2/27357
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:00 history_edu Ioana Dinescu
In data 22 iunie, Capitala va gazdui editia cu numarul sase a popularului eveniment Noaptea Institutelor Culturale.

Incepand cu anul 2007, institutele culturale din Bucuresti ii invita la fiecare sfarsit de iunie pe iubitorii de cultura la o noapte alba, presarata cu evenimente, dar si o multime de surprize. In urma cu un an, Noaptea Institutelor Culturale a inclus peste 50 de evenimente, desfasurate pe o durata de mai bine de 14 ore, in 8 locuri din Bucuresti. Publicul amator de cultura s-a putut delecta, asadar, cu filme, expozitii de fotografie sau instalatie video, lansari de carte, lecturi publice, concerte, teatru, jocuri de societate, concursuri si bunataturi gastronomice.

Noaptea Institutelor Culturale este organizata de centre si institute culturale membre EUNIC: British Council, Centrul Ceh, Institutul Balassi - Centrul Cultural al Ungariei, Delegatia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camoes/Ambasada Portugaliei, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Roman, Goethe-Institut, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultura "Vito Grasso", Institutul Polonez, Centrul Cultural si de Informare al Ucrainei si Centrul Cultural Turc Yunus Emre. Consulta programul evenimentului pe icr.ro.