Axelle Despiegelaere, o adolescenta de doar 17 ani din Belgia nu va uita cu siguranta niciodata experienta traita la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia 2014, si asta nu pentru ca a fost acolo in tribune pentru a sustine echipa nationala a tarii sale, ci pentru ca hazardul a vrut ca ea sa devina celebra in urma acestui eveniment.
Ceea ce este si mai frumos in aceasta poveste este faptul ca fata nu a facut absolut nimic ca sa se remarce. Mai exact, in timp ce isi sustinea echipa tarii sale pe stadionul brazilian, avand steagul Belgiei desenat pe ambii obraji si purtand o casca cu coarne pe cap, in aceleasi culori: negru, galben, rosu, un fotograf care a gasit-o interesanta a imortalizat-o.
Fotografia fetei pictate si accesorizate in culorile tarii sale a avut un succes fulminant, facand inconjurul Twitter-ului si al ziarelor din intreaga lume.
Odata reintoarsa in Belgia, fanii ei au deschis un cont pe Facebook pentru Axelle care a strans in scurt timp 18 000 de fani si numarul acestora creste in continuare. In aceste conditii, data fiind popularitatea castigata rapid de fata intr-un timp foarte scurt, compania de cosmetice L'Oreal i-a facut o oferta de contract de modelling.
Asa se face ca, nici nu s-a terminat Campionatul Mondial de Fotbal si Axelle a filmat deja un videoclip promotional pentru companie.
Din pacate, acest campionat mondial nu a fost la fel de norocos si pentru echipa nationala a Belgiei, care, a fost eliminata in sferturile de finala de echipa Argentinei.
Foto: Facebook
Otilia Caraza
O adolescenta din Belgia a devenit celebra fara sa vrea la Campionatul Mondial!
label
Diverse
calendar_month
2014-07-10, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Otilia Caraza