu putea sa-si gestioneze capitalul produs, bugetul sau fiind reglementat de catre Ministerul Sanatatii, a carui conducere post-decembrista a omis a investi in retehnologizarea liniilor de productie pentru a intruni normele internationale si europene. Astfel, s-a ajuns la limitarea paletei de vaccinuri ce pot fi produse si la incapacitatea de a face fata cerintelor de piata. Toate acestea au culminat prin decizia Agentiei Nationale de Medicamente din februarie 2010, imediat dupa incetarea epidemiei de gripa sezoniera, de a ridica autorizatia de fiolaj a acestui Institut.
Aceasta nu denota o problema de fond care sa atraga atentia asupra calitatsi vaccinurilor Institutului, ci o problema birocratica ce ar putea fi rezolvata prin cresterea transparentei acestor proceduri si prin cresterea colaborarii cu conducerea Institutului. Avand in vedere faptul ca 1 octombrie reprezinta inceputul sezonului de gripa, accelerarea procesului de reacreditare este vitala.
Recunoastem cu totii situatia ingrijoratoare a acestui institut. Astfel, va rugam sa reflectati asupra strategiei de siguranta a sanatatii publice si sa va imaginati o pandemie fara Institutul Cantacuzino inainte de a lua orice masura cu privire la acest institut.
LSRS alaturi de partnerii sai militeaza activ si depune eforturi pentru intoarcerea acasa a tinerilor romani de valoare. In conditiile in care perspectivele profesionale pentru revenirea in tara sunt oricum extrem de limitate, membrii LSRS nu pot ramane nepasatori atunci cand obiective nationale de cercetare si interes strategic -asa cum este Institutul Cantacuzino -sunt in pericol de a fi desfiintate.
Mai mult, credem ca inchiderea singurului institut specializat in microbiologie va accentua fenomenul de ‘brain-drain’, toti specialistii si studentii din domeniul microbiologiei fiind astfel nevoiti sa isi gaseasca de lucru in alte tari, dar va si limita spectrul cooperarii stiintifice romanesti in plan international.
Profesorul Cantacuzino a fost la vremea lui student roman in strainatate si cu multa dedicare si patriotism a adus in tara cunostiintele sale acumulate in afara granitelor, punand astfel bazele acestui Institut. In eventualitatea inchiderii lui, cum va mai putea oare Guvernul Romaniei sa promoveze in mod credibil intoarcerea acasa a celor plecati la studii sau la cercetare peste hotare? Vor mai putea clasa politica dar si guvernul pe care il reprezenta si sa mai emita vreun indemn de intoarcere acasa? Cum vom mai putea concepe, noi, studentii romani plecati la studii peste hotare, intoarcerea intr-un loc drag si aproape sufletului nostru, cand inclusiv prin desfiintarea unor astfel de institutii se incuie poarta deja inchisa a intoarcerii acasa?
Va rugam astfel sa dati dovada de o conducere inspirata si sa conlucrati, in ciuda vremurilor grele prin care trecem, pentru salvarea Institutului Cantacuzino, un pilon strategic al societatii romanesti.
Cu respect,
Liga Studentilor Romani din Strainatate
LSRS, preocupata de inchiderea Institutului Cantacuzino