1/15705
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:57
Intram in facultate plini de visuri si de sperante sau, din contra, avertizati si constienti de felul in care -trist, dar adevarat- se desfasoara lucrurile intr-o facultate. Cei mai visatori vor fi socati cand vor fi nevoiti sa dea bani pentru a trece un examen. Altii, poate, o vor face fara sa astepte incurajari.

Toti am auzit macar de felul in care unii studenti sunt nevoiti sa procedeze pentru a promova un examen sau chiar am fost pusi in respectiva situatie. Nu vorbim, bineinteles, despre cei care o fac in mod voit si care apeleaza la astfel de solutii pentru ca nu sunt dispusi sa depuna niciun fel de efort. Vorbim despre acea parte din studentime care nu a avut de ales.

Cum ramane, in acest caz, cu integritatea morala si cu celelalte valori promovate de facultati? Cum sa ni se mai pretinda sa invatam si sa ne zbatem cand propriul profesor ne spune plictisit ca nu ne va trece fara un "mic" bonus?

Conceptia larg raspandita este aceea a mitei in facultatile private. Ei bine, lucrurile nu stau (doar) asa. Dupa cate se pare, aceasta practica este intalnita si in facultatile de stat, chiar si in cele mai prestigioase. Uneori, studentii sunt avertizati de la bun inceput, sub forma unui anunt de tipul "sa nu va imaginati ca veti trece examenul la acest curs daca nu...", ceea ce nu poate sa insemne decat ca profesorul care face o astfel de afirmatie are un anumit statut in cadrul facultatii si nu risca mai nimic facand astfel de afirmatii in mod fatis. Altadata, lucrurile sunt ceva mai subtile si vin sub forma unor aluzii sau apropo’-uri. Daca nu suntem suficienti de versati ca sa ne prindem singuri, cei din anii mai mari vor avea grija sa ne lamureasca cum stau lucrurile la examenul respectiv. Sau vom afla pe pielea noastra, dupa ce ne vom trezi cu restanta, desi am invatat.



Asa stand lucrurile, ajungi sa te intrebi de ce nimeni nu face nimic. De ce, daca tot stie toata lumea ca exista astfel de cazuri, daca tot se fac statistici privind coruptia din facultati, daca sunt cazuri recunoscute care ajung in fata instantei (din fericire, o parte chiar ajung!), de ce nu se iau masuri serioase de inlaturare a practicii mitei? Raspunsuri sunt multe si toate neplacute.

Iar tu? Unde te plasezi in toata aceasta poveste? Dai si tu mita? Accepti situatia fara sa iti pese de urmari? Eu sper ca nu. Prin urmare, ce este de facut? Ce am putea face noi, studentii, in fata nepasarii evidente a celor carora le sta in putere sa schimbe lucrurile? Sa luam problema in mainile noastre si sa facem tot ce ne putem pentru a indrepta cel putin situatia care ne priveste in mod direct. Cu alte cuvinte, sa denuntam, oricat de riscant ar fi, orice act de acest tip. Este clar faptul ca ne putem pomeni cu diverse consecinte neplacute in urma acestui gest, dar daca alegem la nesfarsit sa ne temem, lucrurile vor ramane la fel. Pana la urma, toti speram sa avem un viitor mai bun. De ce sa nu ne asumam responsabilitatea pentru el?

Exprima-ti si tu punctul de vedere asupra acestui subiect intrand pe grupul Mita in facultate - Dai si tu.

Dana Saporan - editor Studentie.ro