Marti, 26 iunie, Curtea Constitutionala a declarat ca fiind neconstitutionale acele prevederi din Legea Educatiei prin care fondatorii universitatilor particulare ar fi putut dobandi patrimoniul acestora.
Decizia Curtii Constitutionale reprezinta rezultatul unei analize facute la o sesizare a presedintelui Traian Basescu. In sesizarea sa, presedintele roman sublinia faptul ca prevederea privind patrimoniul universitatilor particulare constituie "o ingradire a dreptului de proprietate asupra patrimoniului a acestor institutii, ca persoane juridice". Legea, adoptata tacit pe 23 aprilie 2012, de membrii Senatului are numeroase prevederi controversate, prin care sunt favorizati afaceristii din zona universitatilor private.
Astfel, potrivit normelor din aceasta lege, patrimoniul universitatilor particulare trece din proprietatea persoanelor juridice in proprietatea privata a fondatorilor. In acest mod, imobile de milioane de euro, acumulate de institutiile respective din banii din taxele de scolarizare (venituri care au regim de ONG) ajung in proprietatea privata. In sedinta din 26 iunie, Curtea Constitutionala a decis ca modificarile respective sunt neconstitutionale.
Prevederile referitoare la patrimoniul universitar privat, neconstitutionale
label
Diverse
calendar_month
2012-06-28, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:00
history_edu
Silviu Marinescu