1/19567
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:58
Poate pentru ca tie nu iti plac atat de mult sarbatorile de iarna sau, pur si simplu, te simti epuizat dupa atatea partiale, teme si proiecte – cert este ca te trezesti ca esti ceva mai morocanos si mai lipsit de chef decat in urma cu vreo doua luni. Nu iti face probleme, s-ar putea sa fie doar o melancolie trecatoare de iarna.

In sezonul rece, o data cu apropierea iernii, lumina zilei este din ce in ce mai putina. Chiar daca te trezesti pe lumina, la ora 16 deja ii spui „bye bye” si te simti de parca tot ce ai vrea sa faci ar fi sa te bagi in pat si sa dormi. Este firesc sa te simti asa: oamenii sunt fiinte care au nevoie de lumina pentru a „inflori”, prin urmare, lipsa sau prezenta acesteia pentru mai putin timp, ne determina pe toti sa fim mai putin activi si veseli.

De parca lipsa lumii solare nu era suficienta, din noiembrie pana la sfarsitul sesiunii, lucrurile in facultate par sa se accelereze. Dintr-o data trebuie sa te apuci de proiectele pe care le-ai amanat, sa faci tot mai multe teme, sa citesti carti si cursuri pentru partiale... Este un haos total, care numai bine nu iti face mai ales atunci cand tu nu vrei decat sa dormi.

Cu toate acestea, melancolia de iarna poate fi depasita cu putin efort. In primul rand, gandeste-te la sarbatorile de iarna (daca iti plac) si la tot ce presupun acestea: oras luminat, brazi impodobiti, cadouri, Mos Craciun, mese in familie... Sarbatorile au, pentru cei mai multi dintre noi, un parfum magic, care ne aminteste de copilarie si de trairile acestei perioade.

In ceea ce priveste munca legata de facultate, este important sa te organizezi si sa le faci pe toate pe rand. Incepe cu pasi marunti si noteaza toate progresele pe care le faci – vei descoperi ca te vei simti foarte bine urmandu-ti realizarile, fie ele si foarte marunte! Apoi, nu te stresa daca esti nevoit sa iti iei de invatat si in vacanta de iarna: ia cu tine doar unul sau doua cursuri/una-doua carti (mai multe oricum nu vei citi, este o regula!) si frunzareste-le in timp ce astepti sa se coaca prajiturile si cozonacii.



Foarte benefica pentru a alunga melancolia de iarna este si miscarea in aer liber! Alearga, fa oameni de zapada, da-te cu sania, mergi la patinoar – fa orice te determina sa te concentrezi asupra miscarilor tale si care nu lasa loc gandurilor negre!

Dupa sarbatori, cand te trezesti in plina presesiune, roaga-ti colegul/a de camera sa te ajute sa inveti – daca sunteti si colegi de facultate, cu atat mai bine – ca sa nu te mai simti singurul impovarat de iminenta examenelor. Un grup de studiu ar putea fi la fel de eficient!

Metodele de combatere a melancoliei de toamna sunt numeroase – important este sa le gasesti pe cele care ti se potrivesc cel mai bine! In plus, nu te lasa doborat nicio clipa de pesimism: cumva, toate vor trece.

Multa bafta!

Dana Saporan - editor Studentie.ro