Obtinerea titlului de conducator de doctorat, conditionata de articole publicate in reviste cotate de International Scientific Institute
Promovarea la functia didactica de profesor universitar si obtinerea titlului de conducator de doctorat se va face doar daca aspirantii vor dovedi ca au articole stiintifice publicate in reviste de circulatie internationala, cotate ISI (International Scientific Institute). Masura revolutionara, care ar insemna o grea lovitura pentru doctoratele din Romania, a fost anuntata luni seara, ca o prioritate a reformei in universitati, de catre Daniel David, consilierul ministrului Educatiei, la o dezbatere organizata la Universitatea Bucuresti. Nu este normal sa existe profesori, ca sa nu mai vorbim de conducatori de doctorat, care sa nu fi publicat macar un articol in reviste cotate ISI. Acest lucru e foarte important, intrucit calitatea doctoranzilor nostri depinde de calitatea acestor conducatori de doctorat, a apreciat reprezentantul ministerului, precizind ca, potrivit statisticilor, in 2003, de exemplu, romanii au publicat doar 54 de articole cotate ISI. In plus, se impune evaluarea individuala periodica a profesorilor. Sa fie evaluati de minimum trei ori, iar daca rezista, sa-si pastreze functia, a spus si Ion Dumitrache, presedintele Consiliului National de Cercetare Stiintifica in Invatamintul Superior (CNCSIS). Tinerii prezenti la dezbatere au propus ca reforma sa fie chiar mai dura, adica sa se liberalizeze accesul la functia de conferentiar si profesor universitar, astfel incit pentru aceste functii sa poata candida si tinerii.