1/16229
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:57
Miercuri, 14 aprilie 2010, incepand cu ora 13.00, Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucuresti gazduieste cea de-a doua editie a conferintei «Bucuria de a fi propriul tau stapan»!

Incurajand initiativa tinerei generatii cu spirit antreprenorial, proiectul, ajuns la editia a II-a, consta intr-un concurs care finanteaza planul de afaceri cel mai fezabil si util societatii, propus de un tanar. Conferinta face parte din campania de informare si consiliere in randul tinerilor, scopul acesteia fiind acela de a oferi tinerilor, cu varste cuprinse intre 19-30 ani, informatiile utile despre cum se pot lansa in afaceri sau ce trebuie sa faca pentru a obtine fondurile necesare.

La eveniment, vor participa oameni de afaceri tineri si personalitati din domeniul bussines-ului. Vor impartasi din experienta lor Bobby Voicu - primul manager Yahoo din Romania, Bogdan Naumovici, Florin Pogonaru - presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Roxana Popa, director Logicons - firma de consultanta pe fonduri europene, Laura Marinas, director departament accesare fonduri europene ASE, reprezentantul ONRC, si Edward Pastia, redactor sef Financiarul, moderatorul conferintei.



Cea de-a doua editie a conferintei «Bucuria de a fi propriul tau stapan» este organizata de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, in parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucuresti, Senatul Studentesc al Academiei de Studii Economice, Asociatia Studentilor din Universitatea Bucuresti si Liga Studentilor Romani in Strainatate.

Prima editie a conferintei a avut loc pe data de 25 februarie 2010, in incinta Universitatii din Bucuresti si s-a bucurat de prezenta decanului Facultatii de Administratie si Afaceri a Universitatii din Bucuresti, prof.univ.dr. Magdalena Iordache Platis, a lui Marius Ghenea si a Adrianei Luminita Iacob, director general Oficiul National al Registrului Comertului.

Sursa: UNIBUC